AFC Unirea 1924 Alba Iulia, în pragul colapsului! Pe „Cetate” se discută chiar de retragere
Pornit la drum în vara trecută în speranţa unui nou început pentru fotbalul albaiulian, proiectul „AFC Unirea 1924 Alba Iulia” este într-un moment critic.
Neglijată de autorităţile locale şi judeţene, ce au în plan implicarea într-o nouă entitate, Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia sau demararea Centrului de Excelenţă al FRF la Alba Iulia, tânăra formaţie a „alb-negrilor” se zbate într-o sărăcie continuă, deşi există potenţial din plin şi talente. Sărăcia i-a îndemnat pe părinţii juniorilor B să facă chetă înainte de meciul cu Poli Timişoara, câştigat remarcabil de uniriştii lui Vasile Ursu, în debutul Ligii Elitelor.
Un lucru este evident, starea actuală de fapt nu mai poate continua multă vreme, întrucât activitatea echipei de Liga a IV-a este blocată total şi au apărut nemulţumirile şi frustrările.
Anumite surse susţin că, dacă nu se vor identifica resurse de sprijin financiar, AFC Unirea Alba Iulia este foarte aproape de desfiinţare, să abandoneze competiţia de seniori, existând voci care afirmă că meciul de la Aiud, cu Olimpia, ar putea însemna ultima prezenţă, dacă nu apare o soluţie salvatoare. Puşi în dificultate, actualii conducători nu vor să comenteze prea multe, aşteptând o minune în cursul săptămânii viitoare.
Dispariţia noii Uniri ar însemna practic o risipire a talentelor fotbalistice, jucători precum Căt. Suciu, Rodean, S. Culda, Joldeş, Iacşa, Lăsconi, Schiau, Ad. Matei, putând astfel da curs ofertelor venite de la echipe interesate, din eşaloanele superioare, inclusiv Liga 1.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Aiudeanul Bogdan Andone, antrenorul care a refuzat AEK Larnaca și ocazia de a înlocui un cunoscut antrenor italian: ,,Am promis că orice ofertă aș primi, tentantă sau nu, rămân aici”
Aiudeanul Bogdan Andone, antrenorul care a refuzat AEK Larnaca și ocazia de a înlocui un cunoscut antrenor italian: ,,Am promis că orice ofertă aș primi, tentantă sau nu, rămân aici” AEK Larnaca a renunțat luna trecută la serviciile lui Mauro Camoranesi, după doar câteva săptămâni petrecute de tehnicianul italian pe banca echipei. Fostul internațional a […]
Nicolae Stanciu, titular cu Bosnia! Gheorghe Hagi a făcut anunțul România a debutat cu o înfrângere în Liga Națiunilor, scor 1-2, în deplasare cu Suedia. La finalul partidei, selecționerul Gică Hagi a analizat prestația „tricolorilor” și a vorbit despre următorul meci, cel cu Bosnia, programat pe Arena Națională. Printre altele, Gică Hagi a anunțat că […]
Foto: CSM Unirea Alba Iulia – Nera Bogodinți 10-0 (4-0) | „Alb-negrii”, scorul sezonului pe seama „lanternei roșii”!
CSM Unirea Alba Iulia – Nera Bogodinți 10-0 (4-0) | „Alb-negrii”, scor-fluviu pe seama „lanternei roșii”! CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie consecutivă, 10-0 (4-0), cu Nera Bogodinți, pe „Cetate”, o simplă distracție pentru elevii lui Cristian Pustai, cu triple Ayeni și Indrei. Să nu omitem faptul că, la final, galeria „Black Warriors” i-a solicitat […]