17-20 august 2020: ”Icoana din sufletul meu” – Proiect educativ la Ocna Mureș. Ateliere de creație plastică și expoziție cu lucrările participanților
Primăria orașului Ocna Mureș, Așezământul Social „Sf. Ciprian”, Centrul de zi „Sf. Serafim de Sarov”, Războieni și Asociația „Pro Copilăria” derulează Proiectul educativ „Icoana din sufletul meu”, editia a II-a.
Se organizează ateliere de creație plastică, de artă și îndemânare, în cadrul cărora copiii vor da viață, prin culoare, imaginilor sacre. Copiii vor lucra de acasă în zilele de 17, 18 și 19 august, 2020.
În data de 20 august, începând cu ora 10, în parcul orașului va fi organizată o expoziție cu lucrările participanților.
Colaboratori: Casa de Cultură „Ion Sângerean”, Filantropia Ortodoxă Unirea
Va invităm să admirați creațiile copiilor!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
7 noiembrie 2026 | Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală
Aiudul marchează 733 de ani de atestare documentară. O istorie de peste șapte secole, între rădăcini medievale, patrimoniu și identitate locală Municipiul Aiud marchează astăzi, 7 noiembrie 2026 împlinirea a 733 de ani de la prima menționare documentară, un moment de referință pentru istoria uneia dintre cele mai vechi așezări urbane din județul Alba. Prima […]
Video | Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă
Turneu de table la Alba Mall, cu 128 de participanți și un premiu de 1.000 de euro. Competiția are și o componentă caritabilă Un număr de 128 de persoane participă la un turneu de table organizat la Alba Mall, în perioada 7-8 noiembrie 2026. Premiul cel mare este în valoare de 1.000 de euro, iar […]
Video | Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei
Acțiune desfășurată pe raza comunelor Bucerdea Grânoasă și Crăciunelu de Jos de polițiști: Sute de persoane și zeci de autoturisme verificate. Amenzi de peste 42.000 de lei La data de 6 noiembrie 2026, în intervalul orar 18.00 – 21.00, Poliția Municipiului Blaj a desfășurat o acțiune care a avut drept scop prevenirea faptelor antisociale și […]
