VIDEO | ZID împotriva alunecărilor de teren, FURAT de pe un drum forestier din Alba: „Îl face ca și pierdut”
VIDEO | ZID împotriva alunecărilor de teren, FURAT de pe un drum forestier din Alba: „Îl face ca și pierdut”
În anul 2022, un număr de 45 de casete de beton ce formau un zid de sprijin taluz împotriva alunecărilor de teren, pe o lungime de aproximativ 78 de metri liniari, au fost sustrase de către persoane necunoscute, de pe drumul forestier Feneș – Groza, aflat în patrimoniul public și administrat de către Regia Națională a Pădurilor „Romsilva” – Ocolul Silvic Alba Iulia.
Citește și: Pădurile din județul Alba, mai „sărace” cu două tone de deșeuri: Acțiune de ecologizare a Direcției Silvice, alături de numeroși voluntari
Fapta ce a atras pe cale de consecință un real și iminent pericol social a fost sesizată inițial la Regia Națională a Pădurilor „Romsilva” – Direcția Silvică Alba – Ocolul Silvic Alba Iulia , de către un silvicultor domiciliat în satul Feneș și confirmată în teren de personalul instituției care funcționează sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Astfel, în data de 21 septembrie 2022 , șeful Ocolului Silvic Alba Iulia a transmis o sesizare către Poliția orașului Zlatna, fiind de competența oamenilor legii să ancheteze fapta care a condus la distrugerea unui zid de sprijin taluz menit să protejeze împotriva alunecărilor de teren pe o porțiune din drumul forestier Feneș – Groza, aflat în patrimoniu public.
La doi ani de zile distanță, de la sesizarea depusă la Poliția orașului Zlatna de șeful Ocolului Silvic Alba Iulia, „cercetările au fost finalizate, iar dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propuneri legale”, informează IPJ Alba, la solicitarea ZiarulUnirea.ro , iar în mod just în speță a fost întocmit un dosar penal, precum prevede legislația în vigoare.
DAR casetele de beton de o greutate considerabilă, sustrase de încă necunoscuți nu ar fi ajuns departe de drumul forestier Feneș – Groza, iar răspunsul la misterul dispariției ar fi fost, în tot acest răstimp de doi ani, chiar sub ochii organelor legii care, pretinde silvicultorul din Feneș, nu și-ar fi dat întreaga silință și strădanie în ancheta cu privire la fapta ce a atras pe cale de consecință un real și iminent pericol social.
Sustrase din proprietatea Regiei Naționale a Pădurilor „Romsilva” o parte din cele 45 de casete de beton ar fi ajuns să fie folosite la construirea unui pod de trecere către o proprietate privată, peste Valea Feneșului, situată în proximitatea drumului forestier Feneș – Groza unde inițial au fost amplasate.
Cu privire la podul de trecere către o proprietate privată bărbatul din Feneș a înaintat o sesizare către Sistemul de Gospodărire al Apelor, aflat la fel ca și Regia Naționala a Pădurilor „Romsilva” sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, iar printr-un răspuns primit în 24 septembrie 2024 Inspecția Teritorială a Apelor Alba i-a transmis faptul că au fost stabilite măsuri privind desființarea trecerii peste cursul de apă, la locația respectivă fiind identificată o punte de bușteni sprijiniți pe dale de beton, peste Valea Feneșului în intravilanul localității Feneș, ce asigură trecerea la o proprietate din zonă și pentru care nu sunt deținute acte de reglementare în domeniul apelor – document semnat de Directorul Sistemului de Gospodărire al Apelor Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat de 31 de ani, din Teiuș, reținut pentru amenințare și distrugere: A atacat locuința fostei partenere și a lansat amenințări
Bărbat de 31 de ani, din Teiuș, reținut pentru amenințare și distrugere: A atacat locuința fostei partenere și a lansat amenințări Duminică, 19 iulie 2026, polițiștii din orașul Teiuș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din orașul Teiuș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de […]
Cupru și aur de zece miliarde de dolari în Munții Metaliferi și un proiect blocat între Bruxelles și instanțele de judecată. Proiectul Rovina, inițiat în Hunedoara, aproape de limita cu județul Alba, a fost inclus pe lista investițiilor strategice în UE
Cupru și aur de zece miliarde de dolari în Munții Metaliferi și un proiect blocat între Bruxelles și instanțele de judecată. Proiectul Rovina, inițiat în Hunedoara, aproape de limita cu județul Alba, a fost inclus pe lista investițiilor strategice în UE Cel mai mare proiect minier privat din România, inițiat în Hunedoara, într-o zonă aflată […]
Video | Cum a fost furată plasa de la un gard împrejmuitor al bazei sportive din cartierul Ampoi 2 din Alba Iulia: Autorii, doi tineri, de 16 și 21 de ani
Cum a fost furată plasa de la un gard împrejmuitor al bazei sportive din cartierul Ampoi 2 din Alba Iulia: Autorii, doi tineri, de 16 și 21 de ani În urma unui apel primit prin SNUAU 112, jandarmii s-au deplasat la Baza Sportivă Ampoi 2 din municipiul Alba Iulia, unde a fost sesizat faptul că […]










