Ştirea zilei

Prefectura Alba a descoperit legea elastică sau când legalitatea se oprește la poarta partidului

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prefectura Alba a descoperit legea elastică sau când legalitatea se oprește la poarta partidului

Există momente în care interpretarea legii, în funcție de interesele de partid, ar putea deveni aproape artă dacă nu ar fi prostie și dispreț față de legalitate. Da, există astfel de momente în care instituțiile statului reușesc să transforme prevederi legale, simple și explicite, într-un exercițiu de gimnastică juridică, încât cetățeanul ajunge să se întrebe dacă mai merită să citească Codul administrativ sau mai bine consultă meniul unui restaurant cu pretenții.

Am solicitat Instituției Prefectului Județului Alba un punct de vedere privind HCL 299/2026 a Primăriei Alba Iulia, prin care s-a aprobat atribuirea de urgență, potrivit Regulamentului 1370/2007 al Comisiei Europene, a transportului public de persoane unui alt operator.

Întrebarea era simplă, și anume, dacă, conform Codului administrativ, HCL respectiv a fost trimis comisiilor de specialitate și dacă a avut avizul acestora. Răspunsul la banala solicitare a fost transmis după 4 zile, deși orice instituție serioasă, având în vedere că nu a fost o solicitare pe Legea 544, ar fi trebuit să răspundă în aceeași zi. Nu era nevoie nici de un conclav de juriști, nu trebuia consultată nici Curtea Constituțională, nu trebuia sesizată nici Comisia de la Veneția, era suficient să se deschidă Codul administrativ.

Citește și: Consiliul Județean Alba bagă adânc mâna în buzunarul cetățenilor ca să-și plătească amenzile încasate pentru incompetență: încă 75.000 de lei, pierduți într-un proces cu Arion

Răspunsul Instituției Prefectului este halucinant, adică: „a considerat ca fiind legală hotărârea Consiliului local nr. 299/2026, chiar dacă aceasta a fost adoptată în lipsa avizului/avizelor consultative ale comisiilor de specialitate. Lipsa avizului/avizelor comisiilor de specialitate reprezintă, în circumstanțele concrete, cel mult o neregularitate procedurală. Comisiile de specialitate nu sunt autorități distincte față de Consiliul Local, ci sunt structuri interne ale Consiliului Local, formate din consilierii locali în funcție.

Împrejurarea că materialele nu au fost transmise spre avizare comisiilor de specialitate înainte de a avea loc ședința consiliului local reprezintă o chestiune ce putea fi invocată doar de către consilierii prezenți, aceștia având la dispoziție formularea unei solicitări de amânare a dezbaterii proiectului în vederea obținerii în prealabil a avizului comisiei de specialitate.

Ori, manifestându-și convingerea prin vot, se prezumă că și-au însușit întreaga procedură prealabilă desfășurării ședinței consiliului local și adoptării actului administrativ, inclusiv faptul că acel proiect nu a trecut prin comisiile de specialitate.

Caracterul consultativ al avizului/avizelor comisiilor de specialitate, coroborat cu faptul că membrii comisiilor de specialitate au fost chiar consilierii locali care au participat la dezbaterea și adoptarea hotărârii (menționăm că la ședința extraordinară cu convocare „de îndată” din 07.08.2026 au fost prezenți 20 de consilieri locali din totalul de 21), iar prin votul lor au exercitat în mod efectiv competența deliberativă finală.”

Citește și: Lungul drum al transportului judeţean de persoane, prin… Justiţie!

Cu alte cuvinte, Instituția Prefectului ne spune că nu mai contează dacă un proict de HCL a fost transmis comisiilor de specialitate și are sau nu aviz. Deși art. 136 alin. 3, 4 și, în special, art. 136 alin. 8 din Codul administrativ sunt foarte explicite și nu lasă loc de interpretare: proiectul înscris pe ordinea de zi a Consiliului Local este supus dezbaterii numai dacă este însoțit de avizele cu caracter consultativ ale Comisiilor de specialitate.

Arti 141 aliniantul 6 din Codul administrativ, potrivit căruia: „Convocarea ședințelor comisiei se face de către președintele acesteia cu cel puțin 3 zile înainte sau de îndată, în situația ședințelor convocate în condițiile art. 134 alin. (4)” este explicit și nu lasă loc de interpretare!

De altfel, consilierii locali nici nu au avut posibilitatea să pună în discuție existența sau nu a avizelor, întrucât, în mod eronat, secretarul primăriei le-a transmis că nu ar fi nevoie de aceste avize ale comisiilor de specialitate.

„Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere!”

Vă mai amintiți probabil celebra replică a fostei deputate PDL Anca Constantinescu: „Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere!”, adică simbolul unei culturi politice post-decembriste potrivit căreia partidul care conduce se comportă mai ceva ca un grof pe moșia lui.

PDL-ul, partidul fostei deputate „ciocu’ mic”, care a fuzionat în 2014 cu liberalii, iar formațiunea rezultată a continuat sub numele PNL, are comportamentul specific unui partid-stat, care de peste 25 de ani domină instituțiile din județul Alba, iar aplicarea și respectul legii sunt apanajul lor discreționar. Instituții întregi din Alba colcăie de angajați ale căror familii întregi: părinți, neveste și copii, ba chiar și amante sunt angajate la stat, de parcă numai membrii de partid PNL ar avea dreptul să lucreze în sistemul public.

Citește și: Parlamentul, pe cale să adopte o ”lege cu dedicație” pentru a ”acoperi” ilegalitățile din transportul județean de persoane din Alba

De lege ferenda, o viitoare reglementare probabil ar trebui să prevadă în mod expres că în județul Alba doar PNL-iștii pot lucra la stat în anumite instituții, iar calitatea de membru de partid (PNL) este o condiție pentru a te prezenta la orice concurs.

