VIDEO: Marius Opric după sezonul încheiat la Metalurgistul Cugir: „Locul 3 e maximum ce am putut realiza cu această echipă”
Metalurgistul Cugir a reuşit în primul sezon din Liga a III-a o performanţă cel puţin notabilă, fiind foarte aproape inclusiv de o promovare în eşalonul secund al fotbalului românesc. Marius Opric a declarat după terminarea campionatului că „atât s-a putut cu această echipă şi rămâne de văzut care sun planurile pentru sezonul viitor”.
Presiunea şi-a spus cuvântul în sânul echipei din Cugir care a debutat în play-off cu 3 puncte avans faţă de Şoimii Pâncota, însă trupa lui Marius Opric a căzut inexplicabil reuşind să strângă numai 11 puncte din 30 posibile, pe când echipa care a promovat, Şoimii Pâncota a strâns cu 12 puncte mai mult. Sub Drăgana se anunţă o vară incendiară, cu plecări şi veniri în tabăra jucătorilor, iar antrenorul Marius Opric aşteaptă o discuţie finală cu cei din conducere pentru a lămuri viitorul băncii tehnice.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Profesorul Emeric Szakacs, la 90 de ani, aniversare jubiliară! Nea Imi, o viață dedicată sportului 28 octombrie 2026 este o zi cu totul specială pentru profesorul Emeric Szakacs, acesta aniversând frumoasa vârstă de 90 de ani! Născut la Aiud, Emeric Szakacs a avut o prodigioasă și îndelungată carieră sportivă, la atletism și mai ales tenis, […]
Blăjeanul Victor Oniga, dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE
Blăjeanul Victor Oniga a reușit dublă pentru România Under 17, la primul meci oficial, în calificările pentru CE, 4-0 cu Insulele Feroe Fotbalistul din Alba, legitimat la Csikszereda Miercurea Ciuc a realizat o dublă în prima repriză, în disputa din Cipru, la primul său meci oficial sub „tricolor” Citește și: Blăjeanul Victor Oniga, la Csikszereda Miercurea […]
Stanciu, Rațiu și Dragomir, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi
Stanciu, Rațiu și Dragomir, fotbaliștii din Alba, în lotul României, pentru disputele cu Polonia și Bosnia, din Liga Națiunilor | Corbu, I. Stoica și R. Ilie, surprizele lui Hagi Naționala României încheie partidele din grupa de Liga Națiunilor prin „dubla” programată în luna noiembrie. Astfel, sâmbătă, 14 noiembrie, pe Arena Națională (București), este disputa cu Polonia, […]
