VINERI: AJOFM Alba organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă, la Alba Iulia. Peste 460 de posturi disponibile, anunțate de agenți economici din județ
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba organizează în data de 7 aprilie 2017, Bursa Generală a Locurilor de Muncă.
Acţiunea se desfăşoară în colaborare cu Centrul de Informare, Consiliere şi Orientare în Carieră din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918”, în Sala de conferinţe PAEM situată în Alba Iulia, strada Bucovinei, nr. 6 (Zona Piaţa Centru), începând cu ora 10.00.
La acest eveniment sunt invitate să participe toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau cele care doresc să se reorienteze profesional spre ocupaţii cu posibilităţi de menţinere a raportului de muncă pe termen lung şi mediu.
Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, șomeri care mai au 5 ani până la pensie şomeri de lungă durată sau tineri NEET (Tânăr NEET înseamnă, tânăr cu vârsta cuprinsă între 16 şi 24 de ani care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională), primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
Până în prezent au confirmat participarea 32 agenţi economici, aceştia oferind peste 460 de locuri de muncă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial
Sediul Poliției Locale din Alba Iulia, dotat cu sistem modern de încălzire prin pardoseală. Lucrări de peste 100.000 lei în clădirea construită după Primul Război Mondial Schimbări importante la sediul Poliției Locale din Alba Iulia. Clădirea de pe Bulevardul Ferdinand, nr. 2, construită după Primul Război Mondial, urmează să intre într-un proces de reparații și […]
VIDEO | Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea
Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și patru noi specializări înființate. Care sunt acestea Zece medici noi și-au început activitatea recent la Spitalul municipal din Blaj și au fost înființate, în același timp, patru specializări noi: urologie, diabetologie, gastroenterologie și oncologie. Medicii au fost prezentați într-o întâlnire cu edilul […]
25 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
25 septembrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează vineri, 25 septembrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]