Ştirea zilei

VIDEO. Proiect privind protejarea mediului înconjurător, a sănătății populației și a biodiversității, respins la Sebeș, după dezbateri aprinse

Ioana Oprean

Publicat

în

Un proiect de hotărâre privind protejarea mediului înconjurător, a sănătății populației și a biodiversității a fost respins în ședința de marți a Consiliului Local Sebeș, după dezbateri aprinse și nervi întinși la maximum. Au fost șase voturi ”pentru”, cinci ”împotrivă” și șapte ”abțineri”.

La ședință au participat circa 50 de persoane, locuitori ai municipiului Sebeș. O parte din ei, participanți și la dezbaterile organizate de compania Kronospan, au vorbit despre poluarea pe care ei o consideră cancerigenă. După ce proiectul a fost respins, majoritatea au părăsit sala nemulțumiți, o persoană spunându-le consilierilor care au votat împotrivă să le fie rușine, iar în timpul dezbaterilor un alt participant a concluzionat că Dorin Nistor e cumpărat de Kronospan.

La finalul dezbaterilor, primarul Dorin Nistor a luat cuvântul și a arătat că proiectul este inaplicabil, deoarece nu sunt anumite chestiuni clarificare: Cine monitorizează, cine face monitorizarea inițială, cine face monitorizarea de după, ce facem cu persoanele fizice, îi obligăm pe toți să-și schimbe centralele si să-și ia centrale care emit cu 50% mai puțin decât prevede legea, ce facem cu mașinile din Sebeș, cine raportează aceste măsurători și cui, cine își permite să cumpere atâtea aparate

De asemenea, primarul le-a spus participanților la ședință, care s-a transformat în dezbatere, că lupta lor împotriva unei societăți va avea consecințe asupra întregului oraș.

Nistor a mai spus că proiectul prevede ca toate companiile și persoanele fizice să reducă poluarea la jumătate din cât prevede legea, iar dacă se aprobă ar fi afectate toate firmele pentru că și o covrigărie sau un service auto poluează.

Dacă nu vor reduce poluarea, consecințele vor fi dezastruoase, potrivit lui Nistor, și ar trebui mutate toate în afara orașului.

La rândul său, consilieri local Radu Cristian, care a vrut să ia primul cuvântul deoarece a spus că el este inițiatorul, a declarat că proiectul a fost depus încă din luna a patra a anului.

”În luna a 8-a primim rapoarte negative că s-a încălcat legea”, a spus Radu Cristian.

Proiectul a primit aviz negativ din partea comisiilor, cu excepția comisiei pentru Agricultură.

Aproape 10 persoane s-au înscris ”la cuvânt” și și-au expus, rând pe rând, părerea cu privire la poluarea din Sebeș.

Oamenii au spus că cerințele cetățenilor sunt ca proiectul să fie aprobat, ca urmare a rezultatului referendumului din 2007, când peste 7.000 de locuitori au votat împotriva producerii de substanțe cancerigene pe raza municipiului, iar la mitingurile din 2015 au participat peste 10.000 de locuitori.

De asemenea, participanții au spus că incidența cancerului la Sebeș este mare, iar săptămâna trecută s-au depus 49 de documente în care s-a demonstrat că există obligația CL și a serviciilor de specialitate de a monitoriza calitatea aerului.

Alți participanți la ședință au citat, din lege, că protecția mediului constituie obligația și responsabilitatea administrației publice centrale și locale.

Discuțiile au degenerat în mai multe rânduri, unii dintre participanți fiind nemulțumiți că au intrat pe ușa din spate a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, unde s-a ținut ședința, din cauza că în această perioadă se organizează examenul de Bacalaureat – probele orale.

Cei nemulțumiți de această măsură au considerat că au fost mințiți, spunând că o asemenea sfidare nu au mai trăit niciodată.

Click AICI pentru a citit proiectul

Pentru a auzi alte opinii cu privire la acest proiect, urmărește filmările de mai jos:


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale

Ioana Oprean

Publicat

în

Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premieră în județul Alba! DJ 705, primul drum județean realizat cu trei straturi de asfalt: „Am vrut să fim siguri că rezistă” Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 705 au ajuns la aproximativ 80%. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, drumul este realizat cu trei straturi de asfalt, o soluție aleasă din cauza […]

Citește mai mult