Actualitate

Veste proastă pentru șoferi! Conducătorii auto care vor încălca Noul Cod Rutier vor susține încă o dată examenul teoretic

Adela Spătar

Publicat

în

Orice posesor de permis de conducere care va încălca regulile Noului Cod Rutier va fi obligat să susţină din nou examenul teoretic.

Petrecerea Divorțaților

Conform noilor reguli, examenul teoretic va fi susținut pentru ca șoferii ce au încălcat dispozițiile legale să îl poată recupera.

În plus, cei care nu au cel puţin 11 clase nu vor mai putea susţine examenul pentru permis. Autorităţile au decis acest lucru pentru a stimula elevii să meargă la şcoală, dar şi pentru a reduce semnificativ numărul accidentelor.

Amenzile pot fi plătite la jumătate din minimum.

Şoferii români trebuie să ştie că amenzile contravenţionale pot fi plătite la jumătate din minimul prevăzut de lege,în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal, în loc de 48 de ore, ca până acum.

Pe de altă parte, amenzile nu mai pot fi plătite pe loc poliţistului care le aplică. „Cu alte cuvinte, dacă agentul constatator vă aplică o amendă de 200 de lei, iar minimul prevăzut de lege este 100 de lei, dumneavoastră veţi putea achita în termen de 15 zile calendaristice doar 50 de lei. Şi tot de astăzi, amenzile nu mai pot fi achitate direct la poliţist. Eliminăm, astfel, orice schimb de bani între cetăţean şi poliţist!”, a transmis Ministerul de Interne.

sursa: evz.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra grupărilor care se pretind ortodoxe: Măsuri pastorale pentru protejarea credincioșilor Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis intensificarea informării credincioșilor cu privire la grupările schismatice și eretice care se prezintă drept ortodoxe. Reprezentanții centrelor eparhiale vor atrage atenția asupra riscurilor participării la activitățile acestora și vor sublinia importanța păstrării […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă o locuință în România și unde au crescut cel mai mult prețurile în 2026 Prețurile locuințelor din România continuă să crească, iar achiziția unui apartament sau a unei case presupune un buget tot mai mare. Potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro și citate de Agerpres, un apartament costă, în medie, 114.900 de euro, […]

Citește mai mult

Actualitate

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme

Ioana Oprean

Publicat

în

Se schimbă ora ultimei curse zilnice Cluj – Ocna Mureș: Microbuzul va pleca cu patru ore mai devreme Călătorii care folosesc ruta Cluj-Napoca – Ocna Mureș trebuie să țină cont de o modificare importantă a programului de seară. Începând de luni, 2 noiembrie 2026, ultima cursă dinspre Cluj va pleca la ora 16:00, față de […]

Citește mai mult