Actualitate

Vouchere pentru alimente 2025: De câte ori se vor încărca cardurile sociale din programul „Sprijin pentru România” în acest an

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vouchere pentru alimente 2025: De câte ori se vor încărca cardurile sociale din programul „Sprijin pentru România” în acest an

Programul „Sprijin pentru România” oferă și în acest an tichete pentru alimente și mese calde persoanelor aflate în dificultate. Acestea sunt distribuite electronic, iar în 2025 beneficiarii vor primi doar două tranșe de bani, o dată la 6 luni.

Petrecerea Divorțaților

Românii care au carduri sociale vor primi prima sumă pe aceste carduri în luna iunie 2025. Spre deosebire de anii anteriori, când cardurile erau alimentate cu 250 de lei la fiecare două luni, anul acesta suma a fost redusă la 125 de lei.

Citește și: Carduri sociale 2025: Banii pentru voucherele pentru alimente din programul ”Sprijin pentru România” vor fi virați în luna aprilie. Ce valoare au în acest an?

De asemenea, beneficiarii nu vor primi nicio sumă înainte de sărbătorile pascale, cum se întâmpla în anii anteriori.

Cei care beneficiază de acest ajutor financiar sunt:

*Persoanele cu dizabilități, indiferent de vârstă, care au un handicap grav, accentuat sau mediu și un venit lunar de cel mult 2.210 lei;

*Familiile cu cel puțin doi copii, unde venitul lunar al fiecărui membru nu depășește 675 lei;

*Familiile și persoanele singure care primesc ajutor de incluziune conform Legii nr. 196/2016;

*Pensionarii din sistemul public de pensii și cei care primesc pensii speciale, cu un venit maxim de 2.210 lei lunar;

*Persoanele fără adăpost, conform legilor în vigoare.

Cardurile sociale pot fi folosite doar pentru cumpărarea alimentelor sau meselor calde în magazinele partenere. Voucherele sunt valabile 12 luni de la data primirii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări

Bogdan Ilea

Publicat

în

Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]

Citește mai mult

Actualitate

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Diana Şoşoacă, după ce Gabriel Pleșa a anunțat interzicerea mitingurilor politice la Alba Iulia de 1 Decembrie: ,,Cer public primarului să renunțe imediat la interdicția anunțată” Evenimentele oficiale de 1 Decembrie din oraș nu vor include mitinguri politice, ci doar momente patriotice, comemorative sau aniversare, a anunțat, în urmă cu câteva zile, primarul din Alba […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii mai mari în 2027? Majorarea de 7,3% anunțată de ministrul Muncii. Cine va primi bani în plus și de când s-ar putea aplica Pensionarii români ar putea primi pensii mai mari începând din 2027, după doi ani în care indexările anuale prevăzute de lege nu au mai fost aplicate. Ministrul Muncii, Florin Manole, a […]

Citește mai mult