Cultură Educație

VIDEO: Osemintele domnitorului Mihai Viteazul, sabia lui Ștefan cel Mare și Icoana Maicii Domnului de la Meteora au poposit la Abrud

Ioana Oprean

Publicat

în

Moment istoric la Abrud, unde au poposit osemintele domnitorului Mihai Viteazul, alături de sabia lui Ștefan cel Mare și Icoana Maicii Domnului de la Meteora cu ocazia evenimentului ce marchează 100 de ani de la vizita istorică a regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni.

Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a regelui Ferdinand și a reginei Maria la Câmpeni – atunci când în „Capitala Țării Moților” s-a inaugurat și un pod de fier peste râul Arieș – Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Detunata – 5 Moți – Avram Iancu” și Centrul pentru Politici Locale organizează la sfârșitul acestei luni evenimentul intitulat „Apusenii și Moții la Centenar Regal”.

https://www.facebook.com/trinitastv/videos/2345753152415767/

Ca principal inițiator al evenimentului ce marchează „centenarul unei vizite care a schimbat soarta Apusenilor și a României”, col. (r) Ioan Uțiu, președintele acestei asociații de cadre militare, a precizat faptul că acesta se va desfășura pe durata a două zile, ocazie cu care sunt așteptați ca în Apuseni să vină marți, 28 mai, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și principele Radu.

Evenimentul va debuta luni, 27 mai, atunci când în orașul Abrud vor sosi numeroși invitați care vor aduce și câteva lucruri cu valoare simbolică, de mare însemnătate pentru istoria țării noastre. Ulterior, tot în această localitate se va desfășura conferința „Apusenii și Moții la Centenar Regal”, iar activitățile acestei zile se vor încheia la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” cu o slujbă religioasă și un concert de muzică bisericească susținut de Cenaclul „Lumină Lină”. În ziua următoare, marți, 28 mai, la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca este așteptată Familia Regală, care va vizita Munții Apuseni pe traseul Cluj-Napoca – Turda – Baia de Arieș – Câmpeni – Abrud – comuna Avram Iancu – comuna Lupșa, cu întoarcere seara la Cluj-Napoca.

În timpul acestei deplasări, Familia Regală va avea o serie de întâlniri cu reprezentanții administrațiilor publice din localitățile vizitate, va participa la mai multe evenimente organizate special cu această ocazie și va vizita câteva obiective din zonă, unele având legătură strânsă cu perioada Monarhiei din istoria țării noastre.

În cadrul vizitei reprezentanților Casei Regale prin Apuseni, unul dintre cele mai importante momente se va desfășura la Câmpeni și va marca împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea podului de fier de către Regele Ferdinand și Regina Maria, ocazie cu care se va dezveli și o placă cu denumirea acestuia.

De asemenea, un alt moment important al evenimentului este vizitarea Spitalului Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” Abrud, construit cu sprijinul aceleași familii de monarhi în urmă cu aproape 100 de ani.

Prin urmare, în Țara Moților sunt așteaptați să sosească musafiri de seamă, evenimentul având o însemnătate simbolică deosebită pentru locuitorii de aici și ar trebui să rămână memorabil în istoria zonei, acesta fiind organizat în parteneriat cu Jandarmeria Română, Ordinul Militar „Sfânta Maria”, primăriile orașelor Baia de Arieș, Câmpeni, Abrud, a comunei Avram Iancu și a Fundației ”Pro Munții Apuseni”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

VIDEO | „Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia?

Ioana Oprean

Publicat

în

„Educatoarea cu lipici” – De ce este bine ca cei mici să meargă la Târgul de c’Arte Alba Transilvana de la Alba Iulia? Dragi părinți, bunici și copii, în perioada 19 – 21 iunie 2026, pe esplanada Muzeul Național al Unirii, are loc cea de-a XVII-a ediție a Târgului de c’Arte Alba Transilvana, un eveniment […]

Citește mai mult

Cultură Educație

19 iunie-1 iulie 2026 | „Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea

Ioana Oprean

Publicat

în

„Între LINII”, expoziție de artă la Depozitul de Ceramică Veche din Alba Iulia: Trei generații, trei stiluri diferite și o singură poveste comună – devenirea Expoziția, inițiată de artista Hani Sasu, propune un dialog vizual între generații și reunește lucrările elevilor clasei a IX-a de la Liceul de Arte „Regina Maria” – secțiile Arte Plastice […]

Citește mai mult

Cultură Educație

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă

Ioana Oprean

Publicat

în

22 martie 2026 | De la Roma la Alba Iulia: Cipriana Smărăndescu aduce muzica lui Bach într-un concert special acasă Un artist născut la Alba Iulia și format pe scenele europene revine în fața publicului local: Cipriana Smărăndescu susține duminică, un concert de orgă dedicat muzicii lui Johann Sebastian Bach. Un drum care începe acasă […]

Citește mai mult