VIDEO| ”Ograda cu struţi” din Sebeș, afacerea profitabilă a unui fermier, la vremea când aproape 1000 de pui se pregătesc să iasă din găoace!

”Ograda cu struţi” din Sebeș, afacerea profitabilă a unui fermier din Alba, la vremea când aproape 1000 de pui se pregătesc să iasă din găoace!

Marius Farcașiu din Sebeș conduce de 11 ani o afacere cu struți. A început mai mult dintr-o curiozitate, cu o familie de struți și un incubator, iar în prezent dispune și de un abator propriu. Crescătorul cumpără păsări din toată România, dar și din Bulgaria și Ungaria, cererea fiind foarte mare.

Afacerea începută cu 2.500 de euro s-a dezvoltat destul de bine, fiind profitabilă și bănoasă, care, spune Marius Farcașiu, merge și merită investit în ea.

ELIT

”Momentan vindem și pui de struți pentru creștere și abatorizare, facem și contracte. Îi vindem mici, de o lună și îi cumpărăm când sunt mari, de minim 100 de kg, să îi putem tăia”, spune crescătorul. Struții sunt cumpărați înapoi cu 2,8 euro pe kg viu, direct de la crescător.
.
Ograda cu struți de la Sebeș are acum aproximaitv 30 de familii de reproducere și produce circa 1000 de pui pe an: ” Putem vinde pui pe bază de contract. Am vândut deja primele exemplare. A fost o iarnă mai lungă și ouatul a început destul de târziu, dar dacă ține vremea cu noi, o să avem suficienți pui să dăm la toată lumea”.

Mihail David - 2020

Crescătorul spune că pe lângă cei care cumpără puii, îi cresc, iar apoi îi dau înapoi pentru abatorizare, sunt și persoane care cumpără păsările ca și ornament în curte și grădină, de obicei un mascul cu una, două găini. Un pui de struț costă 100 de euro cu TVA și se vinde la vârsta de o lună.

Fermierul explică că puii sunt pretențiosi la început și nu știu să mănânce și să bea apă singuri: ”Învățăm de la o serie la alta. Seria veche îi învață pe cei mai mici să mănânce și să bea apă. De aceea sunt vânduți la 30 de zile, să treacă de aceste probleme de furajare.”

Unul dintre avantajele creșterii struțului este ca 80% din furajarea lui este iarbă, pe care păsările o pasc sau li se dă tocată. Un alt avantaj este că nu se curăță după ei și nu au un miros atât de pronunțat ca alte animale.

După ce trec de vârsta de 4 luni de zile, struții pot sta afară si la minus 15 grade. Perioada de creștere este foarte bună dacă stau la 22 de grade. După 4 luni, 22 de grade este o temperatură destul de mare pentru ei și de aceea au nevoie de spațiu suficient pentru a sta afară.

Din 20 de pui se formează și familii. O astfel de familie reproducatoare, formată din două găini și un mascul, se vinde cu 2.500 de euro: ”Noi așteptăm pe cine vrea să vină la fermă să vadă cum se cresc, ce spațiu au nevoie, cum se furajează, să învețe să crească animalele”, adaugă Farcașiu.

Struții sunt păsări rezistente, care s-au aclimatizat foarte bine în România, inclusiv la -20 de grade Celsius. Nu sunt pretențioși, dar au nevoie de spațiu mult pentru a se mișca, ei putând alerga cu 72 km/h timp de 30 de minute. Ei sunt recunoscuți ca fiind prietenoși, dar devin agresivi doar când sunt în perioada de împerechere, iar atunci lovesc cu piciorul, nu cu ciocul, așa cum se crede. Struții se hrănesc cu cereale și iarbă. Ochii struţilor sunt mai mari decât creierul lor.

Contrar celor crezute de majoritatea oamenilor, struţii nu îşi bagă capul în nisip, ci își întind gâtul pe sol atunci când vor să se camufleze. Oul de struţ este echivalentul a 24 de ouă de găină și cântărește în jur de 2 kilograme. Fierberea unui ou durează 90 de minute. Struţii pot trăi până la 80 de ani în captivitate. Brazilia și Africa de Sud sunt cele mai mari crescătoare și frunizoare de struți.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Acceptă Mai mult...