Ştirea zilei

VIDEO:Ion Dumitrel, referitor la neparticiparea sa la dezbaterea pe tema regionalizării de la Sibiu: „Nu am vrut să fiu figurant într-o chestie aranjată”

Alexandra Mates

Publicat

în

Prezent într-o conferinţă de presă organizată vineri, 12 iulie,  la Ion Dumitrelsediul PDL Alba, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a explicat de ce nu a vrut să participe la dezbaterea pentru regionalizare şi descentralizare organizată joi,11 iulie, la Sibiu. Acesta a spus că  „a fost o întâlnire în care Sibiul să fie ridicat în slăvi, totul foarte programat”, şi că el s-a convins demult că „astfel de întâlniri de modificări de legislaţie, de reorganizări, de restructurări, făcute cu miniştrii şi cu aparatul ministerului sunt întâlniri de ochii lumii, ca să bifeze faptul cum că ar fi fost consultare publică. Ei au temele făcute, ştiu ce vor să facă, şi aşa fac”.

Petrecerea Divorțaților

 „Ce să discut eu cu Dragnea? Când Dragnea va face pentru oamenii din Teleorman ce a făcut Hava pentru Alba Iulia şi scuzaţi-mi lipsa de modestie, şi eu pentru judeţul Alba atunci să îşi permită să ne acuze. A mers Florin Roman pentru că a vrut şi el să vadă, să se convingă. Eu cel puţin m-am convins de când sunt preşedinte de Consiliul Judeţean. Astfel de întâlniri de modificări de legislaţie, de reorganizări, de restructurări, când le faci cu miniştrii şi cu aparatul ministrului sunt întâlniri de ochii lumii, ca să bifeze faptul cum că ar fi fost consultare publică. Ei au temele făcute, ştiu ce vor să facă, şi aşa fac. Aşa mi s-a întâmplat cel puţin mie cu toate întâlnirile la care am participat pe astfel de discuţii. De ceva timp nu mai particip la astfel de întâlniri, pentru că nu am timp de pierdut. Am primit întrebarea aceasta şi de la presa din Sibiu, „de ce am boicotat întâlnirea de la Sibiu?”, cum că aş fi fost deranjat de declaraţia lui Dragnea ca Sibiul să fie centru de regiune. Eu am spus că nu am ce să discut cu Dragnea. Eu am avut treabă, am avut şedinţă la Consiliul Judeţean”, a explicat Ion Dumitrel.

 Preşedintele CJ Alba a ţinut să menţioneze că reprezintă „oameni şi un judeţ cu istorie” şi că nu ar fi mers să fie „figurant într-o chestie aranjată”. „Aşa cum mi s-a spus de domnul vicepreşedinte Florin Roman, şi pentru dânsul a fost foarte clar. A fost o întâlnire în care Sibiul să fie ridicat în slăvi, totul foarte programat. Foarte greu au reuşit unii să prindă aprobarea să spună 2 cuvinte. Deci, ca să-l citez pe Florin, a fost o propagandă roşie, de prost gust, în favoarea Sibiului şi a unei politici de regionalizare lipsită total de respectul populaţiei României, pe care o face PSD-ul”, a spus Ion Dumitrel.  Citeşte şi <Florin Roman: ”Dezbaterea proiectului de regionalizare – un exercițiu de imagine în favoarea Sibiului>.

 Totodată, Ion Dumitrel a ţinut să precizeze că nu vede „nici Sibiul, şi nici Braşovul, ca şi capitală regională” şi că va susţine cauza judeţului Alba şi a municipiului Alba Iulia pentru a deveni capitală de regiune. „Avem argumentele noastre şi ne vom lupta pentru ele. Despre regionalizare, în perioada următoare o să vă spun în mod oficial punctul nostru de vedere, şi o să fie un punct de vedere politic, pentru că administrativ nu ai cum să-l duci, pentru că decizia este politică în ceea ce priveşte tot ce înseamnă regionalizare şi inclusiv reorganizare”, a explicat Ion Dumitrel.

 Acesta a adăugat că „o decizie aşa de importantă nu poate fi luată de un om ca domnul Dragnea” şi că  se bazează pe parlamentarii României, oamenii care îşi iubesc ţara şi istoria şi pe personalităţile culturale, istorice, şi nu numai. „Eu nu aş dori ca o persoană, un ministru, sau 2-3 oameni să decidă asupra punctului care priveşte regionalizarea, respectiv stabilirea capitalei de regiune”, a mai spus  Ion Dumitrel.

 Potrivit acestuia, deciziile sunt încă discuţie. „Au discuţii politice, îşi fac calcule cât pot să piardă şi cât câştigă ca şi voturi mergând într-un loc sau altul”.

 Vicepremierul Liviu Dragnea s-a arătat dezamăgit de absenţa oficialităţilor din Alba. ”Orice dezbatere despre regionalizare va naşte foarte multe discuţii şi după ce vom încheia acest proces. Am spus în sală, o spun şi acum, nişte oameni responsabili nu se supără şi nu reacţionează foarte dur numai pe nişte păreri. Eu asist de multe luni de zile la foarte multe patimi, la foarte multe temeri şi spaime despre un proiect care nu este finalizat. Se pleacă de la ideea că dacă am fost în nu ştiu care oraş, am avut o motivaţie, deci acolo va fi. În primul rând, nu va fi o decizie personală a mea, nu sunt nebun, un asemenea proiect, de o asemenea anvergură, se face de o întreagă clasă politică, se face de toată naţiunea”, a comentat Liviu Dragnea.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cabinetul Mureșan nu a obținut în Parlament majoritatea necesară pentru instalare: Ce se întâmplă în continuare

Ioana Oprean

Publicat

în

Cabinetul Mureșan nu a obținut în Parlament majoritatea necesară pentru instalare: Ce se întâmplă în continuare Cabinetul Siegfried Mureșan nu a obținut în Parlament majoritatea necesară pentru instalare. Premierul desemnat Siegfried Mureșan a mers miercuri, 30 septembrie 2026 în Parlament pentru votul de învestitură al Guvernului pe care l-a propus. Ședința comună a Camerei Deputaților […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Blaj pune roboții și inteligența artificială la treabă: 17 procese administrative vor fi automatizate. În ce stadiu este proiectul Primăria Municipiului Blaj a lansat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) o nouă procedură pentru achiziția serviciilor de implementare a unei soluții de automatizare robotică a proceselor (RPA) și inteligență artificială (AI). Potrivit documentului, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 35 de ani, trimis în judecată pentru viol în formă continuată asupra unei minore de 12 ani de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba: Faptele ar fi fost comise în România și Belgia Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat în stare de arest preventiv, a fost trimis în judecată […]

Citește mai mult