23 de medicamente noi, introduse pe lista de compensate. Procesul de actualizare continuă
Ministrul Nicolae Bănicioiu a anunțat marți că lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost actualizată de două ori, fiind introduse alte 23 de medicamente noi, pentru tratarea unor afecţiuni între care bolile cardiovasculare, diabetul şi hepatita.
„Procesul de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite continuă, prin introducerea a încă 23 medicamente noi pentru 29 de indicaţii terapeutice. La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în programelor naţionale de sănătate. După şapte ani, în 2014, am reuşit să actualizăm de două ori lista de medicamente compensate şi gratuite pentru ca pacienţii români să beneficieze de tratament inovativ care să determine o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor, o refacere mai rapidă şi, implicit, o reintegrare mai uşoară în familie sau la locul de muncă”, a declarat , marţi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.
Potrivit ministrului, până în prezent au fost introduse 40 de molecule şi combinaţii de substanţe active noi, iar procesul de actualizare continuă.
„Până la sfârşitul anului, am cerut echipei Unităţii de Evaluare a Tehnologiilor Medicale să finalizeze cea de-a treia actualizare care va aduce şi prima delistare, pentru sustenabilitatea listei şi în conformitate cu acordurile încheiate cu organismele internaţionale”, a mai spus ministrul Bănicioiu.
În urma noii actualizări, pacienţii care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare vor beneficia de tratamente noi. Aceste alternative terapeutice duc la scăderea numărului de medicamente pe care pacientul este nevoit să le ia în prezent pentru tratarea afecţiunilor.
De asemenea, au fost introduse medicamente noi pentru controlul glicemiei pacienţilor cu diabet zaharat care nu îşi mai pot controla glicemia. S-au adăugat şi patru noi medicamente pentru tratarea bolii inflamatorii reumatice cronice, precum şi noi tratamente pentru hepatita cu virus B, HIV/SIDA, boli nefrologice, precum şi boli oftalmologice (glaucom), astm bronşic, boli psihice (schizofrenie) şi bronhopneumonii obstructive.
Alte două molecule noi sunt pentru tratarea poliartritei adiopatice juvenile la copii, în condiţiile în care pe piaţă, în acest moment, există o singură posibilitate de tratament.
„Toate medicamentele introduse astăzi (marţi – n.r.) reprezintă alternative terapeutice mai ieftine faţă de ceea ce există acum pe listă. Ca urmare, estimăm că acestea nu vor genera costuri suplimentare la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, respectiv la bugetul ministerului, în condiţiile unei prescrieri în baza protocoalelor terapeutice”, a mai spus Bănicioiu.
Introducerea noii liste de medicamente compensate a fost amânată în mai multe rânduri, ultimul termen nerespectat fiind 1 aprilie 2014.
După 2008, în România, pacienţii nu au mai avut acces, în regim compensat, la tratamente noi.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Rabla Auto 2026: O nouă sesiune de înscrieri are programat startul în 25 august. Care sunt documentele necesare
Rabla Auto 2026: O nouă sesiune de înscrieri are programat startul în 25 august. Care sunt documentele necesare Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat mietrcuri, 19 august 2026 că, începând de marți, 25 august 2026, ora 10:00, și până la 31 decembrie 2026, ora 23:59 sau până la epuizarea fondurilor disponibile, persoanele fizice care nu […]
20-24 august 2026 | Canicula revine în România: Cod portocaliu în Alba și alte 7 județe. Maxime de 39 de grade și nopți tropicale
20-24 august 2026 | Canicula revine în România: Cod portocaliu în Alba și alte 7 județe. Maxime de 39 de grade și nopți tropicale Canicula revine în România în perioada 20 august, ora 10 – 24 august, ora 10. Va fi cod portocaliu în Alba și alte 7 județe și cod galben în restul țării. […]
Concursul separat de admitere la liceu din 2027 ar putea fi amânat: Proiectul Ministerului Educației, aspru criticat
Concursul separat de admitere la liceu din 2027 ar putea fi amânat: Proiectul Ministerului Educației, aspru criticat Concursul separat de admitere la liceele din România, care ar urma să fie organizat din 2027 pentru maximum 50% dintre locuri, ar putea fi amânat, a anunțat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării, pe pagina de Facebook. Acesta […]