Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA: Cu oile ”la plimbare” printre mașini, la ieșirea din Alba Iulia, pe Podul de la Partoș. Șoferii au fost nevoiți să le dea prioritate

Ioana Oprean

Publicat

în

oileȘoferii care s-au aflat în trafic, joi dimineața, în zona ieșirii din Alba Iulia spre Sebeș, au avut parte de o surpriză mai puțin obișnuită pe podul de la Partoș. O turmă de oi, cu cioban cu tot, și-a făcut drum taman printre mașini, iar pentru câtva timp circulația a fost dată peste cap, conducătorii auto fiind nevoiți să le dea prioritate.

Situația ne-a fost sesizată de un cititor ziarulunirea.ro, care ne-a trimis o fotografie și un video cu oile care au ”invadat” carosabilul, însoțite de un mesaj.

”Oile circulau ca și cum ar fi înmatriculate pe podul de peste Mureș”, spune cititorul.

Probabil ciobanul a vrut le ducă la păscut undeva în zonă și a găsit de cuviință să facă acest lucru pe un traseu în care a riscat viața animalelor avute în grijă, dar și a participanților la trafic.

”Nu e suficient că traficul în zona este aglomerat aproape zilnic, asta mai lipsea”, spune un alt cititor al site-ului.

Nu este pentru prima dată când vedem astfel de imagini cu animale pe stradă în oraș. Au putut fi observați, de asemenea,  cai lăsați liber la păscut pe scuarul din mijlocul drumului, chiar și porci care se plimbau în voie pe Bulevardul Republicii din Alba Iulia.

Citiți și FOTO ȘTIREA TA: Peisaj urban de Alba Iulia. Trei cai frumoși pasc liberi pe scuarul din mijlocul drumului

Atenție la porci! Se plimbă pe un bulevard din Alba Iulia – FOTO

––––––––––––––––––––––––––––––––

Dacă vrei să ne semnalezi un eveniment, dacă ai văzut ceva neobișnuit, dacă vrei să pui o întrebare unei instituții publice sau unui politician, dacă ai filmat sau fotografiat ceva interesant, trimite-ne un mesaj pe adresa [email protected], iar reporterii noștri vor lua legătura cu tine.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Dosar penal pentru o persoană după ce a furat și ar fi vândut un laptop în Alba Iulia: ,,Vă rog să mă contactați IMEDIAT”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dosar penal pentru o persoană după ce a furat și ar fi vândut un laptop în Alba Iulia: ,,Vă rog să mă contactați IMEDIAT” O persoană s-a ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat după ce a furat și ar fi vândut un laptop în Alba Iulia, zona profi. Mai exact, […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Amendă de 1.500 de lei pentru un bărbat care a transformat malul Văii Aiudului în rampă de gunoi: ,,Moloz, gresie, televizoare, frigidere, geamuri și multe altele”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amendă de 1.500 de lei pentru un bărbat care a transformat malul Văii Aiudului în rampă de gunoi: ,,Moloz, gresie, televizoare, frigidere, geamuri și multe altele” Un bărbat a fost sancționată de autorități după ce nu a ținut cont de mediu sau de regulile de bun simț și a ales să arunce diferite mizerii sau […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO-ȘTIREA TA | Sămânțăreala la ea acasă la Baza Sportivă Micești: „Civilizație” în municipiul „smart” Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Sămânțăreala la ea acasă la Baza Sportivă Micești: „Civilizație” în municipiul „smart” Alba Iulia La noua Bază Sportivă Micești, un loc care ar trebui să încurajeze mișcarea și respectul pentru un stil de viață sănătos, imaginea aparentă de nou, cochet și primitor este umbrită de mizeria „afișată” la loc de cinste. Gunoaie aruncate la întâmplare, […]

Citește mai mult