Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

30 iunie: Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Soborul celor 12 Apostoli

Publicat

în

Pe 30 iunie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, dar și Soborul celor 12 Apostoli.

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț

Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț s-a nevoit în veacul al XIV-lea, mai întâi că sihastru pe valea pârâului Râmeț din Munții Apuseni și apoi că egumen al Mănăstirii Ramet din județul Albă.

Pe peretele bisericii de la Ramet, perete care desparte naosul de pronaos, se află următoarea inscpritie: „Scris-am eu mult gresitul robul lui Dumnezeu Mihul zugravul de la Crișul Alb în timpul Arhiepiscopului Ghelasie, anul 1377, 2 iulie, în zilele regelui Ludovic“. Această inscripție este prima mențiune a unui intaistatator ortodox al Transilvaniei în istoria Bisericii noastre.

Electrica Furnizare Discount

Citește și: Mesaje de Sfântul Ilie  • Urări de Sfântul Ilie. Felicitări de Sfântul Ilie pe care le poţi transmite prietenilor de ziua numelui

Potrivit tradiției Sfântul Ghelasie avea doisprezece ucenici cu care împreună se ruga, poștea și savarsea sfintele slujbe. Nu mânca decât sâmbătă și duminică, iar în celelalte zile se hrănea doar cu Sfintele Taine.

Sfântul Ghelasie era atât părintele sihastrilor din Munții Ramet, cât și al sătenilor din Țară Moților. Mulți din cei stapaniti de duhurile necurate, au primit vindecare prin rugăciunile sale.

La trecerea să la cele veșnice, trupul sau a fost îngropat lângă vechea biserica a Mănăstirii Ramet. Cu timpul a devenit necunoscut locul în care a fost înmormântat.

Moaștele sale au fost scoase la iveală în anul 1925, când, în urmă unei ploi torențiale, a fost văzut un cap de om care a înconjurat de trei ori vechea biserica a Mănăstirii Ramet și s-a oprit lângă sfântul altar. Alte două capete au fost scoase la suprafață de ape. Capetele au fost îngropate în partea dreapta a vechii biserici. S-a purces la dezgroparea lor după ce călugării au văzut că zăpadă se topea în fiecare an deasupra locului în care au fost puse capetele. Capul Sfântului Ghelasie a fost identificat după ce o femeie bolnavă de epilepsie s-a vindecat după ce s-a atins de el.

Pe 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât canonizarea oficială a Sfântului Ghelasie și trecerea numelui sau în calendarul ortodox. Canonizarea solemnă s-a făcut la Ramet la 29 iunie 1992. Pomenirea Sfântul Ierarh Ghelasie de la Ramet se va face la 30 iunie.

Rugăciune către Sfântul Ghelasie:

Către ține, Sfinte Ierarhe Ghelasie, inaltandu-ne gândurile, cu umilință și cu căldură te rugăm: caută din înălțimea plină de slavă a cerului și te milostivește de suferințele, durerile, patimile, necazurile, amărăciunile și stramtorarile noastre. Și roagă pe Stăpânul și Dumnezeul nostru cel ceresc, să ne ierte păcatele pe care, cu știință și cu neștiință, le săvârșim neîncetat, că și pentru puțînă noastră dragoste față de El și față de aproapele nostru, rugându-L să fie pururea milostiv și iertător și să îndepărteze de la noi toată suferință și durerea. Fii povățuitorul și îndrumătorul nostru pe cărările cele necunoscute ale vieții, pentru că, urmând pildă credinței și a dragostei tale față de Hristos, să ne învrednicim de darurile Sale și trecând din această viață, să ne bucurăm împreună cu ține și cu toți cei bineplacuti din veac ai Domnului, de Împărăția cea nesfârșita a cerurilor, că acolo, înconjurați de cetele îngerilor, să aducem mărire, cinste și închinăciune lui Dumnezeu Celui în Treime slăvit, în vecii vecilor, Amin.

