Politică Administrație

VIDEO: Noul prefect de Alba, Flaviu Cozuc, a fost instalat în funcţie

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Joi, 1 noiembrie, la Instituţia Prefectului – Judeţul Alba, în prezenţa ministrului secretar de stat în cadrul Ministerul Administrației și Internelor, Cătălin Chiper, a avut loc instalarea oficială a noului prefect de Alba, Flaviu Mircea Cozuc.

Petrecerea Divorțaților

După citirea deciziei de schimbare a prefectului Dan Coriolan Simedru, semnată de primul ministru Victor Ponta şi după depunerea jurământului de către noul reprezentant al Guvernului în teritoriu, au urmat scurte discursuri ale acestora. Au mai luat cuvântul subprefectul Cornel Murg, vicepreședintele Consiliului Județean Alba, Florin Roman și reprezentantul ministerului, Cătălin Chiper, care au declarat că sunt foarte mulțumiți de colaborarea avută cu fostul prefect, căruia i-au urat succes în viitoarea carieră politică și l-au asigurat de tot sprijinul lor pe noul pefect.

*Flaviu Cozuc: ”Mă simt extrem de onorat pentru numirea în funcția de prefect al județului Alba”

În discursul său noul prefect de Alba a dorit să sublinieze din start că nu face parte din niciun partid politic și se consideră un tehnocrat. ”Doresc să fiu un prefect al dialogului și promit public că principala mea preocupare va fi de a menține Instituția Prefectului la fel de credibilă și de demnă de respect”, a declarat Cozuc:

*Dan Coriolan Simedru: ”Sunt convins că această instituție va putea să devină instituția fanion a județului”

Fostul prefect de Alba a mulțumit colegilor pentru colaborare și a declarat că, față de perioada 2008-2009 în care a mai condus instituția, colaborarea cu Ministerul Administrației și Internelor a fost mult mai bună. Acesta a precizat că în ceea ce privește principalul obiectiv al instituției din următoarea perioadă, alegerile parlamentare, totul este pregătit în așa fel încât scrutinul să se desfășoare în cele mai bune condiții.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane

Ioana Oprean

Publicat

în

Reconstrucția clasei politice la Alba: Partidul CRED și-a ales conducerea județeană sub coordonarea Secretarului General Liviu Iane Bastionul suveranității și al valorilor conservatoare se consolidează în inima Transilvaniei. Partidul CRED (Comunitatea pentru Respect, Echitate și Demnitate) a organizat recent Conferința Județeană de Alegeri din Alba, un moment de cotitură pentru eșichierul politic local. În localitatea […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]

Citește mai mult