1 Noiembrie 1599, un act istoric, astăzi uitat la Alba Iulia
Figură centrală a istoriei noastre naţionale, Voievodul Mihai Viteazul a reprezentat, de-a lungul istoriei un reper fundamental al ideii de unire politică a românilor. Încă de la începutul domniei, Mihai Viteazul s-a remarcat contemporanilor săi prin acţiunile sale energice întreprinse în scopul refacerii autorităţii principalelor instituţii ale statului, slăbit datorită ingerinţelor brutale ale unor interese străine. În postura de voievod şi domn, Mihai a reuşit, cu ajutorul virtuţilor sale deosebite şi atitudinea sa demnă, comparabilă cu cea a unui princepe al Renaşterii, să refacă autoritatea instituţiei voievodului, marcată de vicisitudinile perioadei.
În mod firesc, imediat după victoriile militare, principalul proiect politic al marelui voievod a fost cel al unirii tuturor românilor sub autoritatea sa, reuşind şi printr-o activitate diplomatică strălucită să-şi asigure echilibrul politic între puterile vecine. Prin tactul politic de care au dat dovadă doar marii bărbaţi ai istoriei, Mihai Viteazul a încheiat în luna mai 1598 un tratat de alianţă cu împăratul Rudolf al II-lea de Habsburg. Tratatul avea, din perspectiva marelui voievod o dublă semnificaţie: stătea la fundamentul înlăturării a două secole de dominaţie otomană, în paralel cu intrarea unui stat român întregit într-o alianţă cu marile puteri creştine ale Europei Centrale.
Astfel, se pot sublinia dimensiunile europene ale acţiunii unificatoare a voievodului muntean, intrarea sa în Alba Iulia la 1 noiembrie 1599 marcând atât continuarea acţiunii unificatoare, cât şi politica de cruciadă europeană antiotomană, prin care Ţările Române, aflate într-un singur organism politic, se afirmau pe scena europeană.
Din acest punct de vedere, considerăm astăzi, cu atât mai importantă comemorarea acţiunii marelui voievod unificator, pe plan naţional şi local, în condiţiile unei neimplicări totale şi regretabile a autorităţilor locale din Alba Iulia în marcarea datei de 1 noiembrie, dezinteresul demonstrând, încă o dată, superficialitatea şi suficienţa acestora în abordarea marilor momente ale istoriei noastre naţionale.
De altfel, noi, PNL Alba Iulia, am şi solicitat municipalităţii albaiuliene omagierea celui care a realizat prima Unire a Ţărilor române dar, datorită lucrărilor din perimetrul central al Cetăţii, acest lucru nu a fost acceptat. Rămâne, aşadar, ca în acest an să fie primul, în istoria post-decembristă, când la una dintre cele mai mari statui ale lui Mihai Viteazul, din Transilvania, să nu fie depuse coroane de flori. Rămân să-l străjuiască doar jerbele de pavaje…
Gabriel PLEŞA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR
Cum îşi recuperează șoferii talonul reţinut de Poliţie pentru defecțiuni tehnice ale maşinii sau pentru ITP expirat: Explicația RAR Reprezentanții Registrului Auto Român au explicat ce trebuie să facă șoferii în situația în care Poliția Rutieră le reține certificatul de înmatriculare în urma unui control în trafic. Indiferent dacă certificatul de înmatriculare a fost reţinut […]
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România”
Semnalul de alarmă tras de un cunoscut economist: ,,În iulie au ieșit cei mai mulți bani din istoria României într-o lună, mai exact, 3,14 miliarde euro. Banii deștepți fug din România” Economistul Radu Georgescu avertizează, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare, că România s-ar putea confrunta în perioada următoare cu turbulențe economice și […]
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño
La Polul Nord se formează un vortex polar: Când ar putea iarna să-și intre „în drepturi”. Meteorologii avertizează asupra fenomenului Super El Niño A început deja formarea noului vortex polar, deasupra Polului Nord. Este vorba, mai exact, despre un motor atmosferic imens care controlează circulația aerului rece pe întreaga emisferă nordică. Iarna dă semne că […]