Soborul celor 12 Apostoli

Sfântul Apostol Petru, mai marele apostolilor, râvnitorul cel fierbinte după Domnul şi slăvitul mărturisitor al numelui Său cel Sfânt, care a zis:Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu a fost frate cu Andrei cel întâi chemat, din Betsaida Galileei, fiul lui Iona, din seminţia lui Simeon. El, fiind chemat de Domnul nostru Iisus Hristos de la mrejele pescăreşti la apostolie şi de la vânarea peştilor la vânarea oamenilor, a câştigat Biserica în loc de corabie, iar în loc de vâslă, cheile împărăţiei cerului. Sfântul Apostol Petru a propovăduit Evanghelia mai întâi în Iudeea; apoi în Antiohia, în Pont, în Galatia, în Capadochia, în Asia, în Bitinia şi în Iliric. S-a pogorât şi până la Roma şi a bine vestit Cuvântul lui Dumnezeu în toată Italia. Pe Simon vrăjitorul l-a biruit în mijlocul cetăţii Romei, cu puterea lui Hristos, surpându-l jos din înălţimea văzduhului. Iar mai pe urmă, Petru a fost răstignit pe cruce cu capul în jos de împăratul Nero şi s-a dus la cele cereşti.

Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, a fost la început ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi a mers cel dintâi în urmă Mielului lui Dumnezeu, Care ridică păcatele lumii. Era fratele Sfântului Apostol Petru, pe care l-a şi adus la Hristos. După primirea Sfântului Duh, el a propovăduit pe Hristos în Bitinia şi în toate ţările de pe lângă Marea Neagră, în Herson şi în Rusia. Ajungând aici, cu rânduiala lui Dumnezeu, a înfipt o cruce pe dealurile Kievului, vestind înainte încredinţarea neamului aceluia din scaunul său cel apostolesc din Vizantia. Apoi, propovăduind în Sciţia cea Mare, în Sinopi şi în Miotia, s-a întors în Tracia şi s-a pogorât în Elada şi în Pelopones, unde a fost răstignit de antipatul Egheat în cetatea Patras din Ahaia.

Sfântul Apostol Iacov, fiul lui Zevedeu, cel numit de Domnul Boanerghes, adică „fiii tunetului”, era fratele Sfântului Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, care a văzut slavă Schimbării la Faţă a Domnului în Muntele Tabor. După înălţarea Domnului, a tunat că un tunet până la marginile pământului; pentru că a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu mai întâi prin toată Iudeea şi, după aceea, în Spania. Apoi, întorcându-se iarăşi la Ierusalim, cu glas de tunet mustra pe necredincioşii evrei, arătându-le din dumnezeiască Scriptură că Iisus Hristos este adevăratul Mesia. Acest lucru nesuferindu-l evreii, au întărâtat împotriva lui pe împăratul Irod, care se numea Agripa, şi Sfântul Apostol Iacov a băut paharul pătimirii pentru Hristos, pe care a făgăduit să-l bea, fiind ucis de Irod cu sabia.

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, a fost apostolul cel iubit Domnului, care s-a rezemat pe pieptul Lui şi a stat lângă Sfânta Cruce cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. EI s-a învrednicit a se numi fiu al Maicii Domnului, iar în vremea cinstitei ei adormiri, Sfântul Apostol Ioan a dus înaintea patului ei stâlparea cea din Răi, dată de îngerul Gavriil. El a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Efes şi în toată Asia. Deci, fiind în insula ce se numeşte Patmos, s-a învrednicit de negrăite descoperiri dumnezeieşti care sunt scrise în Sfânta Scriptură. întorcându-se în Efes şi aducând la Hristos multe popoare din părţile Asiei, s-a odihnit în pace, fiind îngropat de viu la adânci bătrâneţi.

Sfântul Apostol Filip era din aceeaşi cetate cu Petru şi cu Andrei. El era ştiutor iscusit al cărţilor prooroceşti şi al Legii celei vechi. Tot el a adus la Hristos pe Natanail, zicând:Am aflat pe Hristos, despre care au scris Moise în Lege şi proorocii. Vino şi veziI Sfântul Apostol Filip a propovăduit pe Hristos în părţile Asiei, împreună cu Sfântul Apostol Vartolomeu şi cu Maria, sora să. El a fost ucis de păgâni în Ierapoli din Frigia, fiind răstignit cu capul în jos.

