Ştirea zilei

VIDEO | O nouă autorizație la terminalul intermodal Decea. Investiții de 10 milioane de lei și planuri de extindere pe 27 de hectare

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

O nouă autorizație de construire la terminalul intermodal Decea: investiții de 10 milioane de lei și planuri pentru extindere

Terminalul intermodal de la Decea, din comuna Mirăslău, continuă să se dezvolte, iar primarul localității, Aurel Mărginean, a oferit pentru ziarulunirea.ro detalii despre investiție și planurile de viitor.

Petrecerea Divorțaților

Recent, Primăria Mirăslău a eliberat o nouă autorizație de construcție pentru firma care administrează terminalul, în valoare de 10 milioane de lei, pentru construirea unui sediu administrativ, modernizarea acceselor și realizarea unui atelier mecanic. În viitorul apropiat, se va construi și un depozit pe o suprafață de un hectar, unde vor fi depozitate, sortate și redirecționate mărfurile care vor ajunge aici.

Citește și: VIDEO | Terminalul intermodal de la Decea a devenit operațional! Investiția, de peste 20 de milioane de euro, va fi inaugurată oficial pe 17 mai

„Da, am eliberat în urmă cu o lună de zile autorizația de construire. Activitatea terminalului intermodal se dezvoltă continuu. Am avut niște probleme cu racordul la calea ferată, având în vedere că s-a schimbat linia în zona noastră, dar acum conectarea liniei interne cu linia CFR până la Gara Unirea este asigurată, iar mărfurile pot fi transportate în toate direcțiile din țară”, a declarat primarul.

Valoarea totală a investiției la terminal este de 75 de milioane de lei, iar Primăria Mirăslău încasează anual aproape 1 milion de lei din impozitele generate de activitatea acestui obiectiv economic.

Cum a luat naștere ideea terminalului intermodal de la Decea

Primarul a povestit cum a luat naștere ideea terminalului intermodal: „În anul 2007, când eram primar, am participat la un curs de perfecționare la Sibiu, unde niște oameni din Scoția ne-au prezentat modul de dezvoltare a orașelor. Scopul UAT-urilor este să asigure terenuri de dezvoltare, de regulă în zone ușor accesibile, cu căi de comunicații dezvoltate.

Având DN 1 pe o parte și calea ferată pe cealaltă, am considerat că terenul se pretează activităților economice. Atunci am trecut terenurile din domeniul public în privat, le-am transformat din pășune în teren intravilan pentru construcții în zona industrială. După 20 de ani, iată că se finalizează investiția, care aduce un venit considerabil la bugetul local”.

Întrebat despre viitori investitori și disponibilitatea terenului, primarul a precizat: „Avem o suprafață totală de 27 de hectare. Până acum, pe 9 hectare s-a realizat investiția pe care o vedeți aici.

Celelalte 18 hectare așteaptă investitori. Avem autostradă, calea ferată, toate utilitățile trase, drum de acces din DN 1, și am constituit dreptul de servitute ca toți investitorii să aibă acces la terenurile pe care le vor închiria sau concesiona pentru a-și desfășura activitatea”.

Terminalul intermodal de la Decea devine astfel un punct strategic pentru dezvoltarea economică a comunei Mirăslău, iar autoritățile locale speră ca în viitorul apropiat să atragă și alți investitori, valorificând infrastructura deja existentă și avantajele de transport oferite de DN 1 și calea ferată.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs

Bogdan Ilea

Publicat

în

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României

Ioana Oprean

Publicat

în

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult