Actualitate

Acţiune IPJ Alba de prevenire a accidentelor rutiere. Aproape 400 de pietoni indisciplinați amendați de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

În săptămâna precedentă, poliţiştii rutieri din judeţul Alba au sancţionat 390 de pietoni care s-au angajat în traversarea neregulamentară a drumului public şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate pietonilor. Poliţia recomandă, tuturor participanţilor la trafic, respectarea tuturor regulilor de circulaţie rutieră.

 

Potrivit IPJ Alba, “în perioada 02 – 08 noiembrie, Serviciul Rutier Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acţiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor în care sunt implicaţi pietonii.

 

Poliţiştii au depistat şi sancţionat contravenţional 390 de pietoni care s-au angajat în traversări neregulamentare şi 32 de conducători auto care nu au acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a străzii.

 

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 20. 895 lei.”

 

Poliţia Română acţionează permanent pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră pe drumurile publice, siguranța pietonilor constituind una dintre prioritățile  polițiștilor.

Pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați pietonii, prin Poliția Română, Ministerul Afacerilor Interne a inițiat campania ,,NU TRECE DINCOLO!”

Astfel, polițiștii desfășoară acțiuni în trafic pentru conștientizarea pietonilor  asupra necesității respectării normelor rutiere și a conducătorilor auto asupra consecinţelor  neacordării  priorităţii de trecere  pietonilor.

RECOMANDĂRI PENTRU PIETONI:

  • Traversați numai pe la trecerile semnalizate sau pe la colț de strada! Nu traversați prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!
  • La orice traversare, opriți-vă în afara parții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!
  • Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul ca atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteza ridicat trebuie sa fiți mai prudenți!
  • Traversați perpendicular pe axul drumului, în pas vioi – drumul cel mai scurt ce reduce timpul de expunere la pericol! Dați șoferilor timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!
  • Când traversezi prin alt loc decât trecerile marcate, autovehiculele au prioritate – este responsabilitatea dumneavoastră să vă asigurați.
  • Evitați să circulați pe partea carosabilă sau pe pistele pentru bicicliști! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!
  • Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor) și nu circulați pe drumurile publice daca ați consumat alcool – posibilitatea de a fi accidentat crește semnificativ.
  • Fiți prudenți pe vreme rea sau întuneric! Pentru a fi vizibili, purtați haine de culori deschise și elemente reflectorizante!

Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Albert Agud, absolvent al Colegiului Militar din Alba Iulia, admis primul la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate” din cadrul Academiei Tehnice Militare Setarea unor obiective îndrăznețe și îndeplinirea acestora a fost parcursul pe care absolventul colegiului militar albaiulian Albert Agud l-a urmat încă de la admiterea în colegiul militar. Timp de patru ani s-a […]

Citește mai mult

Actualitate

10-13 august 2026 | Lotul reprezentativ ISU Alba, la etapa națională a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: „Mult succes, băieți”

Ioana Oprean

Publicat

în

Lotul reprezentativ ISU Alba, la etapa națională a Concursurilor Profesioniste pentru Situații de Urgență: „Mult succes, băieți” Lotul reprezentativ al ISU Alba participă, în perioada 10–13 august la Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență – etapa națională. Această etapă națională este organizată de ISU Mureș. Evenimentul reunește cele mai bine pregătite loturi din alte […]

Citește mai mult

Actualitate

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Ce subiecte au primit absolvenții la proba de Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: Ce subiecte au primit absolvenții la proba de Limba și literatura română Peste 33.000 de candidați înscriși la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au susținut luni, 10 august 2026, prima probă scrisă a examenului, cea la Limba și literatura română. Proba, notată cu simbolul E.a), s-a desfășurat începând cu ora […]

Citește mai mult