Citește și: Calendar creștin: Cand pică Paștele ortodox și cel catolic în 2022

Sfântul Apostol Vartolomeu era de neam din Galaad. El a propovăduit Evanghelia mai întâi în Siria şi în Asia de sus, uneori împreună cu Sfântul Filip, iar alteori, singur, ajutându-le lor câteodată şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. Apoi, după sfârşitul lui Filip, s-a dus în India, care se numeşte binenorocită, şi petrecând acolo multă vreme întru bună vestire, întorcând pe mulţi la Hristos şi tălmăcind Evanghelia scrisă de Sfântul Evanghelist Matei, în limba indiană. De acolo s-a dus în Armenia cea Mare şi în Alvan, cetatea Armeniei. Acolo a fost răstignit pe cruce cu capul în jos, iar pielea trupului său a fost jupuită şi, tăindu-i-se capul, s-a încununat. Trupul lui, punându-se în raclă de plumb şi aruncându-se în mare, a plutit uşor pe apă că o luntre, până a sosit la insula ce se numeşte Lipar.

Sfântul Apostol Toma, care s-a numit şi „geamăn”, era din Paneiada, cetatea Galileei. El a fost acela care a pipăit rănile Domnului după învierea Lui. El a propovăduit pe Hristos partenilor, midenilor, perşilor, ircanilor, bactrilor şi brahmanilor, până la cele de pe urmă părţi ale Indiei. Iar în părţile Calamidului, împungându-se cu suliţele, a murit pentru Hristos.

Sfântul Apostol Matei, fratele lui Iacov al lui Alfeu, a fost chemat la apostolie de la vamă. El a fost întâiul scriitor al vieţii lui Hristos, scriind Sfânta Evanghelie în limba evreiască. El a propovăduit pe Hristos în toată Etiopia şi în părţile mâncătorilor de oameni, unde, în cetatea ce se numea Mirmeni, a trecut muceniceşte din viaţa această.

Sfântul Iacov al lui Alfeu, a fost fratele Sfântului Apostol Matei şi a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu în diferite ţări şi la felurite popoare închinătoare de idoli. Deci, aducând la Hristos multe popoare, şi-a săvârşit pătimirea fiind răstignit pe cruce şi a fost numit „sămânţă dumnezeiască” de neamurile care se întorseseră.

Sfântul Apostol Iuda, fiul Sfântului Iosif logodnicul, teslarul din Nazaret, este numit de Luca „al lui Iacov”, căci era fratele lui Iacov, întâiul episcop al Ierusalimului, care a fost numit „fratele Domnului”. Iar de Matei şi de Marcu a fost numit Levi şi Tadeu. El a propovăduit pe Hristos în Iudeea, în Galileea, în Samaria, în Idumeea, în Arabia, în Siria şi în Mesopotamia. Iar în părţile Araratului el a fost spânzurat pe o cruce de lemn, de către închinătorii de idoli şi, fiind străpuns de săgeţi, şi-a dat sufletul său pentru Domnul.

Sfântul Apostol Simon, cel din Cană Galileei, la a cărui nuntă Iisus Hristos a prefăcut apă în vin, a fost numit Zilot, pentru râvna să pentru Hristos Dumnezeu, şi a binevestit cuvântul mântuirii în Mauritania şi în Africa. Apoi, fiind răstignit de necredincioşi în Britania, şi-a dat duhul său în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul Matia, care s-a numărat în rândul Sfinţilor Apostoli, în locul lui Iuda vânzătorul, a propovăduit pe Hristos în Etiopia cea mai din afară, şi acolo suferind multe pătimiri, s-a sfârşit muceniceşte.

Sfântul Apostol Pavel, care, mai târziu decât toţi, a fost chemat de sus de Domnul la apostolie, arătându-se vas ales al numelui lui Hristos, L-a propovăduit pe El înaintea neamurilor şi împăraţilor, începând de la Ierusalim până la Roma, fiind învăţător la multe popoare. El a fost ucis cu sabia de către împăratul Nero şi astfel şi-a sfârşit nevoinţa alergării sale. Acest sfânt Apostol, asemenea cu Sfântul Apostol Petru, se cinsteşte de Biserică că cel care s-a ostenit mai mult decât alţi apostoli pentru bună vestire a lui Hristos.

Deci, chemând arhiereul şi voievodul la ei pe Petru, i-au zis: „Voieşti să te însoţim pe ține cu femeie?” Iar Petru a răspuns: „Stăpânii mei, eu am iubit credinţa această sfântă şi pentru ea am lăsat toate şi m-am lăsat în voia lui Hristos Dumnezeul nostru, deci să fie şi acum voia Domnului şi a voastră”. Atunci voievodul îndată i-a căutat lui o mireasă frumoasă din boieri şi l-a cununat cu ea însuşi arhiereul în biserica sobornicească. Iar voievodul a numit pe Petru frate al său şi avea către el mare dragoste, atât el cât şi feciorii lui. Şi a vieţuit Petru mulţi ani în legiuită însoţire cu cinste şi s-a făcut tată de fii. Încă şi tuturor săracilor şi scăpătaţilor le era tată, hrănind pe flămânzi, îmbrăcând pe cei goi şi că un alt drept Iov, fiind ochiul orbilor şi piciorul şchiopilor. Şi plăcea Domnului prin păzirea cu dinadinsul a sfintelor lui porunci, ferindu-se de tot răul şi sârguindu-se a împlini toată fapta bună.

