Sport

Volei Alba Blaj – Dinamo, vineri, ora 15.00, în Sala “Timotei Cipariu” | Campioana din “Mica Romă” deschide anul cu un derby

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana României, deschide anul 2021 în voleiul feminin autohton cu un meci de gală, vineri, 22 ianuarie, la ora 15.00, în Sala “Timotei Cipariu”, derby-ul cu Dinamo București (locul, al treilea, 23 de puncte), contând pentru etapa a 12-a a Diviziei A1 (în direct la TVR 3).

Petrecerea Divorțaților

Gruparea din “Mica Romă”, poziționată pe locul secund al ierarhiei (30 de puncte), la două puncte de CSM Târgoviște, liderul invincibil și principala pretendentă la titlu, are prima șansă în acest duel cu gruparea din Capitală.

De dispututele cu Dinamo București se leagă două repere ale anului trecut, evenimente petrecute, de asemenea, în Sala “Timotei Cipariu”, în 11 martie – ultimul meci al stagiunii anterioare (3-0 pentru gazde), “înghețată” ulterior din cauza pandemiei, respectiv în 31 octombrie – prima partidă a acestui campionat (3-1, o dispută echilibrată), după 7 luni de pauză în voleiul autohton. La Dinamo evoluează și trei foste eleve ale lui Darko Zakoc, Nneka Onyejekwe (ex-căpitanul gazdelor), Milagros Collar și Maria Karakasheva (venite vara anterioară), iar în distribuția amfitrioanelor va debuta cu acest prilej extrema Regan Hood Scott (37 de ani, fostă componentă a naționalei SUA), adusă în această iarnă.

*17 victorii consecutive!

Volei Alba Blaj (foto, sursa Nicu Goga, Radio Blaj), unica reprezentantă a României în cupele europene, atât la masculin cât și la feminin, are 6 victorii consecutive (Divizia A1 și Cupa Challenge – unde a ajuns în semifinale) și un singur eșec, 2-3 la Medgidia împotriva rivalei de lângă Turnul Chindiei, în acest sezon. Ultima înfrângere înregistrată de ardelence împotriva echipei bucureștene s-a consemnat în urmă cu aproape 6 ani, în aprilie 2015, la Cheile Grădiștei, în semifinalele Cupei României, scor 2-3. De atunci s-a instaurat o dominație netă a echipei din Alba ce a câștigat toate cele 17 întâlniri disputate, răstimp în care a cedat doar două seturi!

Și returul Diviziei A1 se va disputa tot sub formă de turnee, șase la număr, care înlocuiesc etapele săptămânale, la fel ca în prima parte a sezonului. În Sala “Timotei Cipariu” vor avea loc două turnee consecutive, în 22-24 ianuarie și 5-7 februarie, blăjencele urmând să mai evolueze la Pitești (6-8 martie), Tg. Mureș (19-21 martie) și Bacău (2-4 aprilie). Așadar, programul jocurilor din weekend este următorul: *vineri, 22 ianuarie, ora 15.00: Volei Alba Blaj – Dinamo; *sâmbătă, 23 ianuarie, ora 18.00: Dinamo București – CSM Lugoj; *duminică, 24 ianuarie, ora 18.00: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România lui Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Aruncați prosopul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]

Citește mai mult

Sport

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]

Citește mai mult