Sport

Volei Alba Blaj își prezintă lotul pentru sezonul 2019/ 2020 | Internaționala Femke Stoltenborg (Olanda) și Aleksandra Ćirović (Serbia) – vor fi coordonatoare

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național și participantă în grupele Ligii Campionilor, anunță primele nume din lotul cu care va aborda stagiunea 2019/ 2020. Astfel, pentru postul de coordonatoare, formația din “Mica Romă” va miza pe Femke Stoltenborg (Olanda) și Aleksandra Ćirović (Serbia), internaționala din “țara lalelelor” aflându-se întâia dată în carieră la un club din România, în vreme ce voleibalista din Serbia va bifa al doilea sezon consecutiv sub comanda lui Darko Zakoc.

Petrecerea Divorțaților

Dar iată cărțile de vizită ale celor două jucătoare:

*Femke Stoltenborg (1,89 metri) – este o internațională olandeză care azi, 30 iulie, a împlinit 28 de ani. Nou-venita (foto, jos) a fost dublă vicecampioană europeană cu naționala țării sale (2015 și 2017), echipă cu care a ocupat locul patru la ultima ediție a Campionatului Mondial (Japonia, 2018) și la ultima ediție a Jocurilor Olimpice (Rio, 2016), iar în acest moment  se pregătește cu lotul lărgit al Olandei pentru turneul final al Campionatului European de volei feminin, ce se va desfășura, în perioada 23 august – 8 septembrie 2019, în Turcia, Polonia, Ungaria și Slovacia. A mai evoluat la echipele Longa ’59 Lichtenvoorde, HAN Volleybal și TVC Amstelveen din Olanda, Dresdner SC, VT Aurubis Hamburg, Ladies in Black Aachen și Allianz MTV Stuttgart din Germania, Volley 2002 Forlì (Italia) și ultima data la Grot Budowlani Łódź (Polonia)

*Aleksandra Cirovic (1,78 metri) – s-a născut în 30 septembrie 1997 la Belgrad și a venit la Blaj la începutul stagiunii anterioare de la Vizura Belgrad, cu care a cucerit titlul în țara natală și a jucat în grupele Champions League. În România, tânăra coordonatoare (foto, sus) a cucerit ambele trofee interne, evoluând pentru Volei Alba Blaj în preliminariile Ligii Campionilor și în Cupa CEV, fiind finalistă a acestei competiții


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]

Citește mai mult

Sport

Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]

Citește mai mult