Vințu de Jos: Investiție de peste două milioane de euro într-un sistem de canalizare care va deservi patru sate
Primarul comunei Vințu de Jos, Gheorghe Vlad, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă a PSD că, din primăvară, vor fi demarate lucrările la un sistem de canalizare care va deservi patru sate: Vurpăr, Câmpu Goblii, Valea Goblii şi Valea Vinţului.
”Cel mai mare important proiect pe care îl avem în derulare este un sistem de canalizare care va deservi patru sate: Vurpăr, Câmpu Goblii, Valea Goblii şi Valea Vinţului, aproximativ 24 de kilometri. Valoarea proiectului este de peste două milioane de euro. S-a întârziat deoarece a trebuit să modificăm soluția tehnică a proiectului. Inițial am vrut să facem o stație de epurare proprie. Cei de la apă nu ne-au avizat acest proiect pentru că în comună avem o stație modulară de o capacitate mare care poate deservi până la 5.000 de locuințe. Sperăm ca odată cu venirea primăverii să reușim să demarăm lucrările”, a spus Gheorghe Vlad.
Proiectul are termen de finalizare 3 ani, ceea ce ar însemna că va fi terminat într-un alt mandat, însă atât primarul cât și președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu s-au arătat optimiști și speră ca acesta să fie terminat în 2015, cel târziu în 2016.
Sursa de finanțare, Ordonanța de urgență 28.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației
Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]

