Politică Administrație

VEZI: Stadiul lucrărilor de infrastructură din Ocna Mureș

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

reabilitare stradaPentru informarea locuitorilor, reprezentanții Primăriei Ocna Mureș au transmis un bilanț privind stadiul lucrărilor de infrastructură care se execută în această perioadă în oraș, precum și stadiul în care se află viitoarele investiții ce vor demara în curând.

Este vorba despre asfaltarea drumurilor de pe Hagău și din Uioara de Sus, reabilitarea podului rutier de peste Mureș și lucrările de modernizare din Colonie, respectiv proiectele de modernizare pieței oreșului, reabilitarea Policlinicii și a Casei de Cultură.

De menţionat că toate aceste lucrări precum şi celelalte care au fost executate sunt iniţiate, proiectate şi puse în practică de actuala administraţie a oraşului împreună cu Consiliul Judeţean Alba. Anumite voci susţin că unele proiecte au existat sau au fost iniţiate anterior actualei administraţii, cu exemplu practic lucrările de modernizare a străzii Ştefan cel Mare. Ca amănunt, această lucrare a trebuit reproiectată întrucât vechiul proiect prevedea, printre altele, o cale de rulare cu lăţimea de 8 metri (4 metri pe sens), la concurenţă cu drumurile europene E81 (Alba Iulia – Cluj Napoca) sau E60 (Târgu Mureş – Cluj Napoca), lucru absolut inutil pentru această stradă.

Fondurile provin doar din finanţări proprii ale Primăriei (aproximativ 60 miliarde lei vechi) şi din fonduri provenite de la Consiliul Judeţean Alba (aproximativ 15 miliarde lei vechi). Faptul că şi Consiliul Judeţean se implică în investiţiile din Ocna Mureş demonstrează clar interesul acestuia de a dezvolta infrastructura oraşului în contextul intenţiei de reabilitare economică a zonei şi de creare de noi locuri de muncă”, spune Iulian Olariu, purtător de cuvânt al administrației locale.

Acesta precizează că în ceea ce privește lucrările de pe Hagău şi cartierul Uioara de Sus lucrările sunt în graficul stabilit la încheierea contractului cu executantul. Până în data de 10 august se execută cu primul strat de asfalt; pe partea dinspre pădure se realizează trotuar pentru traficul pietonal, în afară de trotuarul care se execută pe vechiul amplasament, cel de pe partea stângă în sensul de urcare a drumului; lucrările de apă şi cele de canal au necesitat şanţuri diferite, conform normelor tehnice privitoare la execuţia acestora, ceea ce a dus la disconfortul suplimentar apărut pentru locuitorii şi pentru traficul din zonă.

La podul rutier de peste Mureş termenul de finalizare este 31 august. Durata mare a lucrărilor este dată de faptul că tehnic unele operaţii necesită un timp mai îndelungat (turnarea şi uscarea structurilor de beton necesită cel puţin 20 de zile şi abia apoi continuarea celorlalte operaţiuni etc.). Lucrarea este în graficul de execuţie încheiat cu executantul deşi a apărut la un moment dat o întârziere de 3 zile datorită necesităţii schimbării sistemului de susţinere a conductei de apă ce alimentează oraşul Ocna Mureş.

La lucrările de modernizare din Colonie există întârzieri din cauză că există în zonele de lucru conducte de gaz la adâncime foarte mică (15-20 cm). Traseele acestor conducte sunt înlocuite sau modificate de către E-On Gaz începând cu data de 1 august pentru a putea continua lucrările de modernizare începute în cartier.

Lucrările de amenajare a străzilor Tudor Vladimirescu, Vasile Alecsandri şi Ion Raţiu sunt de asemenea în graficul de execuţie stabilit cu executantul la cotractare. În acest moment se execută structura de bază a drumului şi se bordurează carosabilul.

Pentru modernizarea pieţei, în data de 8 august are loc licitaţia pentru atribuirea contractului; lucrările ele includ execuţia de reţele de apă, canalizare şi ape pluviale, precum şi asfaltarea întregului perimetru al pieţei; actuala canalizare foloseşte reţeaua existentă pe strada 9 Mai, ceea ce reprezintă un disconfort major pentru locuinţele din zonă şi pericol de inundaţii în cazul unor precipitaţii cu debit semnificativ mărit.

Atribuirea contractului pentru reabilitarea Policlinicii este programată în 8 august. Se vor efectua lucrări de refacere şi amenajare a reţelei de alimentare cu apă, a reţelei de canalizare precum şi lucrări de refacere a interioarelor cabinetelor.

Modernizarea Casei de Cultură demarează în perioada 15-20 august.
De asemenea, începând din 5 august demarează lucrările la branşamentele individuale ale gospodăriilor din localităţile Cistei şi Micoşlaca iar din luna septembrie încep lucrările la Canalul de Gardă al orașului, începând din zona străzilor Horia şi Mihai Viteazu – cele mai afectate de apele pluviale, urmărindu-se în primul rând eliminarea riscului de inundaţii a zonei prin refacerea la parametri normali de funcţionare a reţelei de canalizare şi cea de evacuare a apelor pluviale.

Administraţia locală cere scuze tuturor celor afectaţi de lucrările din oraş, dar acestea sunt absolut necesare creşterii calităţii serviciilor către populaţie, a dezvoltării şi modernizării infrastructurii existente şi a eliminării riscurilor ce apar ca urmare a unor evenimente majore, în primul rând riscul inundaţiilor în cazul ploilor torenţiale”, mai spune Iulian Olariu.

Foto: arhiva


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat | Corneliu Mureșan (PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan(PSD Alba): Siegfried premier înseamnă doar Ilie cu altă pălărie Siegfried Mureșan premier înseamnă, din punctul meu de vedere, doar Ilie cu altă pălărie. O schimbare de nume și de imagine, nu neapărat schimbarea de direcție de care România are nevoie. După lunile de guvernare ale lui Ilie Bolojan, România are nevoie de mai […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Îmbunătățirea alimentării cu apă potabilă a comunei Cricău: A fost construit un rezervor suprateran cu capacitatea de 250 mc. Proiect de aproape 600.000 de lei Una dintre comunele afectate de seceta din ultimii ani este Cricău, unde a fost necesar ca și în acest an, pe perioada verii, SC Apa CTTA SA Alba, de comun […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii

Ioana Oprean

Publicat

în

Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Un transport public județean eficient înseamnă șansa satelor noastre de a rămâne vii Un județ în care copiii nu au cu ce ajunge la școală, iar oamenii nu au cu ce ajunge la serviciu este un județ care își izolează propriile comunități. Problemele transportului public județean din Alba nu sunt […]

Citește mai mult