Vrei să studiezi în străinătate? Târg de educație, RIUF 2014, la Cluj-Napoca. Oferte de la universități din 16 țări
Romanian International University Fair – RIUF este cel mai mare eveniment educațional din România si Estul Europei. Anual, peste 100 de institutii educationale, din peste 20 de țări, vin să interacționeze direct cu tinerii români interesați de studii internaționale.
Târgul de educație, RIUF 2014, va avea loc la Cluj-Napoca, în 18 martie, la Casa de Cultură a Studenților, iar participarea se face pe baza înscrierii pe www.riuf.ro.
Aici, se vor întâlni, pentru al zecelea an consecutiv, elevii și studenții români si reprezentantii universităților internaționale. Universități din Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Elveția, Germania, Franța, Italia, Norvegia, Elveția și chiar Arabia Saudită vin în România în mai puțin de două săptămâni pentru a recruta studenți, iar unele dintre ele oferă burse cu valori considerabile. Instituțiile de învățământ din cele peste 16 țări participante la RIUF pun la dispoziția studenților internaționali un fond de burse care depășește 500.000 EUR.
În timp ce în Germania și Danemarca taxele de școlarizare sunt zero, Marea Britanie și Olanda reprezintă două destinații cu provocari financiare mai mari la o primă vedere însă românii beneficiază de ajutor guvernamental pentru a-și acoperi taxele de școlarizare. Bursele pot fi un ajutor financiar important, dar pentru a le accesa e nevoie ca tinerii să aibă rezultate academice bune sau să îndeplinească anumite criterii sociale.
Prezentare RIUF
RIUF este locul unde vizitatorii pot sa obtina informatii reale despre studiul international, chiar de la reprezentanti ai universitatilor din strainatate. De peste 8 ani, targul creeaza o legatura directa intre studentii romani si mediu academic international, usurand procesul de admitere la o universitate din afara tari.
La targ gasesti oportunitati de studiu in Romania si in afara tarii, informatii despre sute de programe de licenta si master, unele dintre care nu se desfasoara in Romania, sute de burse pentru studiul international, dar si oportunitati de dezvoltare personala daca te hotarasti sa ramai in tara.
Mai mult, RIUF e locul unde poti discuta cu persoane care au fost in rolul tau – romani care acum studiaza in strainatate si vin sa-ti povesteasca despre experienta lor si cum se descurca acolo. Ii poti gasi la aproape fiecare stand, iar lista universitatilor prezente la targ o poti consulta pe site-ul riuf.ro.
Vrei sa studiezi in strainatate, dar universitatea la care vrei sa mergi nu vine la RIUF? Consilierii EDMUNDO si Universalio prezenti la eveniment te pot ajuta in procesul de aplicare pentru orice universitate din lume. Vino sa discuti cu ei la targ si sa afli cum te pot aduce mai aproape de a fi student international.
Prezentare burse
Există două tipuri principale de burse pe care universitățile din străinătate le oferă: sociale si de merit. Modalitatea de acordare a acestora diferă de la o universitate la alta. În Marea Britanie există universități care acordă burse pe criteriul naționalității și în funcție de rezultatele academice, pe când în Olanda și Danemarca bursă pot primi studenții care lucrează part-time. Elveția, Franța, SUA, Germania sau Arabia Saudită sunt destinații în care tinerii pot beneficia de burse pe baza performanțelor academice sau de stagii de practică plătită.
Spre exemplu, The University of Manchester și University of Portsmouth – ambele prezente la RIUF – acordă burse românilor care provin din familii cu venituri mai mici de 25.000 EUR pe an. Acestea valorează între 2.000 și 3.000 £ și reprezintă un discount semnificativ din taxa de școlarizare. Un alt criteriu pentru acordarea burselor este și cetățenia. Astfel, românii care aleg să studieze la University of Essex primesc 1.000 £. Și o medie foarte bună la bacaulareat poate să le aducă tinerilor români o bursă la University of Salford din Marea Britanie: elevii care obțin peste 9,50 primesc automat 2.000 de lire sterline.
sursa: www.riuf.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient
IPJ Alba, bun de plată: Amendă dată de polițiști, anulată după un accident rutier în sensul giratoriu de la magazinul Ambient Judecătoria Alba Iulia a dispus anularea unui proces-verbal de contravenție prin care un șofer fusese sancționat cu amendă de 1.485 de lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de […]
VIDEO | Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia
Motoare turate, mașini spectaculoase și adrenalină în Cetatea Alba Carolina! Cum a fost la Cars X Coffee Alba Iulia Cea de-a șasea ediție a evenimentului Cars X Coffee Alba s-a desfășurat în perioada 18–20 septembrie 2026, în inima Cetății Alba Carolina, reunind pasionați de mașini, automobile spectaculoase și iubitori ai atmosferei auto. Pe parcursul celor […]
VIDEO | Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei
Polițiștii din Alba, controale în Sebeș și pe DN 67C – Transalpina: 80 de persoane verificate pentru alcool și droguri. Amenzi de peste 7.000 lei Polițiștii Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș și cu cei ai Serviciului Rutier, au derulat la data de 19/20 septembrie 2026, în intervalul […]
