VINERI: La Museikon, ”130 de ani de la înființarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”. Manifestarea cuprinde lansarea volumului ”Muzeul Național al Unirii – 130 de ani în 130 de piese”
Vineri, la Museikon, ”130 de ani de la înființarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”. Manifestarea cuprinde lansarea volumului ”Muzeul Național al Unirii – 130 de ani în 130 de piese”
Vineri, 9 noiembrie 2018, ora 18.00 la Museikon va avea loc evenimentul ”130 de ani de la înființarea Muzeului Național al Unirii Alba Iulia”. Manifestarea care celebrează împlinirea a 130 de ani de la înființarea muzeului albaiulian va cuprinde lansarea volumului ”Muzeul Național al Unirii – 130 de ani în 130 de piese”, precum și vernisajul unei expoziții dedicate evoluției muzeului în cei 130 de ani de activitate.
De precizat că înființarea muzeului este legată de activitatea Societății Istorice, Arheologice și de Științe Naturale a Județului Alba Inferioară, care în anul 1888 primea două camere în edificiul grădiniței de copii de lângă biserica ortodoxă din Lipoveni, plasată pe locația actuală a Școlii Gimnaziale Avram Iancu. În aceste camere avea să fie expus patrimoniu de atunci al Societății, format inițial din 622 obiecte arheologice, 1000 de monede și 1000 volume de carte.
La data de 9 noiembrie 1888, în prezența oficialităților locale, avea loc inaugurarea noului muzeu. Primul custode al colecțiilor fiind Adalbert Cserni (doctor în științele naturii), cel care va spori substanțial patrimoniul muzeului.
După 1918, mai exact cu ocazia organizării Serbărilor Unirii din 1929, Astra a obținut corpul nordic al ansamblului Catedralei Încoronării, spațiu în care au fost expuse antichitățile din vechiul muzeu, precum și o serie de documente și exponate importante pentru momentele 1918 și 1848. Astfel, la 20 mai 1929, în cadrul Serbărilor Unirii, a fost deschis public noul muzeu, sub titulatura de Muzeul Unirii. La inaugurare au luat parte familia regală – regina Maria, principesa Elena, regele și regina Greciei, Gheorghe și Elisabeta, prințesa Ileana – și “Înalta Regență” a Regelui minor Mihai, prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gh. Buzdugan, dar și Iuliu Maniu, Sever Bocu ș.a.
O altă etapă importantă în evoluția muzeului albaiulian are loc în anul 1967, când muzeul va obține și clădirea “Babilon”, cu generoasele sale spații. La 28 noiembrie 1968, în prezența lui Nicolae Ceaușescu și în cadrul serbărilor semicentenarului Unirii (ocazie cu care a fost dezvelită și statuia lui Mihai Viteazul), a fost inaugurat noul complex muzeal. În 1968-1975, titulatura instituției a fost aceea de “Muzeul de Istorie Alba Iulia”.
O nouă inaugurare, pentru o nouă formulă expozițională (64 de săli cu circuit continuu) va avea loc la 28 mai 1975, când muzeul a fost structurat pe mai multe secții: arheologie, istorie medie, numismatică, etnografie și artă populară, artă plastică modernă, istorie modernă.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]