Actualitate

Viteză și alcool! Amenzile aplicate de polițiștii din Alba în a doua zi de Paște se ridică la peste 26.000 de lei

Bogdan Presecan

Publicat

în

Luni 6 martie, poliţiştii rutieri din Alba au organizat pe raza întregului judeţ o acțiune ce a avut drept scop prevenirea accidentelor rutiere datorate vitezei excesive şi depistarea acelor conducători auto care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit IPJ Alba, agenții “au aplicat 138 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 26.175 lei, din care 91 pentru viteză excesivă şi 5 pentru alcool.

Au fost reţinute 8 permise de conducere  şi un certificat de înmatriculare şi au fost constatate 6 infracțiuni la regimul rutier.

Exemple semnificative:

La ora 15.00, poliţiştii din Teiuş, au oprit, pentru control, pe strada Avram Iancu din Teiuş, o motocicletă condusă de B.C., de 57 de ani, din Aiud.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Alba-Iulia unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de B.C. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

La ora 18 45, poliţiştii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe strada Principală din localitatea Bladiana, un autoturism condus de L.D.R., de 25 de ani,  din orașul Geoagiu, județul Hunedoara.

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a rezultat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar autoturismul condus de acesta i-a fost încredinţat de  P.G.D., de 23 de ani, din Geoagiu, care cunoştea faptul că L.D.R., nu posedă permis de conducere.

Faţă de L.D.R. poliţiştii au întocmit actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis iar faţă de P.G.D., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de încredințarea cu ştiință a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere.

 

La ora 19.56, poliţiştii rutieri din Blaj pe raza comunei Sâncel au oprit pentru control un autoturism condus de D.L., de 37 de ani, din comuna Sâncel.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur in aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul municipal Blaj, unde i-au fost recoltate probe de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de D.L. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

 În data de 07.05.2012, ora 0015, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Abrud au oprit, pentru control pe D.J. 107i, pe raza comunei Mogoş, un autoturism condus de B.D.V., un tânăr de 22 de ani, din comuna Mogoş.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,16 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Abrud unde i-a fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de B.D.V. au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ‘Este ceea ce ne dorim’

Ioana Oprean

Publicat

în

Inspectoratele şcolare se desființează: Posturile de inspector, ocupate prin concurs. Ministrul Sorin Ionescu: ,,Este ceea ce ne dorim” Inspectoratele şcolare județene ar trebuie să fie desfiinţate şi înlocuite cu direcţii judeţene de învăţământ, potrivit legii. Deocamdată însă, reorganizarea a fost prorogată. Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, anunță că se lucrează în acest sens, […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 430 de localități ar putea fi comasate până în 2028. Ministrul Dezvoltării: Reforma obligatorie ar urma să elimine referendumurile Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat că 429 de localități cu populații reduse sunt vizate de planul de comasare a administrațiilor locale, reforma urmând să producă efecte începând cu alegerile din 2028. Într-un interviu video […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Economiei dorește majorarea substanțială a voucherelor de vacanță: ,,Este o prioritate” Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, susține că valoarea voucherelor de vacanță ar trebui majorată substanțial, acestea reprezentând, în opinia sa, o investiție în economie și turism. Acesta a precizat că a discutat pe această temă atât cu premierul Luca Niculescu, […]

Citește mai mult