VIDEO| Sistem GPS în autobuzele STP Alba Iulia: Călătorii pot vedea în timp real pe o hartă digitală traseul și succesiunea stațiilor
Societatea de Transport Public Alba Iulia condusă de directorul Stelian Nicola continuă să-și uimească pasagerii prin multitudinea de facilități oferite.
După
punerea în funcțiune a noilor validatoare de bilete, care se află în perioada de testări, STP Alba Iulia a început să monteze pe mijloacele de transport în comun proprii un sistem GPS prin care călătorii pot vizualiza în timp real stațiile de pe ruta autobuzului, iar la oprirea în stație, pot afla care vor fi următoarele stații de pe traseu.
„Din luna noiembrie, am început să implementăm un sistem prin care călătorii pot vedea pe un monitor instalat în mijloacele de transport succesiunea stațiilor pe o hartă digitală, iar la oprirea în stație pot afla și care vor fi următoarele 3 stații de pe traseu.
Până în acest moment, am implementat acest sistem pe 14 autobuze și 14 microbuze, inclusiv care circulă pe sate, urmând ca până la sfârșitul lunii ianuarie să instalăm acest sistem pe întregul parc auto al STP Alba Iulia”, ne-a declarat informaticianul Teodor Barbu, care a montat sistemul.
El a precizat totodată că intenționează să schimbe culorile hărții, pentru ca simbolurile să devină mai evidente. De asemenea, STP Alba Iulia vrea să ceară furnizorului îmbunătățirea softului, astfel încât la fiecare stație să fie prezentate și legăturile spre alte rute STP (n.a. – dacă e posibil, ar fi bine să fie coroborate cu principalele obiective turistice ce pot fi vizitate!).
Informaticianul a mai spus că STP Alba Iulia are în plan și schimbarea afișajului electronic din stații, care va fi multicolor, dar și pentru a-l face compatibil cu noile echipamente montate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite
Un gest de suflet făcut de comunitatea din Ghirbom pentru o familie greu încercată: O mamă singură cu 5 copii a primit electrocasnice, îmbrăcăminte și bani de rechizite Nicolaie Perța, împreună cu familia sa și oameni inimoși din comunitatea Ghirbom, s-au deplasat la începutul lunii septembrie în comuna Videle pentru a veni în sprijinul unei […]
VIDEO | Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei”
Portul popular de pe Valea Vințului, o poveste cusută în alb și negru. Haine de peste un secol, păstrate din generație în generație: ,,Fiecare cămașă, pieptar, cătrință sau straiță poartă cu ea amintirea unei femei care a cusut, a țesut și a muncit pentru familia ei” Pe Valea Vințului, în județul Alba, portul popular nu […]
UPDATE FOTO, VIDEO | Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură
Accident GRAV în Alba Iulia: Un pieton este prins sub un camion, pe șoseaua de centură Un accident rutier grav a avut loc luni după-masa, pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Un pieton inconștient este prins sub un camion. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor medical […]