Dincolo de ilegalitatea profund grosolană privind lipsa avizelor comisiilor de specialitate, care este o condiție procedurală de formă, dacă e să trecem și peste condițiile de fond, era necesar sau nu avizul Consiliului Concurenței, avea sau nu avea buget HCL-ul respectiv etc., putem să ne punem o întrebare esențială: cum ar fi circulat autobuzele noului operator pe trasee? De ce această întrebare? Răspunsul e simplu: HCL-ul respectiv tace, atât el, cât și anexele, cu privire la traseele de transport, iar conform legii, niciun autobuz care transportă persoane nu poate circula fără să aibă licență de traseu! Sancțiunea prevăzută de lege este ridicarea certificatului de înmatriculare al mașinii (autobuzului), implicit indisponibilizarea vehiculului!

Am analizat 4-5 hotărâri ale Consiliului Județean Alba prin care s-au atribuit trasee în transportul intrajudețean. Nu am găsit absolut niciuna care să nu dispună și cu privire la trasee. Se pare însă că la Primăria Alba Iulia, cu largul concurs al Instituției Prefectului Alba, se poate face orice! „Ciocu’ mic, că acum noi suntem la putere!”, nu?

Groful administrativ și iobagul de pe moșie

Eugeniu Speranția a formulat o butadă care se predă actualmente în multe Facultăți de Drept din Statele Unite ale Americii, care, din păcate, este mai puțin cunoscută acum în România, în care face o corelație între respectul legii și frecvența aplicării pedepsei. În esență, fără să îl cităm integral pe Speranția, acesta spunea că atunci când crește frecvența pedepsei, crește frica, când crește frica, crește respectul legii ș.a.m.d.

În județul Alba, grofii care conduc de peste 25 de ani controlează tot, de la administrație până la o parte a justiției, respectul legii fiind extrem de scăzut atunci când sunt în joc interesele partidului stat, chiar dacă în spațiul public au apărut de-a lungul timpului dovezi evidente și clare de încălcări ale legii. Poate unii își mai amintesc de cei trei transportatori care au fost nevoiți să își mute sediul social în alt județ pentru a atrage competența teritorială alternativă și care au obținut hotărâri definitive împotriva Consiliului Județean Alba!

Citește și: Consiliul Județean Alba, obligat de Tribunalul Cluj să plătească o sumă RECORD, de 1,6 milioane de lei, ”beneficiu nerealizat” către firma Transgilyen SRL

De cele mai multe ori, cei care le-au săvârșit, nu au pățit nimic. Atunci când nu există frica de pedeapsă, nu există nicio consecință pentru încălcarea legii, respectul legii scade sau tinde să devină facultativ.

Soluția la dilema legală: două capre, una la Primărie, alta la Prefectură

Atunci când autoritățile administrative ignoră legea sau fac totul ca, în aplicarea ei, să tragă de ea cât pot, iar când vizele, respectiv avizul de legalitate, se dau în funcție de interesele de partid, le propunem noi o soluție: două capre care să dea viza de legalitate, respectiv avizul de legalitate, una la Primărie și cealaltă la Prefectură. Pot apela cu încredere la colegul lor liberal Rareș Buglea, care crește 40-50 de capre, să le împrumute câte o capră. E mai simplu să pună în fața caprei un bol cu apă, iar în cazul în care capra bea apă, proiectul e legal, iar dacă nu bea, e nelegal! Capra ar fi mai consecventă și, chiar dacă nu cunoaște legea ar avea poate mai mult respect față de lichidul pe care îl are în bol.

Atunci când o instituție care trebuie să aplice legea ajunge să explice în mod halucinant de ce ea poate fi ignorată, pe bună dreptate, cetățeanul nu mai știe unde se termină administrația și unde începe partidul. Într-o democrație în care respectul legii este esențial și ar trebui să primeze, cetățeanul nu ar trebui să aibă încredere mai mare în două capre decât în instituțiile statului, profund politizate?

Foto caracter ilustrativ: capra Valentina, șefa turmei lui Rareș Buglea


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fraudă uriașă cu mașini second-hand, descoperită în Alba și în țară: Prejudiciu de 26 de milioane de lei. Ce au descoperit și stopat inspectorii ANAF

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fraudă uriașă cu mașini second-hand, descoperită în Alba și în țară: Prejudiciu de 26 de milioane de lei. Ce au descoperit și stopat inspectorii ANAF În urma unor verificări complexe în mai multe județe ale țării (Alba, Argeș, Galați, Neamț și Sibiu) și a schimbului de informații cu autoritățile fiscale din alte state membre ale […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Nu ne mai facem bine! Sticle și borcane, aruncate în parcul arheologic de mari dimensiuni de pe terenul din Partoș. Arheolog: ,,Oamenii trebuie să fie mai civilizați și să respecte vestigiile”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nu ne mai facem bine! Sticle și borcane, aruncate în parcul arheologic de mari dimensiuni de pe terenul din Partoș. Arheolog: ,,Oamenii trebuie să fie mai civilizați și să respecte vestigiile” Mai multe sticle și borcane au fost aruncate pe vestigiile arheologice din zona Partoș, de către persoane necunoscute. Gestul, total lipsit de responsabilitate față […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea a doua: Rezultatele inițiale au fost publicate

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate Bacalaureat 2026, sesiunea a doua: Rezultatele inițiale au fost publicate Rezultatele inițiale obținute de candidații din sesiunea a doua a Bacalaureatului 2026 au fost publicate de Ministerul Educației și Cercetării în dimineața zilei de marți, 18 august 2026. Vezi AICI rezultatele candidaților din Alba 33,8% este rata de promovare la nivel național, în creștere […]

Citește mai mult