Ştirea Ta

VIDEO ȘTIREA TA| Cartierul Micești din Alba Iulia, ÎNGROPAT în gunoaie: Containerele pentru sticlă, pline de resturi menajere, ridicate doar o dată pe lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Cartierul Micești din Alba Iulia începe încet, încet să fie sufocat de gunoaiele neridicate la timp de către firma de salubritate. Containerele pentru sticlă, amplasate în mai multe zone, sunt pline ochi de resturi menajere, care de cele mai multe ori sunt lăsate de oameni și pe jos, iar zilele călduroase fac ca mirosul să fie insuportabil, în special pentru cei care locuiesc în vecinătatea lor.

Petrecerea Divorțaților

Situația nu este semnalată pentru prima dată de locuitorii din Micești, dar cu toate acestea persistă și acum. Imagini cu tomberoanele arhipline au fost trimise pe adresa redacției ziarulunirea.ro luni, de către un cititor care are amplasat chiar în fața casei un container pentru ambalaje de sticlă și care este veșnic plin, iar mirosul insuportabil.

Cetățeanul acuză faptul că firma de salubritate golește tomberonul respectiv doar o dată pe lună, când deja este prea plin pentru a mai putea fi depozitat ceva în el. Nici atitudinea unora din localnici nu ajută, aceștia aruncând resturi menajere în containerul pentru sticlă sau lăsându-le lângă acesta.

”Dacă le ridicau la timp nu era problemă. Nu știu cine s-a gândit să îl pună chiar în fața casei mele. Nu ne convine să ne miroasă a bere stricată, a vin și a tot felul de prostii. Oamenii nu aruncă doar sticle, nu țin cont și aruncă pe jos tot felul de mizerii, ca la celelalte tomberoane”, spune albaiulianul.

Mai mult, tomberoanele pentru sticlă și hârtie sunt prevăzute cu închizători cu cheie, depozitarea de către oameni putându-se face doar prin locașele de pe capac. Cu toate acestea, majoritatea sunt deschise, ceea ce facilitează aruncarea și altor gunoaie.

Situația este aceeași și la tomberonul amplasat lângă școala din Micești, pe strada Abrudului sau pe strada Zlatnei, în imediata vecinătate a drumului principal.

După ce imaginile au fost postate pe rețeaua de socializare Facebook, lucrătorii firmei Rer-Vest au ridicat în jurul orei 13.00 gunoiul din zona respectivă, dar din păcate oamenii spun că situația se va repeta ca și până acum.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea Ta

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia: Coloană incredibil de mare de mașini în ploaie preț de aproape o jumătate de oră O coloană uriașă de mașini s-a format, în condiții de ploaie, în dimineața zilei de joi, 23 octombrie 2026, la bariera de pe strada Mărășești din Alba Iulia. Oamenii […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

FOTO ȘTIREA TA | Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie

Ioana Oprean

Publicat

în

Copac în loc de stâlp pentru firele de curent într-un sat din Alba: Sesizări peste sesizări, lucrări lăsate baltă și nici o soluție finală în județul lui ,,Papură Vodă”. Localnicii se tem de o tragedie Situație îngrijorătoare în satul Poduri–Bricești, comuna Vadu Moților, din Alba, unde un copac este folosit pentru susținerea firelor electrice. Un […]

Citește mai mult

Ştirea Ta

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]

Citește mai mult