AJF Alba, acuzată în cazul legitimării lui Gabriel Cotoară la Şurianu Sebeş | CS Ocna Mureş şi-a precizat poziţia printr-un comunicat de presă
Încurcatul caz al fotbalistului Gabriel Cotoară continuă. Fotbalistul a evoluat etapa trecută la Şurianu Sebeş, în partida cu Energia Săsciori, însă CS Ocna Mureş consideră că legitimarea sa nu a fost regulamentară, incriminând AJF Alba.
„Atragem atenţia asupra legitimării neregulamentare a jucătorului Cotoară Gabriel Ilie la echipa ACS Sebeş, încălcându-se grav prevederile statutului AJF Alba (art. 58 b) şi art. 34.1 din RSTJ„, se arată în comunicatul de presă remis de Clubul Sportiv Ocna Mureş, semnat de preşedintele Sorin Corpodean.
Fostul preşedinte al AJF Alba Sorin Corpodean este acum în litigiu cu Asociaţia Judeţeană de Fotbal Alba, condusă de Cristian Petropulos, fostul său colaborator.
Am publicato pinia Clubului CS Ocna Mures in litigiul cu jucatorul Cotoara Gabriel Ilie, referitor la competentele, procedurile prevazute de statutul AJF Alba si regulamentele in vigoare (Regulament Disciplinar, respectiv Regulamentul pentru Statutul si Transferul Jucatorului de Fotbal), respectiv hotararile comisiilor din cadrul AJF Alba in litigiul mentionat.
Clubul ocnamureşean scoate în evidenţă, prin documente, eroarea AJF Alba, menţionând că după decizia Comisiei pentru Statutul Jucătorului s-a ignorat „dreptul nostru de a introduce recurs (…), Hotărârile pronunţate în prima instanţă (CSJ) pot fi atacate la Comisia de Apel pentru hotărârile Comisiei de Disciplină, Comisiei pentru Statutul Jucătorului… Recursul suspendă executarea hotărârii atacate!”
„Războiul” dintre Gabriel Cotoară şi CS Ocna Mureş este unul total. Fotbalistul a fost exclus din lot înaintea începerii returului, cazul a ajuns la comisiile AJF Alba, iar acum în subiectul fierbinte intră şi AJF Alba, considerată în culpă, în ceea ce priveşte legitimarea sa la Şurianu Sebeş, liderul Ligii a IV-a Alba neputând însă să piardă jocul la „masa verde”.
În schimb, Gabriel Cotoară a precizat că a solicitat în cererea înaintată în 13 martie către AJF Alba să i se pună la dispoziţie „un exemplar „al convenţiei civile de prestări civile înregistrată în 2 septembrie la AJF Alba, întrucât clubul nu i+a pus la dispoziţie exemplarul trei”
[nggallery id=3668]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, titular cu Bosnia! Gheorghe Hagi a făcut anunțul România a debutat cu o înfrângere în Liga Națiunilor, scor 1-2, în deplasare cu Suedia. La finalul partidei, selecționerul Gică Hagi a analizat prestația „tricolorilor” și a vorbit despre următorul meci, cel cu Bosnia, programat pe Arena Națională. Printre altele, Gică Hagi a anunțat că […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia – Nera Bogodinți 10-0 (4-0) | „Alb-negrii”, scorul sezonului pe seama „lanternei roșii”!
CSM Unirea Alba Iulia – Nera Bogodinți 10-0 (4-0) | „Alb-negrii”, scor-fluviu pe seama „lanternei roșii”! CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie consecutivă, 10-0 (4-0), cu Nera Bogodinți, pe „Cetate”, o simplă distracție pentru elevii lui Cristian Pustai, cu triple Ayeni și Indrei. Citește și: Video: CSM Unirea Alba Iulia – Timișul Șag 3-0 (2-0), […]
Foto: Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2) | Eșec al „roș-albaștrilor”, într-o partidă importantă pentru play-off!
Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad 1-3 (1-2), în etapa a șasea din Seria 7 | Eșec al „roș-albaștrilor”, într-o partidă importantă pentru play-off! Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad a fost 1-3 (1-2), oaspeții luând o opțiune importantă în lupta pentru play-pff Citește și: Nera Bogodinți – Metalurgistul Cugir 0-3 (0-1) | „Roș-albaștrii”, primul succes stagional, […]