Apoi, dezlegându-se de însoţirea trupească, s-a însoţit Domnului prin Duhul, întru rânduiala monahicească; căci a luat pe sine îngerescul chip al monahilor şi în acela s-a mutat către Domnul, fiind la adânci bătrâneţi. Astfel, Petru, fiul de împărat, a murit la Rostov. Deci cinstitul lui trup s-a pus în biserica Sfinţilor Apostoli cea zidită de el, şi preamărind Dumnezeu pe plăcutul Său, a făcut prin darul Său a se da tămăduiri bolilor la mormântul fericitului Petru. Şi chiar până acum se dau tămăduiri celor ce cu credinţă se apropie de moaştele lui, spre slavă Domnului nostru Iisus Hristos, Celui împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, Căruia de la toţi să-I fie cinste, închinăciune şi mulţumire în veci. Amin.

Sursa: crestinortodox.ro

Publicitate

Opinii - Comentarii

20 septembrie 1974: Este inaugurat Transfăgărășanul, „metroul munților”. Peste 50.000 de civili și militari s-au luptat cu natura, timp de patru ani

Publicat

în

20 septembrie 1974: Este inaugurat Transfăgărășanul, „metroul munților”. Peste 50.000 de civili și militari s-au luptat cu natura, timp de patru ani

Între 1970 și 1974, mii militari și civili s-au luptat cu natura pentru construirea a ceea ce a devenit șoseaua circulabilă, aflată la cea mai înaltă altitudine din România, 2.042 m, inaugurată oficial pe 20 septembrie 1974.

În 1968, după invadarea Cehosolovaciei, Nicolae Ceaușescu și-a dorit realizarea unui drum strategic, care să lege Muntenia de Ardeal. Astfel, specialiștii au fost trimiși să studieze la fața locului posibilitatea construirii unei căi de acces care să taie Munții Mehedinți și pe cei ai Cernei, astfel încât, în cazul unui atac, armata să aibă mai multe variante de a ajunge în Transilvania. După câteva luni, în 1969, planurile s-au schimbat și a apărut ideea unui drum peste Munții Făgăraș, un drum național cu două benzi.

Pe 10 martie 1970, soldatul Gheorghe Epure a deschis, cu escavatorul, drumul pentru punctul de plecare al Transfăgărășanului.

Electrica Furnizare Discount

Acesta a fost momentul în care a început o lungă și anevoioasă confruntare între om și natură. Peste 50.000 de civili și militari, târnăcoape, răngi, lopeți, materiale explozive, frânghii, centuri de siguranță și buldozere au luat cu asalt muntele, potrivit tvr.ro.

Pentru realizarea lui au fost săpați 41.000 metri cubi de piatră și au fost folosite 6000 t de dinamită, 3.500 t ciment, 90 t oțel beton, 4.100 m de țeavă, 24.000 de ancore, 130 t plase sudate.

Tunelul Capra – Bâlea Lac este cel mai lung tunel rutier din România (887 m) cu o singură bandă de 6 m lățime și un trotuar de 1 m lățime, este iluminat electric și ventilat natural. Galeria are o înălțime de 4,40 m.

Este cu atât mai special, cu cât, în cei patru ani cât a durat realizarea lui, mulți civili li militari au murit sub bolovani, sub maluri de pământ surpate, în prăpăstii sau sub poduri prăbușite.

Un astfel de eveniment nefericit a avut loc pe 8 iulie 1970, când, sub podul de peste pârâul Alunișului, au murit caporalul Cornel Florea Munteanu, sergentul Damian Dimitrie Laza, Gheorghe Elena Ursu, soldat Vasile Pavel Negrea, soldat Ilie Sanda, fruntaș Nicolae Alexandru Turtuba, fruntaș Simion Cut. În urma unei ploi torențiale, natura dezlănțuită a luat cu ea cele șapte vieți.

