Curier Județean

29 septembrie – 3 octombrie: ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” la IPJ Alba, ediţia a IX-a

Ioana Oprean

Publicat

în

politisti_eleviPe parcursul a cinci zile, începând din data de 29 septembrie 2014, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, derulează Campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”- ediţia a IX-a. Campania este organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi se derulează la nivel naţional prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.    

Petrecerea Divorțaților

În cadrul acestui eveniment, vor fi organizate intense activităţi cu caracter informativ-preventiv dedicate siguranţei cetăţenilor, fiecare zi din săptămână, având o altă temă.

”Ca de fiecare dată, poliţiştii structurii de prevenire beneficiază de sprijinul colegilor de la Compartimentul Poliţiei de Proximitate, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei de Ordine Publică şi Poliţiei Rutiere, a poliţiştilor din mediul rural precum şi de cel al partenerilor tradiţionali, cum ar fi Consiliul Judeţean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane şi ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba,  împreună cu care vor fi desfăşurate activităţi menite a stimula creşterea sentimentului de încredere a membrilor comunităţii în structurile de aplicare a legii, în scopul prevenirii infracţiunilor”, a declarat Luminița Prodan, purtător de cuvânt al IPJ Alba.

Potrivit reprezentantului inspectoratului, ziua de luni, 29 septembrie, este dedicată prevenirii delincvenţei juvenile fiind totodată şi ziua de lansare a evenimentului în cadrul unei activităţi ce se va desfăşura ,între orele 10.00 – 14.00, în Parcul Central din localitatea Vinţu de Jos.

Poliţiştii vor fi alături de copii din comuna Vinţu de Jos cărora le vor oferi materiale cu conţinut informativ preventiv, precum şi sfaturi utile pentru siguranţa lor. Copii vor avea ocazia să vadă autospecialele de la poliţia rutieră, de la criminalistic şi de la acţiuni speciale precum şi mijloacele folosite de poliţişti în intervenţii.

În aceeaşi zi, între orele 14.00 – 17.00, poliţiştii de proximitate şi cei de investigaţii criminale din cadrul poliţiilor municipale şi orăşeneşti, vor fi prezenţi în centrele de protecţie rezidenţiale din judeţ şi vor desfășura activităţi de informare privind prevenirea implicării minorilor în săvârşirea de fapte antisociale precum şi prevenirea plecărilor voluntare ale minorilor din centrele de plasament.

Marţi, 30.09.2014, poliţiştii de la prevenire, cei de investigaţii criminale şi ordine publică, împreună cu specialişti ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog şi ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, vor fi desfăşurate activităţi ce au drept scop prevenirea victimizării minorilor. Astfel, poliţiştii vor fi prezenţi în unităţile de învăţământ unde vor desfășura activităţi informative cu privire la metodele pe care trebuie să le adopte elevii, pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor, vor explica consecinţele consumului de droguri şi al traficului de minori.

Ziua de miercuri, 1.10.2014, este dedicată prevenirii furturilor, poliţiştii urmând  să  se întâlnească cu administratorii asociaţiilor de proprietari în vederea informării acestora cu privire la importanţa montării sistemelor de securitate în scările blocurilor. De asemenea vor atrage atenţia cetăţenilor cu privire la măsurile ce trebuie să şi le ia pentru a nu fi victime ale furturilor din buzunare şi genţi, din autoturisme dar şi din societăţi comerciale.

Joi, 2.10.2014, vor fi desfăşurate activităţi pentru prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă.

Astfel, în intervalul orar 10.00 – 13.00 în unităților de învăţământ din judeţ, vor fi desfăşurate activităţi de informare care vor viza pregătirea antivictimală şi antiinfracţională a elevilor şi cadrelor didactice.

La Abrud poliţiştii de proximitate, de investigaţii criminale şi de ordine publică, vor consilia persoanele aflate în evidenţă cu stări conflictuale în sensul prevenirii unor fapte grave, comise cu violenţă.

Tot joi, 2 octombrie, într-o zonă aglomerată din municipiul Sebeş, va avea loc simularea comiterii unei infracțiuni de tâlhărie. Exerciţiul urmăreşte testarea reacţiei cetăţenilor martori la săvârşirea unei infracțiuni de tâlhărie precum şi măsura în care aceştia pot furniza poliţiştilor date legate de făptuitor.

Ultima zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii, vineri, 3.10.2014, va fi dedicată siguranţei rutiere. Între orele 7.30-8.30, atât în mediul rural cât şi în mediul rural, patrulele şcolare vor dirija traficului rutier.

De asemenea vor fi organizate întâlniri cu elevii şi cadrele didactice privind conştientizarea asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie.

Tot vineri, între orele 10.30 -14.30 la  Centrul de informare rutieră din cadrul Palatului Copiilor din municipiul Alba Iulia va avea loc lecţia deschisă intitulată „Ştiu să circul corect!”, la care vor participa elevi din clasele V – VIII din şcolile gimnaziale din Alba Iulia.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]

Citește mai mult