”2016, mort în ceea ce înseamnă fondurile europene. România s-a întors în perioada 2009-2011”
Anul acesta va fi unul mort în ceea ce înseamnă fonduri europene, iar România s-a întors în perioada 2009-2011, a susținut, joi, fostul ministru de Finanţe şi al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
„În privinţa fondurilor europene, astăzi, România s-a întors în perioada 2009-2011, din păcate pentru noi ca ţară. România are avansuri primite de la CE de două miliarde de euro pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, bani care zac în conturi şi nu sunt puşi la dispoziţia beneficiarilor. Sunt mii de facturi pentru beneficiari neplătite la Ministerul Fondurilor Europene. Noul ciclu financiar nu este acreditat, sistemul nu e confirmat de Curtea de Conturi. Avem trei probleme majore. (…) Situaţia ne arată că acest an va fi un an mort în ceea ce înseamnă fondurile europene, lucrurile nu se vor mişca, eforturile nu sunt însoţite de măsuri complementare, de acţiuni care să ducă la creşterea economiei”, a spus Teodorovici.
Acesta a subliniat că fostul ministru al Fondurilor Europene, Aura Răducu, a fost „o catastrofă pentru ţară, o ruşine naţională” şi a apreciat faptul că actualul titular al portofoliului, Cristian Ghinea, l-a sunat pentru a discuta cu el.
„I-am spus domnului ministru ce priorităţi trebuie să urmeze până la final de an. Sunt trei priorităţi, respectiv plăţi la zi pentru toate facturile, să lanseze toate finanţările europene pentru noul ciclu financiar până la final de an şi să acrediteze noul sistem pe 2014 – 2020”, a spus Eugen Teodorovici.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului
Ce se poate construi fără autorizație în 2026 în România: Ce prevede noul Cod al Urbanismului De la 25 august 2026, România are un nou cadru legislativ în materie de urbanism și construcții. Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor schimbă inclusiv regulile pentru lucrările care pot fi executate fără autorizație de construire. Cea mai importantă […]
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud
Un fost președinte executiv al UDMR, decedat în condiții dramatice, propus cetățean de onoare post-mortem al municipiului Aiud Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 17 septembrie 2026, a Consiliului Local Aiud se află și un proiect de hotărâre privind acordarea post-mortem a titlului de Cetățean de onoare al Municipiului Aiud lui Takács […]
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea
Cum este organizat învățământul militar liceal din România: Cinci colegii, o singură rețea În România funcționează, în prezent, cinci colegii naționale militare, toate aflate în subordinea Ministerului Apărării Naționale (MApN). Rețeaua este construită ca o verigă de pregătire între învățământul gimnazial și instituțiile militare de învățământ superior, având rolul de a forma elevi atât din […]