Actualitate

28 – 31 iulie| Festivalul Internațional de Folclor Aiud: Peste 300 de dansatori și interpreți din lume vin la sărbătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Festivalul Internațional de Folclor Aiud, eveniment ajuns la cea de-a X-a ediție, se va desfășura în acest an în perioada 28 – 31 iulie, în Piața Dr. Constantin Hagea din municipiu.

Petrecerea Divorțaților

Municipiul nostru va fi gazda a peste 300 de dansatori și interpreți, membri ai ansamblurilor folclorice din: Bulgaria, Macedonia de Nord, Mexic, Polonia, Serbia, Slovacia și Turcia.

Alături de aceste ansambluri, publicul aiudean se va bucura de prezența pe scena festivalului a următoarelor ansambluri din România: Ansamblul Folcloric „Lugojana” din Lugoj, Ansamblul de dansuri maghiare „Pipacs” din Ciumbrud, Ansamblul profesionist „Mureșul” Târgu Mureș și bineînțeles, Ansamblul „Doina Aiudului”.

Festivalul va debuta joi, 28 iulie 2022, începând cu ora 18:00. În cele 4 seri de spectacol, toate ansamblurile vor urca pe scena festivalului și vor încânta publicul cu minunatele costume populare, precum și cu muzica și dansurile specifice fiecărei țări, nelipsind surprizele pregătite cu ocazia acestui regal folcloric.

Tradiționala paradă a portului popular va avea loc joi, de la ora 18:00, aiudenii fiind invitați să ia contact cu tradițiile, obiceiurile, muzica și dansurile ansamblurilor folclorice prezente la festival.

Organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt: Primăria și Consiliul Local Aiud, Consiliul Județean Alba, Centrul Multicultural „Liviu Rebreanu” Aiud și Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Festivalul Internațional de Folclor este singurul eveniment din județul Alba organizat sub egida CIOFF – Consiliul Internațional al Organizatorilor de Festivaluri de Folclor, partener oficial al UNESCO.

Invităm aiudenii să se bucure de serile de folclor autentic și să dovedim cu toții că suntem gazde de excepție.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului”

Ioana Oprean

Publicat

în

Florin Manole, despre menținerea CASS pentru pensii în 2027: „Subiectul nu este epuizat, încă nu a fost abordat la nivelul Guvernului” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că problema contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru pensionari nu a fost încă discutată la nivelul Guvernului. Oficialul a […]

Citește mai mult

Actualitate

Video | Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole

Ioana Oprean

Publicat

în

Crește salariul minim de la 1 ianuarie 2027? Ce spune ministrul Muncii, Florin Manole Salariul minim brut pe economie va fi menținut la nivelul actual, de 4.325 de lei, la 1 ianuarie 2027, urmând ca o eventuală majorare să fie discutată în perioada următoare, după centralizarea indicatorilor economici. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se vor indexa pensiile în anul 2027. Ministrul Muncii: „Va fi respectată legea: vom aștepta ultimele cifre privind inflația” Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat, sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Alba Iulia, că va propune respectarea prevederilor legale privind indexarea pensiilor, după ce vor fi publicate ultimele date referitoare la inflație și la […]

Citește mai mult