Ştirea zilei

VIDEO: Concluziile vizitei la Alba Iulia a Monicăi Macovei: „Am foarte mulţi susţinători la Alba”

Alexandra Mates

Publicat

în

La finalul întâlnirii de astăzi, Monica Macovei s-a declarat mulţumită de vizita la Alba Iulia. Aceasta a reuşit să capteze atenţia celor prezenţi pe toată durata discuţiilor, lucru care nu s-a întâmplat la vizita Elenei Udrea, la care în a doua jumătate a întâlnirii, sala era destul de goală.

Macovei a reuşit să convingă o parte din delegaţi să semneze moţiunea ei şi a încercat să îl convingă şi pe preşedintele PDL Alba, Mircea Hava, însă nu a reuşit acest lucru. Edilul şef al municipiului Alba Iulia este un susţinător declarat al lui Vasile Blaga la alegerile din 23 martie.

Întrebată care au fost speranţele cu care a venit la Alba Iulia, aceasta a declarat că: „Am avut speranţe mari peste tot şi cu atât mai mult vreau să ma duc în locurile unde un preşedinte de filială a semnat o altă moţiune pentru că atunci trebuie să îi conving pe oameni şi mai mult. După cum vedeţi, nici nu a fost nevoie. Am foarte mulţi susţinători la Alba. M-a bucurat numărul mare de delegaţi prezenţi astăzi.”

Monica Macovei s-a ferit să dea un răspuns legat de persoana pe care o va susţine în eventualitatea în care nu trece de primul tur al alegerilor din PDL. „Am pornit în această cursă ca să o câştig. Acesta este gândul care ne călăuzeşte. Dacă ajungem în această situație, cei care votează pentru mine sunt suficient de liberi și deștepți să voteze cu cine doresc ei și i-aș jigni dacă le-aș spune eu cu cine să voteze”. Ceva mai ferm a fost Papahagi care a dar asigurări că nu îi va susține nici pe Elena Udrea nici pe Vasile Blaga: “Dacă am fi avut vreo preferință dintre cele două nu candidam noi”.

O temere majoră exprimată de Monica Macovei este legată de o eventuală fraudare a alegerilor de săptămâna viitoare. “Am solicitat spre exemplu săptămâna trectă, iniţial ni s-a refuzat dar pe urmă s-a acceptat, ca fiecare buletin să fie semnat de un reprezentant al fiecărui candidat, am solicitat să avem câte un reprezentant în fiecare localitate unde se numără voturile (…)  Am fi vrut ca delegaţii să fie aleşi în mod obligatoriu dintre primari şi primii consilieri, asta ar fi însemnat că ştim cine sunt şi că sunt cei mai buni care au performat în alegerile anterioare locale. (…) Şi am cerut să nu se schimbe lista de delegaţi cu câteva zile înainte de Convenţie decât în cazuri extreme şi dovedite”, a declarat Monica Macovei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Perioada în care ai făcut armată poate conta la pensie. Câte puncte primești pentru stagiul militar

Bogdan Ilea

Publicat

în

Perioada în care ai făcut armată poate conta la pensie. Câte puncte primești pentru stagiul militar Românii care au efectuat serviciul militar obligatoriu pot valorifica perioada petrecută în armată la stabilirea pensiei, chiar dacă în acel interval nu au fost plătite contribuții la sistemul public de pensii. Calculul nu este însă identic pentru toată lumea. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | A fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum – Porta Praetoria: O nouă descoperire arheologică majoră, la 40 de ani de la identificarea porții de sud

Bogdan Ilea

Publicat

în

A fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum – Porta Praetoria: O nouă descoperire arheologică majoră, la 40 de ani de la identificarea porții de sud Muzeul Național al Unirii Alba Iulia a transmis printr-o postare publicată pe o rețea de socializare că a fost descoperită poarta principală a castrului de la Apulum […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Incident grav la Pianu de Jos: O persoană, prinsă într-un utilaj tip volă. Intervine de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD

Bogdan Ilea

Publicat

în

Incident grav la Pianu de Jos: O persoană, prinsă într-un utilaj tip volă. Intervine de urgență un echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD O persoană a rămas prinsă într-un utilaj de tip volă, marți dimineața, în localitatea Pianu de Jos. Victima este conștientă, potrivit primelor informații disponibile. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine […]

Citește mai mult