VIDEO. Autostrada Sebeș-Turda, lotul 3, va fi recepționat doar în 2018. Încheiem anul fără niciun kilometru de autostradă inaugurat
Încheiem anul fără kilometri noi de autostradă. Lotul 3 al autostrăzii Sebeș-Turda va fi recepționat de abia în ianuarie 2018, dacă vremea va permite lucrările.
Lotul 3 al şoselei Sebeş-Turda, singurul care mai avea şanse de a fi finalizat anul acesta, va fi inaugurat la începutul lui 2018. Lucrările la tronsonul de 12,4 kilometri au început în luna mai a anului 2014 şi trebuiau terminate luna aceasta. În luna noiembrie, însă, stadiul fizic al drumului era de 97,5 la sută. Anul acesta au fost inauguraţi doar 15 kilometri de drum de mare viteză. Este vorba despre autostrada Lugoj-Deva, în condiţiile în care fostul ministru Răzvan Cuc promisese 90 de kilometri.
Oficiali ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere afirmă că mai sunt de asfaltat 300 de metri și că trebuie înlocuite corpurile de iluminat care funcționează cu sodiu, cu altele cu LED-uri. Recepția din perioada 8-10 ianuarie 2018 este condiționată de existența condițiilor meteo favorabile, spun ei.
Sursa video: Asociația Pro Infrastructură
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare
Taxa turistică revine la Alba Iulia în 2027: Cât vor plăti turiștii pentru fiecare zi de cazare Taxa de promovare turistică ar urma să fie reintrodusă la Alba Iulia începând cu 2027, la un nivel de 2 lei pentru fiecare adult și fiecare zi de cazare. Măsura este inclusă în proiectul de hotărâre nr. 495 […]
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme. Document
Impozitele și taxele locale din Alba Iulia pentru 2027: Ce se schimbă pentru clădiri, mașini și firme Primăria Municipiului Alba Iulia a deschis, miercuri, 11 noiembrie 2026, procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind nivelurile impozitelor și taxelor locale aplicabile în 2027. Documentul, inițiat de primarul Gabriel Pleșa, urmează să ajungă în fața […]
Video | Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei
Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat în „mini-Veneția”: Avarie majoră a conductei de transport a apei Zona Hotel Cetate M-uri din Alba Iulia s-a transformat astăzi, 11 noiembrie 2026, în „mini-Veneția” după ce o avarie majoră a conductei de transport a apei a avut loc și a inundat străzile din zonă. Astfel, […]
