Ştirea zilei

VIDEO: Un urs brun, care se hrănește în liniște, surprins într-o pădure din Parcul Natural Apuseni

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi imagini au fost surprinse în Parcul Natural Apuseni, dar de această dată cu un urs, care se hrănește în liniște în aceeași pădure din parc. Imaginile au fost captate cu ajutorul camerelor cu senzori de mișcare, folosite de specialiștii Romsilva pentru monitorizarea faunei.

Urșii trebuie să acumuleze un strat consistent de grăsime pe perioada verii și toamnei, necesar somnului de iarnă. În perioada iernii, când hrana este deficitară, urșii hibernează o perioadă. Pentru a căuta hrana, urșii își folosesc mirosul fin, după cum se observă și în această filmare. Ei detectează hrana de la câțiva kilometri distanță, cu ajutorul foselor nazale mari și miilor de receptori ai mirosului. Centrul mirosului din creierul ursului este de cinci ori mai dezvoltat decât al omului.

Urșii sunt animale omnivore, hrana lor fiind vegetală, dar și de origine animală, de la pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte. În România, unde există una dintre cele mai dezvoltate populații de urs din Europa, urșii trăiesc în pădurile din zona montană a lanțului carpatic.

Parcul Natural Apuseni are o suprafață de 76.064 de hectare, în zona Munților Apuseni, pe teritoriul județelor Cluj , Bihor și Alba. Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naturale, cu o suprafață totală de aproape 850 de mii de hectare, din care peste 580 de mii de hectare păduri, 175 de mii de hectare aflându-se în zone de protecție strictă sau integrală.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Transportul public din Alba Iulia ar putea reporni după 7 săptămâni de blocaj: Primăria și AIDA-TL ar fi ajuns la o înțelegere. Anunțul de ultimă oră făcut de administrația locală

Bogdan Ilea

Publicat

în

Transportul public din Alba Iulia ar putea reporni după 7 săptămâni de blocaj: Primăria și AIDA-TL ar fi ajuns la o înțelegere. Anunțul de ultimă oră făcut de administrația locală Marți, 4 august 2026, s-au împlinit șapte săptămâni de la oprirea transportului public din municipiul Alba Iulia. Criza ar putea fi încheiată în curând, speră […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Alba Iulia, pe cale să intre în Cartea Recordurilor: Șapte săptămâni fără transport public. Cine îl omologhează? ,,Am intrat în istoria negativă a României”

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia, pe cale să intre în Cartea Recordurilor: Șapte săptămâni fără transport public. Cine îl omologhează? ,,Am intrat în istoria negativă a României” Alba Iulia a ajuns la 50 de zile fără transport public local, după ce autobuzele STP și-au încetat activitatea în 16 iunie 2026. În lipsa unei soluții la conflictul dintre Primărie […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Rezultate finale Titularizare 2026: Notele după soluționarea contestațiilor au fost afișate

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultate finale Titularizare 2026: Notele după soluționarea contestațiilor au fost afișate Rezultatele finale de la Titularizare 2026 au fost publicate marți, 4 august 2026. REZULTATE FINALIZARE TITULARIZARE ALBA AICI. În zilele de 5 și 6 august 2026 vor avea loc ședințele de repartizare pentru cei care au luat peste nota 7, potrivit metodologiei. Reactualizarea listei […]

Citește mai mult