Pe 2 august 1971, soldatul Vasile Condor ajungea cu buldozetul la Lacul Bâlea – primul buldozerist care a lucrat la cota 2.000.

Poveștile despre sacrificii, lacrimi și pierderi de vieți omenești sunt strânse în multe cărți, una dintre ele scrisă chiar de un localnic din Arefu, Dodica Dobrin – „Legende din satul soarelui – Locuitorii din împărăția norilor”. El a fost singurul fotograf care a importalizat lucrările la Transfăgărășan, „metroul munților”.

Sursa: activenews.ro

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

20 septembrie 1866: S-a născut marele poet transilvănean George Coșbuc

Publicat

în

20 septembrie 1866: S-a născut marele poet transilvănean George Coșbuc

George Coşbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud; d. 9 mai 1918, Bucureşti) a fost un poet, critic literar, ocazional şi traducător român din Transilvania, membru titular al Academiei Române din anul 1916.

Poezia sa aparţine patrimoniului cultural naţional şi, deşi este considerat un poet care a scris poezii care se recitau la serbările şcolare sau populare, creaţia sa îl recomandă drept un autor clasic al literaturii române, un om cu un gust literar desăvârşit şi un autor canonic, care nu poate lipsi din manualele şcolare nici în ziua de azi. A dus, de asemenea, o prodigioasă activitate de iluminare a ţăranilor, e un precursor al mişcării poporaniste şi un tehnician desăvîrşit al prozodiei, folosea o gamă foarte variată de picioare metrice şi de ritmuri, de la cele ale poeziei populare la terza rima.

A dat o versiune completă a operei lui Dante, „Divina comedie”. A tradus foarte mult din lirica străină şi a adaptat prin localizare la sufletul şi mediul ţărănesc „Eneida” şi „Odiseea” („Iliada” a fost tradusă de contemporanul său, George Murnu) şi a introdus specii ale poeziei orientale, cum ar fi gazelul, în poezia română. Toate aceste calităţi îl recomandă pentru poziţia pe care o ocupă, de autor clasic, dar mai ales simţul echilibrului şi faptul că a scos în evidenţă partea solară, idilică, a sufletului ţăranului român.

Electrica Furnizare Discount

Despre începuturile sale literare George Coşbuc mărturiseşte: „Cea dintâi poezie am publicat-o la vârsta de 15 ani într-o foaie pedagogică din Ardeal. N-o mai am şi nici nu ştiu ce era, însă îmi amintesc ca a fost o poezie de dragoste. Am publicat apoi fel de fel de încercări prin toate foile ardeleneşti.” După cum însuşi a mărturisit-o, Coşbuc intenţiona să realizeze o epopee, astfel încât „baladele” şi celelalte poeme luate din „poveştile poporului” pe care le-a scris, să capete „unitate şi extensiune de epopee”. Deşi nerealizată pe deplin, cele mai izbutite poeme ale sale se încadrează într-o viziune unitară, alcătuind o monografie epico-lirică a satului românesc. Regăsim în creaţia sa natura românească, muncile câmpeneşti, datinile ataşate marilor momente ale existenţei, erotica ţărănească, revolta ţăranului, experienţa tragică a războiului, momente din istoria poporului român.

În descrierea naturii, deosebindu-se de V. Alecsandri (cel dintâi pastelist remarcabil în evoluţia liricii româneşti), la Coşbuc obiectul evocării e omul pământului, peisajul având funcţia de a-i oferi acestuia cadrul de manifestare, în tradiţia poemelor lui Vergiliu şi ale lui Hesiod, cu ale sale „Munci şi zile”. G. Coşbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie, spectacolul lumii rurale relevând cadrul existenţial şi unele dintre îndeletnicirile ţărăneşti tipice („Noapte de vară”, „Vara”, „În miezul verii”, „Iarna pe uliţă”). Natura este plastică şi, de obicei, evocatoare de tablouri cu contururi exacte, exprimând puternice stări sufleteşti. Viziunea artistică din „Balade şi idile” este unitară, poemele impunându-se prin prospeţime şi prin optimism, în legătură intimă cu mentalitatea ţărănească, ale cărei ipostaze fundamentale le stilizează. Idilele sunt caracterizate printr-un lirism discret, în viziune obiectivată epic sau dramatic.

