Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Editorial

Viitorul fost preşedinte

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ghiolbănia, mitocănia împăunată, ţanţoşă, neam-prostia sfidătoare şi-au făcut cale până la cele mai înalte niveluri, după cum se vede. Averea sau poziţia socială sunt considerate de către indivizii de calitate umană îndoielnică şi cu înclinaţii native spre histrionism, ca fiind în măsură să îndreptăţească orice tip de atitudine şi orice tip de declaraţie. Şi când spun că mitocănia a ajuns la cele mai înalte niveluri mă refer şi la nivelul de prim rang în stat. Şi nu e vorba numai de românul Traian Băsescu, ci şi de alţii asemenea lui, precum Berlusconi, cu gesturile lui publice indecente (vă amintiţi când mima actul sexual cu o subalternă în faţa camerelor de luat vederi?) şi cu scandalurile sexuale în care e implicat, sau Sarkozy, cu ieşirile lui aiurite. Dar pe noi nu ne afectează nici Berlusconi şi nici Sarkozy, ci atitudinea lui Traian Băsescu. Pentru că, după episodul acela cu ziarista- „ţigancă împuţită” şi cu ziariştii „găozari”, au mai urmat şi alte jigniri la adresa unor întregi categorii sociale şi profesionale, ca să nu mai vorbim de diferite persoane cât se poate de respectabile. Pentru preşedintele Băsescu profesorii şi cadrele medicale sunt o şleahtă de puturoşi şi de incompetenţi, poliţiştii şi cei din Justiţie sunt crema corupţiei, iar toţi cei ce învaţă în ţara asta şi au absolvit vreo şcoală în timpul mandatelor lui sunt nişte „rebuturi” neadaptate pe piaţa muncii. Concluzia preşedintelui? Cui nu-i convine n-are decât să plece din ţară! Păi dacă plecăm toţi, dom’ preşedinte, cine vă mai ţine în cârcă pe dumneavoastră, împreună cu clientela dumneavoastră portocalie, singura care prosperă chiar şi în perioada de criză? Dacă nu am fi noi, ăştia, care nu ne permitem nici măcar concedii medicale, cine ar ţine-o pe Nuţi Udrea of Buzău în topul averilor şi al colecţionarelor de poşete şi pantofi? Apropo, cum de a reuşit blonda asta supradezvoltată să ramburseze atât de rapid un credit de 3 milioane de euro? Prin vânzarea a cinci apartamente şi a unui teren, cică. Dar alea de unde le-a avut, din ce leafă le-a achiziţionat? Iar lucrurile astea se întâmplă în timp ce pentru credite tot mai mulţi oameni tineri şi în putere ajung să-şi pună capăt zilelor…
Recunosc că am fost un susţinător al preşedintelui Băsescu, aşa cum au fost mulţi români pe care-i apreciez, precum Andrei Pleşu, de pildă. Dar după gafele în lanţ pe care le-a comis în ultima vreme nu mai pot fi şi, pur şi simplu, mi-e ruşine că după ce am fost atât de naiv să cred tot felul de promisiuni făcute de diferite partide şi personaje politice în aceşti 20 de ani de democraţie, m-am înşelat şi cu privire la Băsescu. L-am crezut reformator, dar s-a dovedit doar un intrigant protector al birocraţiei centrale. L-am crezut luptător împotriva corupţiei, dar s-a dovedit un protector al propriilor corupţi portocalii. L-am crezut anticomunist, pentru că a condamnat aşa, ca la operetă, comunismul, dar iată că a atacat însuşi monumentul anticomunismului, respectiv pe Regele Mihai. Iar ultima gafă, asta cu ruşii, este una de proporţii monumentale, pentru care România va avea greu de suferit în viitor. Ruşii au considerat declaraţia matelotului ca fiind neruşinată şi cam din toate ţările cu democraţii autentice (inclusiv din Austria!) au venit semnale negative, extrem de dure. Şi să fie sigur domnul Băsescu, că declaraţia lui este departe de a-i lăsa indiferenţi şi pe evrei, cu influenţa lor recunoscută pe plan mondial. Multă lume se întreabă cum de a putut fi atât de lipsit de diplomaţie Traian Băsescu în cazul Regelui Mihai şi al Rusiei? Ei bine, e simplu: s-a înconjurat (ca şi alţi lideri portocalii) numai de consilieri incompetenţi, care sunt la rândul lor intoxicaţi de adversarii „portocalei prezidenţiale”, grăbind prăbuşirea acesteia şi apropierea cât mai rapidă a lui Băsescu de statutul de fost preşedinte. Care este mai aproape decât îşi închipuie acesta…
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Editorial

Editorial

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului

Ziarul Unirea

Publicat

în

FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea