Actualitate

Vlad Ignat a suferit o gravă accidentare la cotul stâng! *Şase luni de pauză pentru portarul albaiulian legitimat la Real Valladolid

Dan HENEGAR

Publicat

în

După ce şi-a luat soarta în propriile mâini şi în vara anului 2011 a plecat în Spania, la nici 16 ani, legitimându-se la Real Valladolid, portarul albaiulian Vlad Ignat a suferit o gravă accidentare în urmă cu o lună, într-un moment în care totul părea că se derulează perfect. Sâmbătă, 12 ianuarie 2013, la o partidă contând pentru „Division de Honor” (categorie competiţională din fotbalul iberic, similară cu „Primavera” în Italia), între Rayo Majadahonda (localitate situată lângă Madrid) şi Real Valladolid, destinul şi-a arătat faţa potrivnică. Un simplu plonjon, după o centrare venită din partea dreaptă, niciun contact fizic cu vreun adversar sau coechipier, a devenit un coşmar: fractura osului olecran la braţul stâng, operaţie, pauză 6 luni, sezon încheiat, un verdict stupefiant!!! „Peste trei zile, în 15 ianuarie, am suferit o intervenţie chirurgicală, au fost 23 de puncte de sutură. Am avut ghinionul teribil să cad în unica poziţie posibilă pentru a-mi rupe cotul. Asta mi-a fost soarta, din păcate. Meciul se juca pe un teren sintetic, de o calitate destul de proastă, dar faze de acest gen sunt cu zecile la antrenamente”, a spus talentatul goalkeeper.

Petrecerea Divorțaților

*Ghinion la maximum

Curtat de Nottingham Forest, Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” sau Atletico Madrid, dar nelăsat de clubul albaiulian să plece, Vlad Ignat a riscat şi a ajuns în Spania, în curtea echipei ce a promovat în vară în Primera Division. Şi totul mergea din plin pentru goalkeeperul ce va împlini 18 ani în luna octombrie: titular incontestabil la categoria sa de vârstă, chemat de câteva ori pe lună la pregătirea seniorilor, cotat al 4-lea portar la nivelul primei echipe, interes dinspre Getafe sau Valencia pentru un eventual transfer. Coechipier la reprezentativa Under 17 cu stelistul Valentin Cojocaru, fotbalistul ex-unirist a primit din plin această lovitură necruţătoare. „Am suferit o cădere psihică, după ce am aflat exact diagnosticul, am plâns de nervi o noapte întreagă, iar de la nefericitul incident am slăbit 10 kilograme. Eram pe o pantă ascendentă şi lăudat de toată lumea după evoluţii. Acum sper să mă refac complet, până la debutul pregătirilor viitorului sezon”, a spus Vlad Ignat.

*Unirea Alba Iulia – diferend şi regrete

Vlad Ignat s-a despărţit de Unirea Alba Iulia în urma unui scandal şi a fost nevoit să stea 6 luni fără să joace. „Alba a greşit faţă de mine, de aici a pornit diferendul. Eu deja eram în Spania, iar pentru a mă încurca, şefii au invocat un contract semnat de mine în 16 octombrie 2011, când am împlinit 16 ani. Acea zi era duminică, mă aflam în Portugalia în cantonament cu echipa naţională, iar din partea clubului documentele erau semnate de Nicolae Lupu, care nici nu mai era în acel moment preşedinte executiv”, a povestit promiţătorul portar. FC Unirea Alba Iulia, club în curtea căruia a învăţat tainele fotbalului Vlad Ignat, nu a câştigat niciun pesetas în urma ajungerii portarului albaiulian în ţara campioanei mondiale şi europene. „În Spania am crescut foarte mult, mi-am îmbunătăţit controlul mingii şi ieşirile pe centrări. Practic am crescut vreo 2-3 „level”-uri, raportat la România. Dar tot am un mare regret, că n-am debutat la Unirea, că n-am reuşit să joc măcar un minut pentru Alba Iulia”, a încheiat Vlad Ignat, al patrulea albaiulian ce încearcă mirajul străinătăţii la vârstă fragedă, după Dinu Moldovan (Espanyol Barcelona), Gicu Grozav (Standard Liege) şi Fabian Himcinschi (Empoli).

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

29 de femei ucise în România de la începutul anului 2026: Agresorii violenți ar putea fi monitorizați electronic chiar și fără acordul expres al victimei. Parlamentarii vor să schimbe legea

Ioana Oprean

Publicat

în

29 de femei ucise în România de la începutul anului 2026: Agresorii violenți ar putea fi monitorizați electronic chiar și fără acordul expres al victimei. Parlamentarii vor să schimbe legea Regulile pentru obţinerea ordinului de protecţie s-ar putea schimba după ce 29 de femei au fost ucise în România de la începutul anului 2026. Parlamentarii […]

Citește mai mult

Actualitate

Poliția ar putea fi sesizată de orice persoană pentru vânzarea lucrărilor de licență sau doctorat: Amenzi de la 100.000 la 200.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Poliția ar putea fi sesizată de orice persoană pentru vânzarea lucrărilor de licență sau doctorat: Amenzi de la 100.000 la 200.000 de lei Senatul României a adoptat un proiect de lege prin care poliția va putea fi sesizată de oricine, inclusiv din oficiu, în cazul vânzării sau cumpărării lucrărilor de licență, disertație ori doctorat. Propunerea […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar ortodox OCTOMBRIE 2026: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie, cele mai importante sărbători ale lunii

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar ortodox OCTOMBRIE 2026: Acoperământul Maicii Domnului, Sfânta Parascheva și Sfântul Mucenic Dimitrie, cele mai importante sărbători ale lunii Octombrie 2026, cea de-a 10-a lună a anului, aduce, din punctul de vedere al calendarului ortodox, câteva sărbători religioase mari, extrem de importante pentru creştinii ortodocşi, precum prăznuirea Acoperământului Maicii Domnului, a Sfintei Cuvioase Parascheva sau […]

Citește mai mult