VIDEO:Primarul Mircea Hava dă declaraţii la DNA Alba Iulia în calitate de învinuit în dosarul STP
Primarul municipiului Mircea Hava a ajuns miercuri, 29 februarie, la ora 11.00 la sediul DNA Alba Iulia unde este audiat în aceste momente în calitate de învinuit în dosarul STP. El este însoţit de avocatul său, Iulian Gâlcă, fost preşedinte al Curţii de Apel Alba Iulia. Hava nu a dorit să facă niciun fel de declaraţii la intrarea în sediul DNA, precizând doar că a venit să dea o declaraţie şi că nu ştie despre ce este vorba. Se pare că la sediul DNA se află pentru audieri şi Oliviu Gaşpar, şef Birou Transport, Liberă iniţiativă şi comercial din cadrul Primăriei Alba Iulia.
Din primele informaţii, procurorii anticorupţie verifică modul cum a fost prelungit contractul cu Societatea de Transport Public Alba Iulia dar şi modalitatea de acordare a subvenţiilor pentru pensionari pe transportul public din municipiu. În aceste dosar ar fi vorba despre 11 învinuiţi, 8 din cadrul Primăriei şi 3 de la STP. De altfel în zilele următoare vor fi audiaţi la DNA, tot în calitate de învinuiţi, acuzaţi de complicitate, viceprimarii Voicu Paul şi Ioan Bogăţan, dar şi secretarul instituţiei, Marcel Jeler, şi alţi angajaţi din aparatul Primăriei. De asemenea, în faţa procurorilor se va prezenta şi Stelian Nicola, directorul general al firmei de transport public local STP.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani
2 octombrie 2026: Dan Spătaru, „Regele aplauzelor”, ar fi împlinit astăzi 87 de ani Pe 2 octombrie 1939 s-a născut la Aliman, în județul Constanța, Dan Spătaru, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară din România. Ar fi împlinit astăzi 87 de ani. Se stingea din viață pe 8 septembrie 2004, la aproape […]
NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future
NOSTALGIA revine la Cluj-Napoca. „Balul Bobocilor” transformă BT Arena într-o uriașă petrecere Retro-Disco-Future, în 31 octombrie NOSTALGIA revine în această toamnă la Cluj-Napoca, iar următoarea întâlnire cu publicul din Transilvania este programată pentru sâmbătă, 31 octombrie 2026, la BT Arena. De această dată, conceptul evenimentului readuce în actualitate unul dintre momentele memorabile ale adolescenței: Balul […]
Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor
Ce parfumuri a purtat Regina Maria: Făcea reclamă la Mon Boudoir în 1922, dar ar fi preferat unul de violete indiene, primit de la un Maharajah. Legenda parfumului care persistă pe holurile de la Pelișor Regina Maria apărea, în anul 1922, în reclama casei franceze Houbigant pentru Mon Boudoir, devenind una dintre primele figuri regale […]