Poetul surprinde în scene de o graţie firească semnele tulburării erotice, jocurile şi capriciile iubirii, farmecul vârstei incerte, între o candoare sufletească şi o instinctivă tactică erotică. Imaginea, esenţializată, a psihologiei şi a comportamentului erotic este recompusă prin reacţiile, gesturile şi replicile eroilor. Se detaşează din idile o anume simplitate a situaţiilor, extrase dintr-un cotidian ţărănesc, stilizat cu graţie şi simplitate. Dovadă a unei înzestrări clasice temperamentale, înclinată spre lumea obiectivă şi nu spre atmosfera subiectivă, vocaţia poetului în descrierea naturii este desenul, în forma unor notaţii simple, neutre sub raport artistic, dar de o mare siguranţă şi expresivitate în mobilitatea percepţiei. Coşbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunţii („Nunta Zamfirei”) sau prin viziunea asupra morţii („Moartea lui Fulger”). Experienţa tragică a războiului, momentele din istoria naţională şi revolta ţăranului apar în sinteze poetice, reprezentative pentru psihologia noastră etnică şi a filosofiei implicate în atitudinea românească în faţa vieţii şi a morţii. Coşbuc a creat o operă de sensibilitate românească, sinteză de autentică şi originală substanţă poetică şi artistică.

În şedinţa din 13/26 mai 1916, sub preşedinţia lui Iacob Negruzzi, Secţiunea literară a Academiei Române hotărăşte cu 4 voturi din 6, să-l propună pe George Coşbuc membru titular al Academiei. La 20 mai/2 iunie plenul academic, prezidat de Barbu Delavrancea, alege ca membru activ pe poetul George Coşbuc. Vorbind în numele Secţiei literare, Duiliu Zamfirescu spunea în raportul său: „Reputaţia sa literară e aşa de întinsă, încât numele său a devenit popular în toate ţările locuite de români. Primindu-l în mijlocul nostru consfinţim ceea ce opinia publică a hotărât de mult. Domnul Coşbuc a dat poporului român, în mai puţin de 25 de ani, o cantitate de muncă literară atât de considerabilă, încât numai pentru aceasta s-ar cuveni să-i deschidem uşile amândouă pentru a-l primi între noi. Dar calitatea lucrărilor sale întrece cantitatea. Poeziile sale sunt adevărate poezii şi sunt originale.”

La 24 februarie 1918, apare în revista „Scena” din Bucureşti ultima poezie a lui Coşbuc – „Vulturul”. „La 9 mai 1918, poetul George Coşbuc moare la Bucureşti. Ţara pierde un mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspiraţiile neamului nostru…”, spunea Bogdan-Duică la înmormântarea ilustrului dispărut. La moartea lui Coşbuc, Nicolae Iorga, cel care afirmase mai demult că „poezia lui Coşbuc este de o virtuozitate extraordinară”, publică un necrolog pe care-l încheie cu următoarele cuvinte: „Cel ce a cântat toate vitejiile neamului, de la Gelu al legendei până la dorobanţii din ’77, moare fără a fi văzut cu ochii sub steag pe aceia care au onorat din nou sfântul drapel al ţării. Să lăsăm ca asupra frunţii lui palide, acum liniştite, să cadă o umbră mângâietoare a depărtatului tricolor nevăzut.”

În ziarul „Lumina”, din Bucureşti, Liviu Rebreanu publică, la 14 mai 1918, articolul „George Coşbuc”, afirmând printre altele: „Coşbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii româneşti. Ardelean a rămas toată viaţa. Până şi în graiul viu păstrase o notă ardelenească, particulară, care îi şedea bine. Aici în ţară dragostea lui a fost pentru cele şase milioane de ţărani. Simţea o fraternitate profundă cu dânşii… A răsărit deodată, fără să-l ştie nimeni, fără să facă ucenicia cafenelelor şi bisericuţelor bucureştene. Şi a biruit împotriva tuturor celor scufundaţi în inimaţii şi neputinţe. A adus lumină, sănătate, voioşie. Scrisul lui Coşbuc trăieşte şi va trăi cât va trăi neamul românesc.”

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica

Publicat

în

Ce nume de fete și băieți se sărbătoresc de Sfânta Marie în 15 august și în 8 septembri. Nume derivate din Maria care se sărbătoresc de Sf Maria. Variante ale numelui. Semnificația numelui Maria

Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica de sărbătoarea Sfintei Maria, aproximativ 1,8 milioane dintre aceștia fiind femei.

