Ştirea zilei

VINERI: Împreună pentru Roberta! Campanie umanitara a elevilor Școlii Gimnaziale Câmpeni, pentru colega lor grav bolnavă

Ioana Oprean

Publicat

în

VINERI: Împreună pentru Roberta! Campanie umanitara a elevilor Școlii Gimnaziale Câmpeni, pentru colega lor grav bolnavă

La inițiativa elevilor Școlii Gimnaziale Câmpeni, în cursul zilei de vineri, 20 octombrie, va avea loc o campanie umanitară, pentru a o ajuta pe Roberta, colega lor aflată la nevoie.

Petrecerea Divorțaților

“Roberta este elevă la școala noastră, în clasa a VII-a, iar din cauza problemelor de sănătate întâmpină reale dificultăți atât în a-și desfășura activitatea de zi cu zi, cât și activitatea școlară.

Ideea acestei campanii umanitate nu îmi aparține, a venit de la copiii a căror diriginta sunt și care după un episod în care Robertei i s-a făcut rău la școala, au venit intr-un suflet la mine, rugându-mă să facem ceva pentru a o ajuta pe Roberta, dorindu-și să facă această punte între bine și rău, boală și sănătate, cum au făcut in trecut și pentru colegul lor de la Alba Iulia.

Mă bucură nespus această inițiativă, și sper ca odată in plus, locuitorii orașului Câmpeni și aibă deschiderea necesară în a oferi un dram de speranță unui suflet mult prea timpuriu încercat”, a spus prof. Pașca Ioana Maria, unul dintre profesorii coordonatori ai acestei activități.

“Pentru diagnosticarea și apoi urmarea unui tratament corespunzător, Roberta necesită analize care ating nivelul unor mii de lei, din păcate, ca în multe cazuri, familia nu își poate permite această sumă. Din păcate starea Robertei se agravează, fiind tot mai dese episoadele în care este nevoită să plece de la școlară mai devreme din cauza stării de rau.

Sperăm ca în urma acestei campanii să putem sa-i oferim Robertei copilăria înapoi” a declarat prof. Gligor Doina, diriginta Robertei.

“Am învățat în toți acești ani petrecuți în școala noastră că suntem o familie, iar intr-o familie nimeni nu rămâne in urmă. Suntem împreună la bine, dar mai ales la rau. Roberta este una dintre ai noștri, iar dacă în puterea noastră stă să ștergem tristețea și durerea din ochii ei, atunci cu siguranța vom răspunde prezent. Astfel vineri 20.10. 2023, vom demara campania de strângere de fonduri pentru Roberta. Sperăm din tot sufletul ca adulții din orașul nostru sa ne fie alături, pentru a ne ajuta să demonstrăm cumplitei boli, că nu suntem niciodată prea mici sau prea putini pentru a înfrunta. Suntem toți împreună pentru Roberta.”, au spus elevii claselor a 6-a și a 7-a, inițiatorii acestei campanii.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu”

Bogdan Ilea

Publicat

în

George Simion și AUR anunță că vin la Alba Iulia chiar dacă primarul Gabriel Pleșa vrea să interzică manifestațiile politice: ,,Pe 1 Decembrie de Ziua Națională vom fi la Alba Iulia, chiar dacă vor unii sau nu” George Simion, liderul AUR, a anunțat joi dimineața, printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]

Citește mai mult