Sport

Video | CIL Blaj – Progresul Spartac în play-off-ul Cupei României la fotbal

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj – Progresul Spartac în play-off-ul Cupei României la fotbal

Casa Fotbalului a găzduit joi, 13 august 2026, tragerea la sorți care a stabilit meciurile din play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Este ultima rundă înaintea fazei grupelor, iar în urne s-au aflat 32 de formații, dintre care opt provin din SuperLiga României.

Petrecerea Divorțaților

CIL Blaj va întâlni formația Progresul Spartac, o altă divizionară terță, din postura de gazdă.

Miza este una importantă: calificarea în faza grupelor Cupei României. Partidele din play-off sunt programate pentru 19 august 2026, cu excepția celor care vor fi televizate și pentru care programul va fi stabilit ulterior de Federația Română de Fotbal.

Opt echipe de SuperLiga, în urna favoritelor

Conform regulamentului comunicat de FRF, cele opt formații din primul eșalon au fost repartizate în Urna A. Lista a fost formată din Oțelul Galați, FC Botoșani, Csikszereda, Petrolul Ploiești, Farul Constanța, Corvinul Hunedoara, Sepsi OSK și FC Voluntari.

Acestea întâlnesc formații din Urna B, astfel încât fiecare echipă de primă ligă are un adversar din eșaloanele inferioare.

În Urna B s-au regăsit 24 de echipe: Popești-Leordeni, FC Bacău, Metalul Buzău, Chindia Târgoviște, ASA Târgu Mureș, CSM Reșița, CIL Blaj, CS Afumați, Steaua București, Concordia Chiajna, Progresul Spartac, Unirea Slobozia, Gloria Bistrița, Minaur Baia Mare, CSM Slatina, Minerul Lupeni, Corona Brașov, USV Iași, CS Tunari, Sporting Liești, Politehnica Timișoara, FC Bihor Oradea, SCM Râmnicu Vâlcea și CSC Șelimbăr.

După împerecherea celor opt formații din Urna A cu opt echipe din Urna B, cele 16 formații rămase în Urna B au fost împerecheate între ele.

Pe lângă partida CIL Blaj- – Progresul Spartac, în play-off-ul Cupei României la fobal vor mai fi jocurile: Minaur Baia Mare – Corvinul Hunedoara, CS Afumaţi – FC Voluntari, CSM Reşiţa – Petrolul Ploiești, Steaua Bucureşti – FK Csikszereda, Concordia Chiajna – Oțelul Galați, CSM Slatina – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, FC Bihor Oradea – Farul Constanța, CSC Șelimbăr – FC Botoșani, Gloria Bistrița – Metalul Buzău, Corona Braşov – CS Tunari, ACS USV Iaşi – Sporting Lieşti, Poli Timișoara – ASA Târgu Mureş, SC Popești Leordeni – FC Bacău, SCM Râmnicu Vâlcea – Chindia Târgovişte și Minerul Lupeni – Unirea Slobozia.

Turul 3 a produs mai multe surprize

Componența urnei a fost definitivată după meciurile din turul 3, disputate miercuri, 12 august. Șase echipe de Liga 2 au fost eliminate, patru dintre ele în fața unor formații din Liga 3: Ștefăneștii de Jos, CSM Olimpia Satu Mare, Cetatea Suceava și Metaloglobus.

Una dintre cele mai categorice victorii ale zilei a fost obținută de Popești-Leordeni, care a trecut cu 5-0 de CS Dinamo București. Steaua București a câștigat cu 3-0 deplasarea de la Dunărea Giurgiu, în timp ce Metalul Buzău a eliminat CSO Băicoi, scor 4-2.

Un rezultat cu o încărcătură aparte vine de la Blaj, unde CIL Blaj a învins-o cu 1-0 pe Sănătatea Cluj și a ajuns, în premieră, în play-off-ul Cupei României. Corona Brașov, singura câștigătoare a unei finale regionale care a mai rămas în competiție, a trecut cu 3-1 de Olimpic Zărnești.

Un caz special este CSC Șelimbăr, calificată la masa verde după retragerea și desființarea adversarei AFC Hermannstadt.

Cum s-a stabilit echipa gazdă

FRF a precizat din timp și criteriul pentru stabilirea formației care va găzdui partida. În mod normal, gazdă este echipa care în sezonul precedent s-a aflat în eșalonul inferior. Dacă se întâlnesc două formații din aceeași categorie, echipa clasată mai slab în ediția precedentă de campionat găzduiește duelul

În cazul unui rezultat de egalitate după cele 90 de minute, se vor disputa două reprize de prelungiri, iar dacă egalitatea persistă, calificarea va fi decisă la loviturile de departajare.

foto – CIL Blaj (arhivă; cu rol ilustrativ); sursa: Szilágyi Péter

sursa video: FRF TV


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș

Lucian Dărămuș

Publicat

în

SuperLiga Alba: Industria Galda, noul lider, după victoria de la Daia Romănă. Remiză albă în derby-ul de la Sebeș În urma etapei a 8-a din SuperLiga Alba s-a consemnat schimbarea liderului. Industria Galda a urcat pe primul loc grație victoriei categorice de la Daia Română, în condițiile în care derby-ul de la Sebeș s-a încheiat […]

Citește mai mult

Sport

Video | Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari

Ioana Oprean

Publicat

în

Supercupa României 2026 la volei feminin: Volei Alba Blaj învinsă de campioana CSO Voluntari Vicecampioana Volei Alba Blaj a fost învinsă, sâmbătă, 17 octombrie 2026, de campioana en-titre CSO Voluntari în Supercupa României la volei feminin. Echipa din Voluntari s-a impus cu 3-0 (25-21, 30-28, 25-16). Meciul a durat o oră și 38 de minute. Partida […]

Citește mai mult

Sport

Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale partidei CIL Blaj a încheiat la egalitate, 0-0, partida din deplasare cu Unirea Sântana, derby-ul rundei a noua din Liga 3 de fotbal. Prima repriză a oferit un joc dinamic, cu acțiuni la ambele porți. În prim-plan-ul fazelor ofensive ale […]

Citește mai mult