Citește și: urări de la mulți ani de Sfânta Maria

Dintre femeile care își serbează onomastica – aproximativ 1.400.000 se numesc Maria, aproximativ 270.000, Mariana, și în jur de 51.000 poartă numele de Marinela.

Acest nume a devenit celebru în epoca republicană datorită lui Caius Marius, un vestit om de stat şi comandat militar. Încercând să lămurească pe deplin originea şi semnificaţia acestui nume, cercetătorii au ajuns la concluzia că el se apropie de cuvântul etrusc “maru”, care era numele unei funcţii şi care iniţial a avut înţelesul de “om, individ”.

Electrica Furnizare Discount

Există păreri care susţin că el ar putea fi apropiat şi de radicalul indo-european “mer mor”, cu înţelesul de “bărbat tânăr, femeie tânără”, care se întâlneşte şi în limba latină “maritus” (“căsătorit, soţ”, de la verbul “marito” – “a se căsători”).

Contrar aparenţelor, numele de Marius nu are nicio legătură cu binecunoscutul nume de Maria, aşa cum greşit se crede.

Acest nume nu îşi datorează recunoaşterea datorită influenţei creştine, ci mai ales datorită faptului că a fost reluat direct din istoria romană în epoca Renaşterii şi a devenit rapid foarte utilizat în perioada revoluţiilor democratice bugheze (mai ales din Franţa).

Nume care se sărbătoresc de Sf. Maria: Maria (vine din ebraica si înseamnă: cea iubita, cea îndrăgită), Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Mariuca, Maricica, Mia, Mioara, Marian, Marin.

Semnificația numelui Maria are numeroase proveniențe

S-au vehiculat multe ipoteze cu privire la acest nume foarte popular și îndrăgit de întreaga lume creștină. Cei mai mulți consideră că acesta ar fi de origine ebraică, având ca exemplu pe sora lui Moise, care a purtat acest nume.

Semnificația numelui Maria: puritate

Semnificația numelui Maria duce cu gândul la puritate, fiind purtat de mama lui Iisus Hristos. Cu toate acestea, în anumite culturi are interpretări diferite. În accepțiunea egipteană, acest nume ar putea veni de „mry”, care în seamnă iubit sau iubire.
Ce spun lingviștii despre semnificația numelui Maria

Citește și: Mesaje de Sfânta Maria. Urări și felicitări de Sfânta Maria

Deși este purtat de Maica Domnului, semnificația numelui Maria este alta pentru lingviști. Aceștia cred că el provine de la numele ebraic Maryam, care se traduce prin „picătură de mare” sau „stea de mare”. În interpretarea latină, semnificația numelui Maria este „stea de mare”. În accepțiunea evreiasă semnificația numelui Maria este „mare a amărăciunilor”. Deși semnificația numelui Maria este una foarte specială pentru creștini, începând cu secolul al IV-lea, multă lume a evitat să-l aleagă pentru botezul copiilor, deoarece le era teamă să nu denigreze imaginea Fecioarei Maria.

Semnificația numelui Maria în numerologie

În numerologie, semnificația numelui Maria descrie o persoană altruistă, generoasă și care este înzestrată cu o sensibilitate sufletească special. Femeile care poartă aceste nume sunt mămoase, epmatice și tandre. Tot numerologia descrie semnificația numelui Maria purtat de femeile cu firi idealiste, perfecționiste, care se gândesc la cei din jurul lor.

Semnificația numelui Maria în alte culturi

Pentru creștini, semnificația numelui maria vine din Noul Testament, fiind purtat de mai multe femei, cele mai importante fiind Maica Domnului și Maria Magdalena. Deși acest nume a fost foarte apreciat de creștini, în anumite perioade a fost considerat mult prea sfânt pentru a fi folosit. În țările vorbitoare de limbile spaniolă, franceză și engleză semnificația numelui Maria și-a păstrat proveniența biblică. Acolo, este foarte popular ca un prenume mijlociu, întrebuințat ocazional de familiile catolice și se crede că un copil ce poartă acest nume este protejat de Sfânta Fecioara Maria. În lumea arabă, semnificația numelui Maria vine de la forma Mariam, care a predominat în țările musulmane datorită respectului pe care îl are Islamul față de Fecioara Maria, mama lui Iisus. Părinții musulmani își doreau ca fetele lor să semene Preacuratei în modestie, dar și în castitate.

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare