Politică Administrație

40.000 de lei de la CJ Alba pentru competiții sportive ale elevilor din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

Consiliul Județean Alba a aprobat, vineri, alocarea sumei de 40.000 de lei pentru desfăşurarea activităţilor din cadrul Proiectelor „Campionatul judeţean de baschet” (liceu băieţi), „Campionatul judeţean de volei” (liceu băieţi şi fete) şi „Cupa şcolilor şi liceelor la fotbal” (primar băieţi şi fete; liceu băieţi şi fete).

Petrecerea Divorțaților

”Sportul pentru toţi reprezintă acel subsistem al sportului destinat tuturor categoriilor de populaţie. Accesibilitatea, liberul acces şi finalităţile recreaţionale, reprezintă caracteristici importante, care îi conferă un rol aparte în ansamblul consumurilor culturale ale societăţii contemporane.

De asemenea prin stimularea sportului de masă baza de selecţie pentru sportul de performanţă creşte, astfel încât loturile naţionale de la diferitele discipline sportive au posibilitatea să selecteze cu adevărat cei mai talentaţi sportivi. La nivelul Consiliului Judeţean Alba s-a urmărit cu consecvenţă dezvoltarea sportului prin sprijinirea competiţiilor sportive la nivelul învăţământului preuniversitar şi nu numai.

Ca urmare a experienţei în colaborarea cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, acumulată pe parcursul anilor, s-a constatat necesitatea promovării sportului de masă prin susţinerea organizării competiţiilor şcolare de nivel local şi judeţean.

În urma consultărilor avute cu Inspectoratul Judeţean Şcolar Alba, pentru anul şcolar 2019-2020 s-a stabilit, de comun acord, ca prin parteneriatul încheiat să fie sprijinite competiţiile derulate în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar”, se precizează în proiectul de hotărâre aprobat, vineri, de consilierii județeni.

Potrivit documentului citat, pentru „Campionatul judeţean de baschet”, liceu, categoria feminin/masculin, este alocată suma maximă de 9000 lei; pentru „Campionatul judeţean de volei”, liceu, categoria feminin/masculin, este alocată suma maximă de 9000 lei iar pentru „Cupa şcolilor şi liceelor la fotbal”, clasele I-IV şi IX-XIII, categoria feminin/masculin, este alocată suma maximă de 22000 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]

Citește mai mult