Actualitate

VIDEO| 25 octombrie 2020: Regele Mihai ar fi împlinit astăzi 99 de ani. Eveniment dedicat fostului monarh

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu ocazia zilei de naștere (în anul 1921) a Regelui Mihai I, duminică, 25 octombrie 2020, vor fi depuse flori la bustul suveranului din Piațeta Regelui (șoseaua Kiseleff).

Petrecerea Divorțaților

În fiecare an, pe 25 octombrie, de ziua de naștere a Regelui Mihai I, Fundația Regală Margareta a României invită publicul, susținătorii și voluntarii săi la Ateneul Român, pentru Concertul regal caritabil, organizat pentru adunarea de fonduri destinate proiectului național Tinere Talente.

Cu aceeași ocazie, tot în Piațeta Regelui, la ora 11.00, va fi lansat în mod oficial concursul internațional de sculptură pentru realizarea statuii Regelui Mihai care va fi amplasată la Sinaia, în 2021, anul centenarului nașterii suveranului.

Ambele evenimente sunt organizate de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș (APPRP). Vor participa prof. univ. dr. Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu”, prof. univ dr. Florin Stănică, prorector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, dl Ion Tucă, vicepreședintele – Director executiv al Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș, artistul Valentin Tănase – creatorul bustului din Piațeta Regelui, inaugurat în prezența Regelui Mihai, în anul 2012, și membri ai Asociației Casa Majestății Sale.

La data la care comemorăm, în fiecare an, ziua de naștere a Regelui Mihai, APPRP anunță debutul concursului adresat artiștilor plastici din România și de peste hotare pentru realizarea primei statui dedicate Regelui, la Sinaia. Monumentul din bronz îl va reprezenta pe Regele Mihai în uniforma de Mareșal al Armatei române (1945), în mărime naturală.

Statuia va fi amplasată la Sinaia și va fi dezvelită în 25 octombrie 2021, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea Regelui, în baza protocolului semnat între APPRP, Primăria Orașului Sinaia și Ministerul Culturii. Va fi primul monument dedicat Regelui Mihai, în acest oraș care ocupă un loc aparte în destinul său.

Statuia Regelui Mihai este unul dintre primele proiecte ale Asociației pentru Patrimoniul Regal Peleș. Înființată în anul 2019, Asociația are misiunea de a proteja și revitaliza Domeniul Regal Peleș și de a promova patrimoniul acestuia, la nivel internațional.

Sursa: facebook – Familia Regala a Romaniei


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa în 2026 porcul de Crăciun: Preţul cărnii la poarta fermei a scăzut cu 21% faţă de anul 2025 Carcasa de porc se vindea, în medie, în săptămâna care a început cu 26 octombrie 2026, la poarta fermelor româneşti, cu 145 de euro suta de kilograme, cu 21,7% mai puţin faţă de perioada […]

Citește mai mult

Actualitate

Programul Casa Verde 2026 vine cu reguli noi: Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Cum se calculează punctajul

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul Casa Verde 2026 vine cu reguli noi: Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei de la stat. Cum se calculează punctajul Programul Casa Verde 2026 începe în curând cu reguli noi, iar cine vrea baterii de stocare, se poate înscrie în programul finanţat de stat. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei, […]

Citește mai mult

Actualitate

A murit Florian „Moșu” Lungu, una dintre cele mai cunoscute voci ale jazzului românesc

Ioana Oprean

Publicat

în

A murit Florian „Moșu” Lungu, una dintre cele mai cunoscute voci ale jazzului românesc Florian Lungu, cunoscut publicului drept „Moșu’”, una dintre personalitățile marcante ale jazzului românesc, a încetat din viață. Muzicolog, pianist, compozitor, aranjor și realizator de emisiuni radio și TV, acesta și-a dedicat peste șase decenii promovării și susținerii jazzului în România. Născut […]

Citește mai mult