VIDEO | Care sunt cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică
Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba. Se va interveni cu peste 30 de tone de mixtură asfaltică
Cele mai afectate sectoare ale drumurilor naționale din județul Alba sunt DN74, pe tronsonul Izvorul Ampoiului – Alba Iulia, și DN75, între Mihoești și Bistra, inclusiv în zona orașului Câmpeni, unde au apărut gropi și alte defecțiuni ale carosabilului.

,,Pot spune că cele mai afectate tronsoane sunt DN74, tronsonul de la Izvorul Ampoiului la Alba Iulia, și DN 75, tronsonul între Mihoești și Bistra, bineînțeles incluzând și orașul Câmpeni. Acolo au apărut gropi, defecțiunii la drum. Am solicitat conducerii de la drumurile naționale să intervină rapid, în primul rând pentru reparații”, a declarat Prefectul Nicolae Albu într-o conferință de presă.
Astfel, SDN Alba s-a aprovizionat cu 33 de tone de mixtură asfaltică, lucrându-se pe teren în permanență, urmând ca în luna aprilie să se intervină cu mixtură asfaltică la cald, imediat ce vremea vă permite a mai explicat Nicolae Albu.
,,Am discutat cu domnul director Gondola, sperăm ca și în luna martie, pe final, dacă timpul ne permite să putem interveni. Totodată, după aprobarea bugetului, se vor face intervenții cu strat de asfalt, în special pe DN74, DN75, DN67C Transalpina și și pe DN1R, tronsonul de la Alba Iulia care trece în județul Cluj”, a mai spus Prefectul din Alba.
Prefectul Nicolae Albu a solicitat conducerii să verifice toate tronsoanele de drum: ,,Pe DN1 de la Alba la Aiud suntem încă în garanție, nu avem probleme deosebite. Pe tronsonul 14B, Cistei, Blaj, la fel. Acolo, dacă vor apărea probleme, intervenția se va face pe cheltuiala constructorului pentru că suntem în perioada de garanție”, a spus în final Prefectul Nicolae Albu.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție
Boxă la maximum, fascicule de lumină în geam și injurii de față cu o minoră: Bărbat trimis în judecată la Judecătoria Câmpeni pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Câmpeni a dispus începerea judecății într-un dosar penal privind încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Un bărbat din […]
Foto | Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia
Incendiu de vegetație uscată în Șanțurile Cetății Alba Carolina: Intervenție a pompierilor din Alba Iulia Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit în seara zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026 în Alba Iulia, în șanțurile Cetății Alba Carolina. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată în municipiul Alba […]
Video | Incident rutier grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o
Incident grav la Lunca Mureșului: Tânăr de 24 de ani, beat criță, s-a urcat pe bicicletă alături de tatăl său și a intrat într-o mașină parcată, avariind-o Un incident rutier grav s-a produs în după amiaza zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2026, la Lunca Mureșului. Potrivit surselor ziarulunirea.ro, un tânăr în vârstă de 24 de […]
