12 hoți, cu vârste cuprinse între 17-26 de ani, prinși de polițiștii din Alba într-o singură zi. Au furat bani, diferite obiecte metalice și componente de cale ferată
Număul infracțiunilor de furt petrecute în ultima perioadă pe raza județului Alba, dar mai ales vârsta autorilor, sunt îngrijorătoare. În doar o zi, polițiștii din Alba au prins 12 suspecți de furt cu vârste cuprinse între 17-26 de ani.
Primul caz prezentat s-a petrecut joi, când în jurul orelor 19.30, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au prins în flagrant trei persoane de sex masculin din Alba Iulia (B.I.N. de 24 de ani, D.N.D. și C.C., ambii de 18 ani) în timp ce sustrăgeau mai multe bunuri metalice din curtea unui imobil din localitatea Micești, județul Alba.
Prejudiciul în valoare de 2.500 lei a fost recuperat și predat părții vătămate iar faţă de cei trei suspecți a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
În aceeași zi, la ora 01.55, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Baia de Arieș au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe persoane sustrag componente de pe terasamentul de cale ferată îngustă, din comuna Ocoliș, satul Vidolm, județul Alba, în locul numit ”Pârâul Mărului”.
În urma sesizării, echipa de cercetare a polițiștilor Secției 11 Poliție Rurală Baia de Arieș s-a deplasat la fața locului, și, pe Drumul Național 75, la km 132+700 m, au oprit pentru control un autoturism suspect, care era condus de M.O.M. de 22 de ani din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că în autoturism se aflau 4 bărbați tineri din Cluj (J.V.S, A.F., A.A. și C.I.G., cu vârste cuprinse între 22 de ani și 25 de ani ), mai multe bucăți de șină și diverse ustensile folosite pentru demontarea și tăierea metalului feros.
Față de cei cinci bărbați, cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale.
De această dată, polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Baia de Arieș, în jurul orei 3.30, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza comunei Ocoliș au oprit pentru control, pe Drumul Național 75, la km. 134, un autoturism cu numere provizorii, condus de G.E.M. de 26 de ani, din comuna Iara, județul Cluj.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști cu ocazia cercetării autoturismului, s-a constat faptul că pasagerii din autoturism, toți din Cluj, sunt autorii unui furt de bunuri alimentare comis dintr-o societate comercială din localitatea Poșaga – Orăști, județul Alba, furt comis în aceeași noapte, respectiv 29/30.08.2012.
Bunurile în valoare de 2.000 lei, aflate în autoturism, au fost recuperate și predate părții vătămate, iar față de cei patru ocupanți ai autoturismului (G.E.M, B.S. de 19 ani, P.A.C. de 20 de ani și N.N. de 17 ani) cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, precum și pentru stabilirea întregii activități infracționale.
La Bucerdea Grânoasă, polițiștii Secţiei 5 Poliţie Rurală Blaj au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat lui Ț.I. de 21 ani din localitatea Bucerdea Grânoasă.
Tânărul, profitănd de neatenția proprietarului, a sustras în data de 27 august a.c. suma de 6.000 lei, din incinta locuinței unui bărbat de 70 de ani din aceeași localitate.
Prejudiciul a fost recuperat parțial (5700 lei) și predat părții vătămate, iar cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic”
Premierul Ilie Bolojan despre criza energetică cu care se confruntă România: „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic” „Importăm peste 2.000 – 2500 de MW zilnic. Ungaria importă 4.500. Din punct de vedere al importurilor, există o presiune importantă pe care trebuie să o acoperim”, a declarat luni, 3 august 2026, premierul intermar Ilie […]
O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara
O femeie de 34 de ani și un bărbat de 27 de ani, din Alba, cu „alcool la bord” pe drumuri din Hunedoara Sâmbătă, 1 august 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Hunedoara au oprit pentru control, pe DN 7, în localitatea Simeria, o autoutilitară care se deplasa din direcția Deva […]
Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import
Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import În ultimele șapte zile, prețul mediu al motorinei la pompă a crescut în România cu 7,5%, cea mai mare creștere dintre țările europene analizate. Mai mult decât în Croația, unde creșterea a […]