Ştirea zilei

Vizita Papei Francisc în România: Cea mai înduioșătoare poză în care a fost surprins Suveranul Pontif

Ioana Oprean

Publicat

în

Între 31 mai și 2 iunie, Papa Francisc se va afla în România și va fi prezent la București, Iași, Blaj și Șumuleu Ciuc. Suveranul Pontif este atât de iubit de credincioși tocmai pentru că nu se ferește să coboare de la înălțimea funcției și să se umanizeze în cele mai diverse ipostaze.

Vizita Papei Francisc în România este una istorică și mult așteptată pentru mii de oameni, iar pentru buna desfășurare a evenimentului au fost implementate o serie de măsuri drastice de securitate, pelerinilor recomandându-se să coopereze cu voluntarii și organizatorii.

La sosire, doi copii i-au oferit flori Sfântului Părinte. Cei doi sunt frați greco-catolici (13 şi respectiv 12 ani) și provin din familia unui erou, Augustin Vișa, potrivit Administrației Prezidențiale. Augustin Vișa a fost întemnițat pentru convingerile sale democratice atât de regimul lui Antonescu, cât și de invadatorii sovietici și de regimul comunist din România.

Deși se află de doar câteva ore pe pământ românesc, Papa Francisc a cucerit deja inimile românilor, lăsându-se fotografiat într-o ipostază mai mult decât înduioșătoare, în timp ce ținea un patruped de lăbuță.

Vizita Papei Francisc are loc la distanță de 20 de ani de la cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, în 1999 și se desfășoară sub genericul „Să mergem împreună”.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câte cadre avea Securitatea în județul Alba în 1988. ,,Cifre exacte, în premieră”, publicate de CNSAS Județul Alba avea, în anul 1988, 105 cadre ale Securității, dintre care 84 de bărbați și 21 de femei, potrivit unor date prezentate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS), publicate luni, 14 septembrie, pe o rețea de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Retragere cu torțe spectaculoasă la Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Retragere cu torțe spectaculoasăla Alba Iulia, în semn de recunoștință pentru eroii salvatori: Moment special de Ziua Pompierilor 2026 Alba Iulia a găzduit, în seara zilei de duminică, 13 septembrie 2026, un moment solemn dedicat eroilor pompieri căzuți la datorie. La 178 de ani de la lupta din Dealul Spirii, aproape 200 de salvatori ai […]

Citește mai mult