VIDEO: ex-uniristul Alex Giurgiu, goluri de poveste marca „Hagi” pentru CS Ocna Mureș contra „virușilor verzi”
Alexandru Giurgiu, fostul căpitan al Unirii Alba Iulia, a marcat două goluri de poveste, în stilul „Regelui” Gheorghe Hagi, în partida din Vinerea Mare, din play-out-ul Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, dintre CS Ocna Mureș și Sănătatea Cluj, scor 4-0 (2-0).
„Sunt cele mai frumoase reușite din carieră, practic reușite de excepție. A fost vorba de inspirația de moment„, a spus fotbalistul albaiulian în vârstă de 29 de ani, recunoscut ca un excelent executant al loviturilor libere. Produs 100 la sută al Unirii Alba Iulia, Giurgiu a ajuns la 5 goluri pentru echipa ocnamureșeană, unde s-a transferat în iarnă, totalizând 8 reușite în acest sezon.
Jucătorul de picior stâng, purtător al tricoului cu nr. 10 la „Soda dragă”, a avut două șuturi de senzație, momente în care a arătat că se ridică la înălțimea numărului de pe tricou. Mai întâi a deschis scorul în minutul 26, cu un eurogol, din lovitură liberă de pe dreapta, din fața băncii de rezerve a vizitatorilor, de la 27-28 de metri, șut în vinclu, în diagonală, bară-gol!
Vezi aici golul lui Giurgiu din lovitură liberă:
Peste 7 minute a urmat o altă execuție fabuloasă, prin care s-a făcut 2-0, mai spectaculoasă decât prima, o șut din apropierea centrului terenului, în stilul lui Hagi. în perioada Real Madrid, după o recuperare, de la circa 50 de metri, ce l-a surprins pe nefericitul goalkeeper advers Alexandru Țărmure, devenit un simplu spectator la trasorul mijlocașului advers.
Vezi aici execuția lui Giurgiu de la centrul terenului:
Până la final ocnamureșenii lui Paul Ciucă au mai înscris în două rânduri, prin Ceaca (83) și Vasinc (87) – și acesta cu un șut splendid, pentru cea mai clară victorie stagională.
„Goluri de povestit nepoților. Îmi felicit jucătorii, au făcut un meci excelent astăzi. Vasinc a marcat un gol superb astăzi, dar ca cele două înscrise de Giurgiu, mai ales al doilea, eu nu am văzut pe viu cât am jucat, de când antrenez sau mă uit la fotbal”, a menționat Paul Ciucă.
Giurgiu a fost cedat în 2011 la Drobeta Tr. Severin, Unirea încasând 25.000 de euro în cazul său și a promovat în Liga 1 cu gruparea de lângă Dunăre. A jucat în Liga 1 pentru Drobeta Tr. Severin și Astra Giurgiu, a fost legitimat și la Dinamo, trecând și în Bulgaria (la Slavia Sofia), dar și pe la Farul Constanța sau SC Bacău.
În 2017, aidoma lui Ciprian Selegea s-a întors la Alba Iulia pentru a pune umărul la relansarea formației sale de suflet ajunsă acum în punctul maxim al dezamăgirii.
sursa video: SODA TV (Tavi MACARIE)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 5, etapa a 8-a: Mureșul Gâmbaș, primul eșec! CS Ocna Mureș 2, lider în Seria 2! Mureșul Gâmbaș, liderul Seriei 1, a pierdut derby-ul extern de la Ighiu, Performanța 2 provocându-i primul eșec stagional și apropiindu-se la două puncte! „Lanterna roșie” Mureșul Săliștea a spart gheața și a câștigat, în premieră, după 7 eșecuri. […]
Liga 4, etapa a 8-a: Voința Stremț, noul lider în Seria 2, după derby-ul adjudecat la Lunca Mureșului! În Seria 1, Sportul Câmpeni rămâne în frunte
Liga 4, etapa a 8-a: Voința Stremț, noul lider în Seria 2, după derby-ul adjudecat la Lunca Mureșului! În Seria 1, Sportul Câmpeni rămâne în frunte În Seria 1, liderul Sportul Câmpeni a trecut un hop important, câștigând la Micești, iar Dacic Blandiana s-a impus în derby-ul formațiilor de pe podium. „Lanterna roșie” Inter Ciugud […]
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podium!
La Under 19, victorii clare pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, care se mențin pe podiumul Seriei 10! Rezultate diametral opuse pentru conjudețene în ultimele dispute din cadrul campionatelor organizate de FRF: la Under 19, victorii pentru CSM Unirea Alba Iulia și LPS Sebeș, în dublele interne, la Under 17, eșecuri pentru reprezentantele […]
