Cultură Educație

6 august 1917 | Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei

Bera Larisa

Publicat

în

6 august 1917 | Primul Război Mondial: Începe Bătălia de la Mărășești între armatele României și Germaniei

Bătălia de la Mărășești a durat 28 de zile, dintre care 15 au fost de luptă, iar 13 de acalmie relativă. În timpul confruntărilor, Armata I română a pierdut 27.410 oameni – anume 16% din efectivul trupelor române la începutul luptelor – dintre care 5.125 de morți, 9.818 de dispăruți și 12.467 de răniți.

Citește și: 6 august | Prozatorul Cornel Nistea, originar din Sălciua, împlinește 85 de ani

Petrecerea Divorțaților

Armata IV rusă a suferit și ea pierderi umane semnificative, aproximate la 25.650 de oameni – 7.083 de morți, 10.400 de răniți și 8.167 de dispăruți. În tabăra germană, Armata IX a totalizat un număr cuprins între 60.000-65.000 de oameni morți, răniți și dispăruți. Bătălia de la Mărășești a fost o serie de acțiuni militare complexe desfășurate pe Frontul Român, în perioada 24 iulie/6 august – 6 august/19 august 1917 în zona Vrancei în spațiul dintre râurile Siret și Putna și aliniamentul Muncelu – Mărășești. Bătălia a avut ca rezultat eșecul ofensivei germane și stabilizarea frontului din zonă, până la sfârșitul conflagrației.

Confruntarea a opus Armata României și forțe aparținând Imperiului Rus – aflate în defensivă, trupelor germane – aflate în ofensivă, în timpul campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

Obiectivul strategic al Puterilor Centrale era spargerea frontului și înaintarea pe valea Siretului spre Adjud pentru a se face joncțiunea cu trupele Armatei 1 austro-ungare aflate în ofensivă la Oituz și realizarea unui cap de pod la est de Siret.

Prin durată, proporții și intensitate a fost cea mai mare bătălie de pe frontul românesc pe durata Primului Război Mondial.

Acțiunile militare s-au desfășurat în trei mari etape. Etapa I, între, 24 iulie/6 august-30 iulie/12 august 1917, a constat într-serie de lupte defensive de mare intensitate, în condițiile în care marile unități române ocupau treptat noul dispozitiv de luptă, în vederea preluării apărării sectoarelor marilor unități ruse retrase de pe front sau care mai aveau o slabă capacitate de rezistență. În această etapă s-a manifestat și o criza de comandament romano-rusă, constând în neînțelegerile dintre generalii Constantin Christescu și Alexandr Ragoza, comandații armatelor 1 română respectiv 4 rusă. Criza a fost rezolvată prin înlocuirea generalului Constantin Christescu cu generalul Eremia Grigorescu, la comanda Armatei 1.

A doua etapă, de apogeu a bătăliei, cuprinde acțiunile militare din perioada 31 iulie/13 august-6/19 august 1917, fiind caracterizată prin acțiuni ofensive de mare intensitate a Puterilor Centrale, concomitent cu, organizarea unei defensive solide de către trupele române, intrate complet în noul dispozitiv de luptă. Etapa s-a sfârșit cu eșuarea definitivă a ofensivei forțelor centrale.

Cea de-a treia fază a bătăliei, între 7/20 august-21 august/3 septembrie 1917, a fost caracterizată prin diminuarea semnificativă a intensității luptelor, forțele centrale mai încercând o singură acțiune ofensivă importantă, destinată rectificării frontului, în zona Varnița-Muncelu

sursa foto: Serviciul Fotografic şi Cinematografic al Armatei Române, domeniu public


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul

Ioana Oprean

Publicat

în

Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]

Citește mai mult

Cultură Educație

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță

Ioana Oprean

Publicat

în

25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]

Citește mai mult