Ştirea zilei

VIDEO | Primul microbuz electric din comuna Mirăslău va asigura transportul elevilor, inclusiv spre satele aparținătoare

Ioana Oprean

Publicat

în

Primul microbuz electric din comuna Mirăslău va asigura transportul elevilor, inclusiv spre satele aparținătoare

Comuna Mirăslău a făcut un pas important către mobilitatea sustenabilă odată cu achiziționarea primului microbuz electric destinat transportului elevilor. Primarul comunei, Aurel Mărginean, a explicat că vehiculul a fost achiziționat prin eforturile Consiliului Județean Alba și va fi folosit pentru transportul copiilor de pe raza localității către școala din reședința comunei.

Petrecerea Divorțaților

„Așa este, prin Consiliul Județean Alba s-a făcut demersul și s-a achiziționat acest microbuz electric pentru a transporta elevii de pe raza comunei Mirăslău la școala din reședință”, a declarat edilul.

Microbuzul școlar va fi alimentat prin noile stații de reîncărcare din Mirăslău

Primarul a precizat că pentru microbuz va fi realizat un racord la curentul electric printr-o stație de reîncărcare, care va deservi și alte mașini electrice ce ar putea fi achiziționate de cetățeni. „Avem o stație de reîncărcare aici, chiar în apropierea școlii, și încă una în satul Lopadea Veche”, a menționat Aurel Mărginean.

El a explicat că stațiile au fost construite printr-un proiect european, finanțat prin PNRR: „Stațiile de reîncărcare sunt gata, numai trebuie să facem racordul și să montăm contorul electric pentru înregistrarea consumului. Atât mai este de realizat”.

Primarul a adăugat că, până acum, nu existau mașini electrice în comună, deoarece nu existau condiții de încărcare. „Sperăm acum, cu această ocazie, că le oferim cetățenilor posibilitatea să-și achiziționeze mașini electrice sau hibride”, a afirmat acesta.

Microbuzul electric va prelua elevii din satele aparținătoare comunei. „Cea mai mare distanță de la școală este satul Rachiș, aproximativ 10 km. Decea și Cicău, câte 4 km, Ormeniș – 7 km, Lopadea – 4 km. Din aceste sate aducem elevii”, a explicat primarul.

În ceea ce privește autonomia microbuzului, edilul a precizat că nu se așteaptă la probleme cu bateria: „Toate diligențele au fost depuse la Electrica, chiar ieri am depus aceste documente. Urmează să vină să legăm la rețea și să montăm contorul”.

Primarul a estimat că microbuzul va putea fi alimentat încă de anul viitor: „Categoric. Noi sperăm în decurs de două săptămâni, nu mai este niciun impediment. Vedem cum se va mișca partea de la Electrica, dar în ceea ce privește investiția, care a trebuit să o facem, este realizată și se poate da în funcțiune”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Video | Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima parcare supraetajată din Alba Iulia, recepționată cu mare întârziere: Cum arată noua clădire de pe locul fostului bloc „Turturica” Joi, 22 octombrie 2026, a fost recepționată, cu o mare îmtârzire, prima parcare supraetajată din Alba Iulia. Noua parcare din zona fostului bloc „Turturica” a fost proiectată pentru a suplimenta locurile disponibile într-o zonă aglomerată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primăria Alba Iulia, „bani fără număr” pentru avocat în dosarele exproprierilor la 10 lei/mp de la Parcul Nord, lângă care primarul încearcă să vândă, prin Trifu Imobiliare, un teren cu 100 de euro/mp Povestea exproprierilor pe ,,bani mărunți” de la Parcul Alba Iulia Nord, din cartierul Orizont, este departe de a se termina. Primăria Alba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare!

Ioana Oprean

Publicat

în

Captură spectaculoasă la Cugir: 4,42 milioane de țigarete de contrabandă, descoperite în trei autoutilitare! Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș – Severin, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism […]

Citește mai mult