VIDEO/ Călin Andreș (PSD) candidează pentru al patrulea mandat la Primăria Câmpeni
”Sunt convins că voi câștiga alegerile cu ajutorul cetățenilor care au văzut ce am făcut pentru oraș, în cei 12 ani de când sunt primar”
Social-democratul Călin Andreș a fost prezentat oficial drept candidatul PSD Alba la Primăria Câmpeni. El dorește să câștige al patrulea mandat la conducerea administrației orașului spre care, așa cum a declarat, din anul 2014 (de când a plecat din PNL), a reușit să atragă mai multe fonduri decât în în toți anii precedenți.
”Conduc orașul din 2004, am trecut și pe la alte partide, dar mă bucur că în 2014 acea Ordonanță de Guvern mi-a dat posibilitatea să ajung la acest partid. Am ajuns să stabilesc legături foarte bune cu colegii mei. Am reușit ca într-un an și jumătate de când sunt social-democrat să atrag fonduri spre orașul Câmpeni cum n-au fost niciodată în istoria sa și cred că lucrurile acestea se văd prin ceea ce am realizat în urbea pe care o conduc”, a declarat Călin Andreș, enumerând printre realizările din cele trei mandate pe care le-a avut: modernizarea Spitalului Orășenesc, modernizarea școlilor din oraș, reabilitarea integrală a rețelelor de apă și canalizare, construirea stației de epurare care va fi finalizată în luna aprilie.
”Eu vă felicit în primul rând pentru implicarea de care ați dat dovadă în susținerea celor două spitale pe care le aveți în Câmpeni, pentru că cele două spitale deservesc întreaga zonă. Știu cât de mult v-ați zbătut să le mențineți funcționale în vremuri în care, în alte orașe din țară spitalele s-au închis iar guvernarea de atunci a nenorocit din punct de vedere al sănătății poate chiar o generație, care a trăit, a muncit și a contribuit la Bugetul local. Știu că toți primarii din zonă sunt foarte mulțumiți de modul în care sunt gestionate cele două unități medicale. Va veni vremea campaniei electorale în care veți promova ceea ce ați făcut și proiectele pe care le aveți, dar am ținut în mod deosebit să subliniez acest lucru”, i-a spus Ioan Dîrzu, președintele PSD Alba, candidatului la Primăria Câmpeni.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice
Investiție pentru modernizarea unui bloc din Zlatna: Aproape 30 de locuințe vor beneficia de lucrări pentru creșterea eficienței energetice Cinci proiecte de renovare energetică a 11 blocuri de locuințe din Târgu Mureș, Gheorgheni și Zlatna urmăresc reducerea consumului de energie, diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locatari. […]
Marius Hațegan: Așa cum era de așteptat, PSD duce România în „cap”! După ce s-au victimizat că vor la guvernare și au promis că va curge lapte și miere, socialiștii își arată adevărata față. Prima lor „măsură” luată în favoarea românilor a fost aceea de a arunca vina pe „greaua moștenire” lăsată de Bolojan. Asta, […]
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
