Rămâi conectat

Video

VIDEO: Traian Berbeceanu, șeful BCCO Alba, a fost adus la audieri la DIICOT Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Șeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, suspect de implicare într-un grup infracțional acuzat de fraude cu petrol a fost adus miercuri, în jurul orei 14.30 la sediul DIICOT Alba unde va fi audiat, după percheziții desfășurate atât la apartamentul său din Deva cât și la proprietatea pe care o are la Șoimuș.

Asistați la cea mai mare mârșăvie din cariera voastră. Să fiți convinși și voi și cititorii voștri că eu și polițiștii mei suntem extrem de corecți și de cinstiți. Asta este când te lupți cu crima organizată!”, a declarat Berbeceanu în fața sediului DIICOT Alba

Acesta a fost așteptat și încurajat de doi dintre colegii de la BCCO Alba Iulia.

Împotriva lui Berbeceanu a fost începută urmărirea penală sub aspectul acuzaţiei de a fi comis infracţiunile de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.

”Din actele şi lucrările dosarului rezultă suspiciunea rezonabilă că în exercitarea funcţiei şeful BCCO Alba Iulia, cu intenţie, a ajutat învinuiţii cercetaţi penal prin furnizarea de informaţii cu privire la activităţile investigative desfăşurate de către D.I.I.C.O.T, sau de informaţii referitoare la stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale, ori cu privire la efectuarea unor activităţi procesuale (percheziţii, audieri de martori, etc.), sau prin comunicare de informaţii cu privire la modalitatea în care vor putea evita probarea activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia (atenţionări cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon).

Totodată se reţine că există suspiciunea rezonabilă că acest învinuit, având în virtutea atribuţiilor de serviciu date despre comiterea unor fapte prevăzute de legea penală de către membrii grupării infracţionale organizate nu a luat măsurile legale, deşi statutul de poliţist îl obliga în acest sens, precum şi că fiind audiat în calitate de martor într-un dosar penal a făcut afirmaţii neconforme cu realitatea referitor la împrejurări esenţiale cu privire la care a fost audiat. Acelaşi lucrător de poliţie nu a consemnat în declaraţia de avere înstrăinarea unui autoturism marca VW Passat”, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Video

Video

Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

Ce nu se face în ziua de Paște. Tradiția pe care trebuie să o respecte toți credincioșii pentru noroc și sănătate Sărbătoarea de Paște este cea mai importantă sărbătoare creștină, care celebrează Învierea lui Iisus Hristos, la trei zile după răstignirea sa pe cruce. Această sărbătoare este sărbătorită în fiecare an în prima duminică după […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea